„Libertatea”, la judecata lui Solomon

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Înclin să le dau dreptate celor care sunt de părere că, decât să fi eşuat ca fier vechi undeva, în cimitirul navelor de pe braţul Măcin, este mai bine că nava „Libertatea”/”Nahlin” şi-a redescoperit strălucirea regală de altădată, fie şi sub pavilion britanic. Situaţia ne aduce, pe undeva, aminte de pilda cu pruncul şi judecata lui Solomon… Asemeni mamei care a preferat mai degrabă să-şi lase copilul altei femei decât ca să-l „împartă” în două cu tăişul sabiei, poate că şi noi, dacă ţinem cu adevărat la „Libertatea”, trebuie să acceptăm că acum nava se află acolo unde se află şi că este mai bine pentru ea că s-a întâmplat aşa. Pe de altă parte, nu ar trebui să acceptăm şi ca sistemul românesc să mai permită astfel de anomalii, în care un bun de patrimoniu naţional, categoria tezaur, să ajungă pe mâini străine. Înainte de toate, dacă un bun face parte din tezaurul naţional, atunci el trebuie tratat ca atare. Cum am tratat noi nava „Libertatea”? Am lăsat-o încet, încet, să se deterioreze şi să ajungă în cele din urmă o simplă cârciumă la malul Dunării. În mod normal, o asemenea navă ar fi trebuit protejată pe cale instituţională, nu să fie lăsată la cheremul unei societăţi comerciale obscure. În 1999, când nava „Libertatea” a fost vândută ca fier vechi unei firme britanice, mai nimeni din Galaţi nu mai ştia ceva despre trecutul ei extraordinar. Câţi dintre cei care atunci stăteau pe puntea navei, la masă, la o bere, bănuiau că, poate, stăteau în locul în care, înainte cu câteva decenii, a stat regele Marii Britanii, Edward al VIII-lea, şi, mai târziu, regele Carol al II-lea? Cine şi-ar fi imaginat că nava pe jumătate ruginită colindase mările şi oceanele lumii până în locuri care mai de care mai exotice? Cine îşi mai amintea că sub coca scorojită se regăsea ambarcaţiunea care, după ce a ieşit în 1930 din şantierele navale din Scoţia, era socotit drept „cel mai frumos iaht din lume”? Nava a fost vândută şi scoasă din ţară mai degrabă hoţeşte, dar până unde putem să-i învinovăţim pe britanici? Apele tulburi din anii '90 lăsau puţine variante pentru negocierea în mod civilizat a unei soluţii prin care nava să fie salvată şi toate părţile să fie mulţumite. Aşa se face că, în timp ce autorităţile române s-au pierdut în bâlbe care mai de care mai penibile, nava „Libertatea” a ieşit, probabil pentru totdeauna, din ţară. Ce-i drept, pentru recondiţionarea acesteia s-au cheltuit sume impresionante - peste 35 milioane de dolari - sume pe care, probabil, statul român nu ar fi fost dispus sau nu ar fi avut posibilitatea să le investească. Din păcate, cazul navei „Libertatea” nu este singular. La fel ne batem joc şi de situl arheologic de la Barboşi, nu ştim să punem în valoare situl de la Poiana - Piroboridava, clădiri monumente de arhitectură sunt pur şi simplu furate cărămidă cu cărămidă chiar în buricul târgului. Ne pierdem istoria, ne pierdem trecutul, ne pierdem valorile fie ele de patrimoniu sau de suflet, care defineau, cândva, vibraţia acestei naţiuni. Ajungem aşa să ne batem joc şi de oameni, tezaurul cel mai de preţ al ţării. Suntem, de altfel, deloc întâmplător, cu câteva milioane mai puţini decât în urmă cu vreo două decenii… Şi, din păcate, nu au plecat dintre noi cei cărora să nu le simţim lipsa.

Citit 1685 ori Ultima modificare Marți, 04 Septembrie 2012 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.