Măgarul nins

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un distins meteorolog, prezent într-un studio de televiziune central, l-a invocat pe François Villon: ştiţi, celebrul vers cu „zăpezile de altădată”. Că „zăpezile” poetului de acum şase veacuri vorbeau de fapt despre iubiri apuse, n-a fost nepotrivit în contextul viscolului real: meteorologul observa că, până să ne lovească viforul, plângeam tocmai lipsa zăpezilor… de altădată. Ce m-a mirat a fost însă faptul că specialistul în climă avea impresia că ne prezintă un poem inedit, iar cei din studio nu păreau să cunoască ceva despre tărăşenie, bucurându-se că au aflat ceva nou. Ei, chiar aşa de prost nu cred că stăm la nivel naţional, unii ştiu poate pe de rost „Balada doamnelor din alte vremuri”, unul din cele mai traduse poeme, în cele mai neasemănătoare moduri, ale lui Villon.

Dar poate că va veni şi vremea în care nu numai săpătorul de şanţuri, binecuvântată fie şi meseria lui, ori umilul boschetar, iertat să-i fie năravul, dar chiar şi formatorii de opinie nu vor şti să spună exact cine a fost nu Villon, ci chiar şi Creangă.

Păi, uită lumea şi să mănânce: la fiecare zăpadă grea, se plânge reporterilor miloşi câte-un ţăran rămas izolat în casă fără apă şi pâine. Păi, până trece hopul, poate topi zăpadă, iar mămăliga era într-o vreme sport naţional! Şi copiii au uitat să facă oameni de zăpadă, tot mai puţini se bulgăresc. Ceea ce uităm însă şi mai îndârjit este educaţia: cei şapte ani de-acasă, acum cinci sau chiar patru, în care părinţii nu au timp de copii şi de educaţia lor. Graniţa între cultură, pe care o mai poţi deprinde, cu drag sau ca oarece sclifoseală, şi educaţie, seamănă cu zidul de zăpadă care rămâne chiar în aceste zile între trotuarul eliberat din loc în loc de cetăţeni sau de oamenii firmelor şi carosabilul curăţat de utilaje mari. Între cele două zone, pietonul nu are punct de trecere, decât după ce multe picioare calcă un fel de cărăruie nesigură. În multe locuri, nu-i curăţat nici trotuarul!

Educaţia, în vremuri vechi, îi cerea cetăţeanului, cultivat ori ba, bunul-simţ de a ieşi cu lopata la zăpada în faţa curţii lui - altfel, „te râdea” lumea! În vremea comunismului, se aplicau (cum se aplică şi în multe state occidentale) amenzi: nu numai că „te râdeau” vecinii, dar „te rădea” şi statul!

Chestia este că acum, fără bun-simţ şi fără amenzi, barierele de zăpadă arată în special care este limita între diferite forme de proprietate. Căci, dacă, de nevoie sau de teama unei amenzi, cetăţeanul mai face pârtie în faţa casei, cine face la colţ sau spre stradă, unde nu mai este proprietatea lui? Cine curăţă unde e o casă abandonată? „Bunul samaritean” osteneşte repede săpând o cărăruie la el, aruncă zăpada într-un loc curăţat de altul, de rest nu-i pasă! Iar dacă stă la bloc, ocupat cu jobul şi criza, aşteaptă de la altul, cu mai mult timp liber, dar poate mai bolnav, să iasă la zăpadă.

E cam ca în povestea cu măgarul rămas moştenire la trei fraţi. În fiecare zi, îl ţinea câte unul, zicându-şi să facă economie: „Mâine-i frate-miu stăpân/ I-o da el ovăz şi fân!” Şi de ce-o fi murit până la urmă măgarul, cu trei stăpâni? Din acelaşi motiv pentru care există munţi de zăpadă între zone perfect curăţate! A, ar putea fi inventat chiar un serviciu, să se câştige din asta. Mulţi boschetari chiar câştigă acum câţiva bănuţi degajând maşini, garaje şi trotuare. Nu şi treceri între carosabil şi trotuar…

Citit 1328 ori Ultima modificare Marți, 28 Ianuarie 2014 15:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.