Brâncuşi, celebrul sculptor care a schimbat arta plastică aşa cum Moise a despicat apele mării, figura într-un dicţionar on-line drept „artist francez, de origine rusă”! Şi ce? Dacă avea barbă a la Tolstoi!
Acum, nu putem decât să ne bucurăm că nişte români celebri sunt chemaţi să ne facă reclamă prin Occident; dar în primul rând trebuie să reamintim Occidentului că ei sunt români! Măcar să se ştie că nu suntem doar hoţi şi violatori!
Să-i şi convingem astfel pe vestici să vină să ne vadă frumuseţile patriei? Frumuseţi ca-n poveşti, creste montane, păduri, lacuri şi plaje la care ajungi, însă, tot ca-n poveste, trecând… munţii de gunoaie, râurile de scursuri, mergând pe drumuri sparte şi încadrate de resturi mai puturoase decât prin Africa, riscându-ţi pielea printre maidanezi, care dacă nu te muşcă îţi donează purici… Ce bine ne-ar sta cu lozinca: „Vizitaţi Rezervaţia naturală (?) a Gunoiului, deschis non-stop! Numai la noi mai poţi vedea una ca asta!”
Sigur, ideea Ministerului Turismului de a promova România prin români cunoscuţi şi iubiţi - Nadia, Hagi şi Năstase (Ilie, nu Adrian!) – este salutară! Până acum, s-au mai încercat promovări doar prin albume controversate, pagini de ziar cumpărate pe la New York, prin expoziţii cu ponei roz, tot pe la dumnealor, sau vreun vernisaj de sală veneţiană cu pereţii goi de tablouri, ca să nu se bată artiştii români între ei.
Acum, iniţiativa ministresei blonde, luată mereu peste picior, deşi se agită mai mult decât oricare ministru al Turismului de până acum, ideea de a-i pune pe românii vestiţi să ne promoveze, este o reuşită în sine. Numai de n-ar face însă Nadia, extraordinara zburătoare de odinioară, vreun şpagat gramatical nepotrivit în emisiunea lui Oprah; la fel şi în cazul altor reprezentativi ai României - Hagi şi Năstase, iubiţii noştri magicieni ai balonului rotund şi rachetei… Să sperăm că se descurcă mai bine în limba lui Shakespeare decât în cea a lui Caragiale…
Cred totuşi că, înainte de orice, ar trebui să informăm lumea că geniile cu care se mândreşte mapamondul sunt (şi) români! Că Brâncuşi, cunoscut de şcolarii europeni, este român, nu rus! Că Mircea Eliade, autorul „Istoriei religiilor”, este român, mai apoi american. Că Ionesco este Ionescu şi şi-a vorbit limba la Paris până la moarte.
(Apropo de Ionesco: ţin minte că, acum câţiva ani, un director de teatru spaniol care voia să monteze o piesă a celebrului dramaturg a venit special în România, ca să afle mai multe: este dramaturgul dator, în formarea sa, altui/ altor autor/i români, unor curente locale? Cum cineva a încercat să-l propună şi pe Caragiale ca înaintaş, un cunoscut critic român a replicat că nenea Iancu… este grec!)
Cum să mai vorbim despre promovare, dacă nu promovăm/ nu ne însuşim măcar ce este de mult promovat? Precum mitul Dracula, ratat de fostul ministru Agathon. Informându-i pe băieţii ăia de peste Ocean că Eliade vine exact din „ţara lui Dracula” (un transilvănean vindea fraierilor aer „din ţara lui Dracula”, la sticluţă!) amintim astfel de un mit literar căruia am refuzat constant să-i dăm paşaport de România.
Şi nu vorbim aici de madam Bathory, cea care storcea sângele fecioarelor la ea în Ungaria, ci Draculea „al nostru”, pentru care firme de turism ungureşti organizează excursii la noi; noi nu! Pe care profesorul în istorie Radu Florescu l-a promovat de la New York încă de pe vremea lui nea Nicu, „la pachet” cu Ţepeş…
Americanii noi şi europenii vechi l-au cam uitat pe vechiul conte, interpretat în anii ´30 de transilvăneanul Bela Lugosi. Pe Eliade, nu! Pe Brâncuşi, nu! Pe Enescu, nu! Ei ar trebui primii promovaţi din punct de vedere… etnic! Dar pentru asta, mai întâi, ar trebui să-i cunoaştem suficient de bine şi noi.
