În ultimii ani am tot auzit văicăreli la CJ Galaţi cum - dragă Doamne! – administraţia este obligată să vândă apartamentele pe care le deţine celor 37 de chiriaşi care au dat administraţia în judecată. La modul declarativ, vina era pusă exclusiv în cârca instanţelor. Hai să spunem că, la Galaţi, judecătorii puteau fi subiectivi, dat fiind faptul că, printre beneficiari, se află şi magistraţi, colegi de ai lor. Dar au luat-o razna şi judecătorii din Buzău, şi cei din Ploieşti?
Pe parcursul investigaţiei noastre „Filiera Apartamentul” am aflat că, de fapt, CJ Galaţi şi-a băgat singur gâtul în laţ, că apartamentele au fost în mod clar, negru pe alb, trecute din proprietatea publică în proprietatea privată a judeţului Galaţi „în vederea vânzării lor către actualii chiriaşi”! În acest caz, toată pledoaria CJ Galaţi cum că o fi, că o păţi, nu mai stă în picioare. Prin hotărârea cu pricina, CJ Galaţi, fie şi sub forma unei promisiuni, a bătut palma cu chiriaşii. Că mai târziu nu s-au mai înţeles la preţ este o altă poveste. Desigur, noi putem să ne întrebăm dacă un astfel de angajament a fost unul corect sau nu. Şi când în spatele deciziei stau chiar viitorii beneficiari ai apartamentelor ar trebui să fie şi alte instituţii care să-şi pună întrebări. Apetenţa pentru bunuri publice însuşite pe nimic este de-a dreptul evidentă. Câte un mic Boldea se ascunde în mulţi dintre cei care acum vor să pună mâna pe apartamente. Toată această mega-afacere imobiliară s-a făcut în timp, cu paşi mici. Mai întâi s-a dat un Regulament în baza căruia s-a făcut împărţirea proprietăţii publice, apoi o hotărâre care deschidea calea spre „privatizare” şi, în sfârşit, un proces care să pecetluiască toată tărăşenia.
Acum, actuala conducere a CJ Galaţi ridică din umeri – „aşa spune legea” – şi încearcă cel puţin să nu vândă apartamentele la preţ de biciclete. Dar de ce nimeni nu merge la baza întregii poveşti? Probabil că este imposibil de dovedit acum că apartamentele s-au dat mai puţin pe merite şi mai mult pe pile, pe simpatii politice sau interese dintre cele mai obscure. Dar se poate dovedi cu acte că regulile, aşa parcă anume făcute pentru a lăsa loc arbitrarului, nu au fost respectate: că unii chiriaşi deţineau deja alte locuinţe în Galaţi, că unele apartamente nu au fost eliberate în momentul în care ocupantul locuinţelor şi-a schimbat statutul profesional care l-a propulsat printre „specialiştii” aleşi, se mai pot dovedi chiar şi unele dintre conflictele de interese din spatele hotărârii care a expus apartamentele proprietate publică „tranzacţionării” pe piaţă. Se pot depista toate acele „mici nereguli” care în final au condus la un veritabil jaf al avuţiei publice. Trebuie însă să existe şi voinţă din partea instituţiilor abilitate ca adevărul să iasă la suprafaţă, să fie identificaţi şi sancţionaţi cei aflaţi în spatele acestei filiere de deturnare a bunurilor publice. Până în prezent, instituţiile în cauză au fost destul de discrete. Dar, mai ştii, poate nu o rămâne Boldea singurul corupt depistat în ţara asta.
