Urăsc taxele! Mă simt jumulit de fiecare dată când mă uit pe fluturaşul de salariu şi văd că statul ia de la firmă tot atât cât iau eu, cel ce-şi consumă jumătate din viaţă muncind. Mă enervează la culme ştirea că noi, românii, plătim cele mai mari impozite (însumate) pe salarii din Europa. Cota unică e o doar o şmecherie propagandistică. În realitate, statul dublează cheltuielile cu salariile ale oricărei firme, prin tot felul de contribuţii, taxe şi alte bazaconii.
Mă simt păcălit de fiecare dată când merg să plătesc impozitul pe locuinţă. A devenit un lux să ai acoperiş deasupra capului… Dar oare nu cumva casa cu pricina a fost cumpărată din bani deja impozitaţi? Asta ca să nu mai spun că trei sferturi dintre români îşi iau locuinţă prin credit bancar, la care plătesc dobânzi împovărătoare… În paralel, evident, impozit. Pare mai tentant să ceri locuinţă socială de la Primărie!
Mă simt furat când achit taxa de ecarisaj şi taxa de salubritate. Nu văd ecarisaj, nu văd curăţenie. Dar poate că nu văd eu bine… Mă consider înşelat cu TVA-ul ce-mi scumpeşte inutil pâinea, cu taxa verde ce-mi scumpeşte degeaba curentul, cu taxa TV pentru o televiziune care mai mult manipulează decât informează, cu taxa de drum care nu oferă drum, cu contribuţia la sănătate care nu oferă servicii medicale…
Cred că statul român nu ne mai reprezintă. Am senzaţia că, de fapt, sistemul nu-i mai slujeşte pe cei ce plătesc taxe, ci a devenit un trântor pe care contribuabilii sunt obligaţi să-l care în spinare. Omul şi bugetarul. Ba chiar, dacă socotim doar angajaţii din privat, descoperim cu stupefacţie că fiecare duce-n spate doi bugetari şi jumătate (incluzând aici şi pensionarii). Ne-au cam cocoşat…
Nu-s anarhist. Ştiu că trebuie să plătim şi taxe, căci de ele depinde administrarea treburilor publice. Dar să le administreze, nu să le transforme în dispozitive de furat. Uite, mi-ar plăcea ca fiecare leuţ încasat de la noi, plătitorii de taxe, să fie în aşa fel chivernisit încât să genereze ceva. Cum ar fi servicii publice de calitate, infrastructură, activitatea economică, locuri de muncă.
Dacă dau taxă de drum, păi să am drum. Dacă am uliţă desfundată, de ce să plătesc ca şi cum aş avea autostradă? Dacă dau taxă de ecarisaj, păi să am ecarisaj. Nu se face, nu-mi lua banii, că asta se cheamă înşelăciune în termeni juridici. Dacă îmi iei cu de-a sila contribuţie la asigurările de sănătate, dă-mi servicii medicale decente. Măcar cât să nu trebuiască să mă duc la spital cu pastile şi bandaje de acasă.
Sună bine, dar nu cred că o să le avem vreodată. Nu de alta, dar într-un sistem clar, în care fiecare bănuţ este cântărit, nu se mai poate fura. „Cum, se fură de la stat?”, vor izbucni pudicii. Oho! Urmăriţi achiziţiile publice („Viaţa liberă” le publică săptămânal pe cele de la Galaţi) şi o să aveţi nişte revelaţii. Miliarde peste miliarde sunt cheltuite zilnic, iar trei sferturi dintre bani se duc pe minunate nimicuri. Pe capricii de aleşi, fezabilităţi nefezabile şi surse de parandărăt.
Vă propun un pact. Haideţi să fim câteva mii de ziarişti în Galaţi! Fiecare cititor să devină reporter. Scrieţi-ne ce vă deranjează, daţi-ne detalii (fapte, nu bârfe) despre neregulile în cheltuirea banilor publici. De acolo (vorba lui „văru’ de la site”) ne ocupăm noi. Putem porni împreună nişte investigaţii de toată cinstea. Curaj!
