Faptul că un ambulanţier al Ministerului de Interne a împuşcat şapte persoane cum ar fi tras la ţintă în bâlci oripilează România. Ne mirăm de parcă până acum noi am fi fost îngerii din Balcani şi doar neruşinaţii noştri de vecini, grădinarii de la sud, naţionaliştii din vest sau racheţii din nord şi est ar avea asemenea sălbatice obiceiuri ale violenţei necontrolate.
Greşit! Violenţa în ţara asta a existat mereu, doar că ea fost coafată, şi nu atât din inocenţa victimelor asasinului în serie, cât din inconştienta şi adesea reavoinţa celor ce au în mână pâinea şi cuţitul, pardon, pistolul, în ţara asta.
Prima violenţă de proporţii, când armata a tras în propriul popor, chiar dacă anumiţi capi s-au făcut vinovaţi de asta, a fost trecută sub tăcerea indiferenţei, sub preşul istoriei, ca şi cum ar fi fost vorba de poporul altei ţări, de pe alt continent.
Despre violenţele interetnice de la Tg. Mureş nu puţine sunt dovezile că au fost lăsate să se producă doar pentru că nişte băieţi cu ochi albaştri au şomat câteva luni postrevoluţionare, până la înfiinţarea unui nou serviciu...
Minerii, în toate dăţile, ultraşii, hoţii de cale ferată, câte grupări mai mult sau mai puţin organizate n-au fost lăsate de statul român, aparent impotent, dar cu siguranţă indolent, să se desfăsoare în voie pe spinarea tăbăcită până la rupere a cetăţenilor de bună-credinţă? Aşa s-au putut masca hoţii organizate în fostele întreprinderi socialiste, măsuri represive demn de-un stat poliţienesc sau meschine interese de acaparare a puterii din partea diferiţilor potentaţi ai momentului.
Nici categoriile sociale incomode n-au scăpat de o atare diversiune, amintiţi-vă doar epopeile televizate cu judecători beţi pe care nici poliţia nu-i poate înfrâna, profesori treji ce-şi bat elevii de parcă autorităţile n-ar exista, medici corupţi de parcă nimeni nu i-ar controla.
Rezultat în timp? O magistratură aservită, o dăscălime sărăcită şi umilită, banii asigurărilor de sănătate furaţi de nu se ştie cine. Iar peste toate tronează preşedintele sfidător, care dă la gioale pe alese, fie presei neaservite, fie vreunui secretar de stat care nu înţelege româna partidului de la putere, fie poporului, dar vrac, cu 25% tăieri şi n% alte perversiuni fiscale...
Singura mândrie a românilor ar putea fi că, în ciuda violenţelor zilnice la care îi supune statul, instinctul primar, al omuciderii n-a prea... primat. Dar poate fi asta o mândrie? Fiindcă armele tac, dar tac până trag! Ori noi o tragem zi de zi, dar şi o învăţătură din asta se pare că tot nu.
