Sunt absolut convins că oamenii de ispravă vor găsi, dacă este cazul, soluţii să construiască un paradis chiar şi în mijlocul deşertului. Evident, şi reciproca este perfect valabilă, căci omul, prin definiţie, adăposteşte în sine atât binele, cât şi răul. Dă paradisul pe mâna unor netrebnici şi se va alege praful şi pulberea. Fără oameni pricepuţi, fără profesionişti adică, totul e doar o zbatere în van. Un fel de campanie electorală perpetuă, în care unii strigă „ura”, iar alţii huiduiesc înverşunat, însă degeaba. Se împuşcă reciproc cu vorbe, în slujba unor iluzii.
De vreo 200 de ani încoace am căpătat şi am perpetuat obiceiul să ne văicărim că n-avem nemţi. Expresia a devenit aproape o scuză a neputinţei, după principiul că – Vezi Doamne! – ţara asta are o criză acută de specialişti. S-a folosit pretextul şi în vremurile când se fura în draci la construirea căilor ferate româneşti (ce, credeaţi că doar autostrăzile costă cât să te cruceşti?), s-a aruncat în luptă zicerea şi când inginerii autohtoni nu reuşeau să inventeze peste noapte ceea ce „le trasau sarcină” activiştii cu trei clase, este la modă şi acum. Mai ales acum.
Dar oare chiar să fie România într-o veşnică şi imposibil de rezolvat criză de specialişti? Dacă mă uit un pic în jur, parcă îmi vine a crede că nu, căci foarte mulţi compatrioţi de-ai noştri, plecaţi „afară”, au primit acolo recunoaşterea înaltei lor valori profesionale. În mai toate domeniile, românii sunt consideraţi în străinătate ca oameni bine pregătiţi, oneşti, cu mare capacitate de adaptare şi de învăţare. Inclusiv în Germania, că tot vorbeam despre „lipsa de nemţi” ce ne chinuieşte de veacuri.
De fapt, înclin să cred că noi, românii, nu avem neapărat o problemă cu competenţa, cât cu recunoaşterea ei, aici, între ai noştri. Scoborând în originile neamului, nu pot să uit că mobilul crimei din balada „Mioriţa” (care va să zică, un simbol cultural al naţiei) este invidia. Pizma fără limite. „Are oi mai multe, mândre şi cornute”. Nu a contat că oile acelea nu erau furate şi nici că nu deveniseră mai multe şi mai mândre prin metode neortodoxe. A fost suficientă constatarea că „celălalt” e mai gospodar - probabil pentru că muncit mai mult şi mai bine, socotesc eu - pentru ca asasinatul să devină soluţie. Uite-aşa gândeşte naţia, în fibra ei cea mai profundă!
Am convingerea fermă că în România, deci şi aici, la Galaţi, încă mai există o sumedenie de oameni de valoare. E adevărat, mulţi specialişti au luat calea pribegiei, sub povara sărăciei, însă ne-au mai rămas suficienţi cât să ne „lovim” de ei în toate domeniile. Şi, dacă se poate, să-i apreciem.
„Viaţa liberă” vă propune pentru anul 2014 un demers editorial de profunzime: PROFESIONIŞTII. O radiografie amănunţită a meseriilor care, însumate, înseamnă însăşi existenţa societăţii umane. Fie că vorbim despre profesori, despre medici, despre strungari, despre zidari sau despre simpli agricultori. Vom scoate pe hârtie poveştile – unele extraordinare, altele aproape banale de fireşti ce sunt - oamenilor care sfinţesc locul. Necondiţionat. Dezinteresat. Doar pentru că vor să fie mai buni. Staţi cu ochii pe noi!
