Poliţia de Frontieră şi OZN-urile

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

E chiar mai groasă decât am anticipat duminică. Este, în mod evident, cel mai amplu transport de ţigări de contrabandă descoperit pe teritoriul judeţului Galaţi în ultimii ani. Dar nu a fost descoperit, aşa cum ne-am fi aşteptat, de Poliţia de Frontieră, ci de un banal post de poliţie comunal.

Cu alte cuvinte, arsenalul european de dotări la nivelul aparaturii (maşini de teren, instrumente de depistare cu infraroşu, cu termoviziune) s-a dovedit a fi inutil în cea mai amplă acţiune de contrabandă din Galaţi. Şi, culmea ironiei, a fost bătută de priceperea unor poliţişti comunali. De fapt, exagerez puţin când spun că aparatura celor de la Frontieră este inutilă. Nu, nu este inutilă. Este numai bună de depistat operativ ciobani care jumulesc ilegal cârlanii pe câmpuri, de prins basarabeni care trec Prutul înot cu trei cartoane de Plugarul în spate, de filmat OZN-urile de la Cerţeşti sau de verificat dacă au mai crescut buruieni pe podul de flori. Dincolo de ironie, pe care cei de la Frontieră sper să o primească în sensul cel mai constructiv posibil, rămâne un fapt: că cel mai mare transport de ţigări ilegale din Galaţi a trecut, cumva, pe sub nasul poliţiştilor de la Frontieră, dar s-a izbit de intransigenţa şefului de post de la Bereşti. Care, între noi fie vorba, ar trebui recompensat cumva (demiterea, cum sugera un cititor pe internet, nu e recompensă). Oricum, în acest moment, cele mai importante răspunsuri le aşteptăm de la noua conducere a Poliţiei de Frontieră. Noul şef al Frontierei, Ion Lungu, trebuie să ne spună dacă a fost vorba despre incompetenţa oamenilor din zonă sau a fost vorba de şpagă. Ambele variante (nu cred să existe o a treia) sunt la fel de grave şi reclamă acţiuni imediate.

Vorbeam la începutul acestui text despre dotări. Ca să fim, totuşi, cinstiţi cu oamenii care lucrează la Poliţia de Frontieră, ar trebui să spunem că investiţiile care s-au făcut în securizarea graniţei de est a Uniunii Europene au vizat doar dotările. Factorul uman a fost ignorat cu desăvârşire. Nu numai că poliţiştilor de frontieră nu li s-au majorat salariile pe măsura responsabilităţii pe care o au acum, de a apăra frontiera Europei, ci, mai mult, salariile le-au fost tăiate constant, s-au făcut disponibilizări masive şi li s-au luat multe alte drepturi. Ei, câţi rezistă, în aceste condiţii, unor şpăgi de mii de euro şi, mai important, câţi îşi fac datoria onest ştiind că în joc poate fi chiar integritatea fizică a familiei lor? Pentru că, se ştie, contrabandiştii nu au mamă, nu au tată!

Altfel, e foarte important să stabilim care este adevărata amploare a fenomenului contrabandei cu ţigări. Eu nu cred că se rezumă la trei pârliţi prinşi cu zece cartoane ascunse pe sub roata de rezervă, la fel cum mi se pare greu de crezut că acest transport din nordul judeţului e primul. Cu siguranţă au mai fost, cu siguranţă s-a închis ochii. Probabil, pe sume frumuşele. Avem nevoie ca cineva sa ia taurul de coarne şi să încerce să stârpească aceste clanuri organizate. Pentru că vorbim, aici, despre crimă organizată. Mult succes, domnilor!

Citit 2330 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.