An de an, cam de prin 2002 încoace, avem parte în judeţul Galaţi de câte o inundaţie. Ba îşi face de cap Dunărea, ba Siretul îşi revarsă furia pe megieşi, ba face ravagii câte o rupere de nori. În ultimii 11 ani, trei sferturi dintre localităţile gălăţene s-au confruntat cu pagube produse de viituri, semn că deja avem de-a face cu un fenomen, nu cu o întâmplare izolată.
Nu o să insist pe schimbările climatice. A curs deja foarte multă cerneală pe această temă şi s-au avansat deja prea multe scenarii mai mult sau mai puţin apocaliptice. M-aş referi, mai degrabă, la modul cum autorităţile sunt pregătite pentru situaţiile de calamitate, capitol care, din păcate, ne dă în continuare mari bătăi de cap.
Lucrurile trebuie judecate în termeni foarte simpli, mergând către cauzele evenimentelor care au dus la pierderi de vieţi omeneşti şi la pagube de ordinul milioanelor de euro. Iar concluziile sunt clare, căci la mijloc sunt doar doi factori majori, respectiv distrugerea sistematică, în ultimii 20 de ani, a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, precum şi slaba activitate a unor verigi din „lanţul” de alertare a populaţiei.
Strict referitor la inundaţiile din noaptea de 11 spre 12 septembrie 2013 - care au răpit, iată, nouă vieţi - este de spus că o mare parte din vină aparţine Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, instituţie care, din motive total ciudate, a omis să avertizeze populaţia şi autorităţile că un front atmosferic puternic încărcat cu precipitaţii urmează să lovească partea de centru a judeţului Galaţi. Dată fiind dimensiunea acestor manifestări meteorologice, era clar că se impunea instituirea de cod roşu şi de măsuri în consecinţă. Din nenorocire, realitatea din teren ne-a demonstrat - cu preţul a nouă vieţi - că sistemul de alertă al INMH nu a funcţionat cum trebuie. Iar dacă nu se iau măsuri drastice, catastrofele de acest gen s-ar putea repeta.
O circumstanţă atenuantă pentru meteorologi, dar care, în acelaşi timp, este agravantă pentru ministerele Mediului şi Agriculturii, este aceea că inundaţiile au fost AMPLIFICATE de faptul că toate amenajările hidrotehnice din judeţ au fost distruse, în ultimii ani, în proporţie de 99 la sută. Sute de kilometri de drenaje de coastă, amenajate înainte de Revoluţie cu costuri uriaşe, au fost pur şi simplu demolate şi furate, sub ochii indiferenţi ai celor plătiţi cu bani grei din vistieria ţării. Nu vreau să fiu cinic, dar trebuie să spun că sutele de mii de dale din beton care alcătuiau aceste drenaje s-au transformat de ani buni în aleile din curţile sătenilor din zonele inundate.
În acelaşi timp, au dispărut şi multe dintre barajele amenajate pe văile torenţilor, în vreme ce acumulările de regularizare de pe micile râuri locale s-au colmatat până la nivelare. Mai mult, agroterasele de pe versanţi nu au mai fost întreţinute, albiile pâraielor au fost îngustate cu gunoi, în vreme ce defrişările au avansat într-un ritm ameţitor. Mii de hectare de pădure din judeţul Galaţi (majoritatea cu rol de protecţie împotriva eroziunii) mai există doar pe hârtie. În teren mai sunt doar cioatele.
Ne place sau nu, suntem nevoiţi să acceptăm că noi am creat tragedia care ne-a lovit. Prin nepăsare, incompetenţă şi hoţie, am sfidat natura pe care o îmblânzisem cândva, iar acum natura s-a răzbunat. E tragic. Însă poate că măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, vom învăţa să fim responsabili.
