Păcat că nu trece şi mai ales nu opreşte şi pe aici Orient Expressul, luxosul tren Paris - Istanbul! Astfel, am avea şi noi măcar o atracţie turistică; barem preţ de câteva minute, cât ar sta în gară minunăţia. Ar veni lume şi de prin judeţele vecine să se holbeze prin geamuri imaculate la argintăria, caviarul şi paharele din cristal cu şampanie din vagonul restaurant, că tot nu mai avem noi nici măcar vagoanele alea restaurant afumate cu mititei sau măcar cu bere… Orient Express a adăstat cât să vadă castelul Peleş străinii ăia care au plătit cel puţin 7.000 de euro biletul de tren - un castel într-un stil importat, comandat de un principe german care s-a străduit să fie însă mai român decât românii. Străinii nu văd deci în România un castel „în stil românesc”… Dar Galaţiul, cu ce s-ar oferi dumnealui, românesc ori nu, dacă ar fi în drumul trenului acesta pe bani mulţi? Acum două veacuri, când călătorii străini care luau drumul spre Constantinopole opreau cu corabia în oraşul nostru, pe atunci port, nu port abandonat ca acum, şi căutau, conduşi de un „cicerone” - adică ghid, de obicei un italian pripăşit om la toate pe la vreun han de-al nostru - să vadă mormântul luptătorului care s-a bătut cu ruşii, temă exotică la modă. Şi astăzi caută statuia ucrainenii care trec prin Galaţi, singura statuie a hatmanului din afara Ucrainei, simbol al luptei lor de independenţă (ca şi a noastră, în veacurile trecute) împotriva ruşilor. Unii nici n-au găsit statuia, iar gălăţenii chestionaţi de străini n-au ştiut nimic sau i-au îndreptat, greşit, spre… cartierul Mazepa. Statuia făcută pe banii statului ucrainean, pe care un primar, bucuros că scapă de investiţii proprii, se oferise chiar să o amplaseze pe Faleză, într-o variantă care depăşea cu mult în înălţime biata statuie, cu soclul nici acum recondiţionat, a lui Brătianu… Azi am fi meritat, poate, aşa cum promisese un alt fost primar, statuia unui Iosif Ivanovici, compozitorul „Valurilor Dunării”, care se aude din ceas în ceas numai pe o bucată din Domnească - cam cum îl au constănţenii pe Ovidiu. Însă, celebru la noi, cândva mai celebru decât compozitorii străini, pe la 1900, când partiturile sale se vindeau în draci tocmai la Paris, dintr-o discuţie cu directorul Operei de Stat din Viena am constatat că, deşi acesta era francez, habar nu avea cine-a fost Ivanovici… Un muzeu al Marinei cu statuia autorului „Valurilor Dunării” alături ar fi totuşi cât de cât o ofertă într-un fost mare port ca al nostru, mai ales dacă ar urca şi pe nava veche de 150 de ani, se pare cel mai vechi vas din lume cu zbaturi aflat în funcţiune, „Tudor Vladimirescu”. Alături de Pânzarul moldovenesc… Dar mai sunt şi hangarele fostului aeroport gălăţean şi amintirea unui prim hidroavion construit aici. Cine e capabil să le pună însă în valoare in corpore? Nu mai vorbesc despre şantierele arheologice, unul deja în desfăşurare, care ne-ar mai putea oferi mari surprize. Avem deja simboluri: alături de acel prim creştin „gălăţean”, daco-romanul Inocens, descoperit la castrul roman, un Tereasaaion, monedă foarte rară din timpul lui Caracalla, descoperită în mormântul unei tinere din secolul III, în necropola din cartierul Dunărea. Până vine trenul, poate... pregătim şi noi oferta.
Gară fără tren, tren fără gară… Scris de Victor Cilincă
Mai multe din această categorie:
