În ciuda predilecţiei românilor de a întoarce pe toate feţele orice strănut de politician – obicei denumit, emfatic, analiză, recenta schimbare de gardă de la conducerea PNL nu a fost încă epuizată. În afară de mediatizarea congresului care s-a întins, ca în poveste, două zile şi trei nopţi (una, pentru refacerea… forţelor politice istovite de atâta numărare de voturi), mare lucru nu s-a ales de această reuniune a liberalilor.
După ce alegerea lui Crin Antonescu în fruntea partidului a redus la tăcere multe din filialele locale (care i-au fost fidele lui Tăriceanu şi care, ulterior, s-au văzut şi cu posturile din conducere luate, şi cu lista candidaţilor la europarlamentare schimbată, aşa cum s-a întâmplat pe la Galaţi) şi a suscitat vreo două-trei reacţii ale unor politicieni din alte tabere, apele s-au liniştit subit. Prea repede pentru a crede că subiectul a fost deja epuizat.
Reacţia unui Iliescu apreciativ la adresa lui Crin Antonescu sau a unui Oprescu declarat fidel noului şef al partidului liberal nu face decât să adâncească semnele de întrebare lăsate în urmă de congresul-maraton.
Marea întrebare care îi macină deopotrivă pe liberali dar şi pe cei din alte formaţiuni politice este viitorul acestui partid şi posibilele alianţe-colaborări pre şi post electorale. Asta şi pentru că în ultimii ani – şi, cu precădere, în ultimele luni – s-a dovedit cu prisosinţă că a gândi eventuale alianţe politice în spiritul doctrinelor este o mare greşeală!
Până la urmă, Călin Popescu Tăriceanu a făcut ceea ce nu a reuşit niciun alt lider liberal post revoluţionar: a ţinut atât cât a putut, stindardul sus, în ciuda a patru ani de mandat fără o zi de linişte, nici în relaţia Cotroceni - Victoria şi nici în relaţia sa cu fostul partener, PD, ori cu cel mai nou, PSD. Scăldatul în apele tulburi ale politicii a fost criticat de adversarii lui Tăriceanu, însă nu este de neglijat faptul că premierul a reuşit să ţină partidul la guvernare, fără a antama o colaborare oficială, pe faţă cu PSD.
Că a avut guvern din umbră, că jocurile politice nu au fost tocmai curate, e de la sine înţeles; însă liberalii nu şi-au călcat pe ştaif şi nu au abdicat în faţa vreunei convenţii oficiale cu social-democraţii… Trecând peste faptul că o astfel de conduită poate că nu ar fi trebuit „sancţionată” prin decapitare în congres, apare întrebarea: ce va face pe viitor noul preşedinte al PNL?
În momentul de faţă, PNL are cel puţin două porţi deschise şi nu doar una. Cu Tăriceanu plecat de la conducerea partidului, democrat-liberalii se pot gândi la o apropiere, măcar aşa, de dragul vremurilor bune când Traian Băsescu şi Theodor Stolojan se felicitau, spunându-şi DA. Pe de altă parte, nici aripa PSD nu este de ignorat; asta şi pentru că actuala coaliţie de guvernare se îndreaptă, vrând-nevrând, către alegeri.
Şi tot vrând-nevrând – că asta este firea lucrurilor! – disputele dintre PSD şi PD-L se vor produce din ce în ce mai des. Deja semnalele au fost date, iar PSD a dovedit un orgoliu care, până la urmă, nu va putea fi pus în plan secund, înaintea diplomaţiei, într-o relaţie cu PD-L.
Aşadar, congresul PNL poate că a fost, în interiorul partidului, „un nou început”; pentru restul clasei politice însă, a fost un prim pas, o primă mutare. Acum, mingea este în celălalt teren…
