… Şi din nou suntem nevoiţi să observăm că în ţara asta a noastră nu există o singură realitate, ci mai multe, în funcţie de cine o trăieşte.
Este sau nu de înţeles faptul că românii s-au înghesuit, de această dată, să îşi petreacă minivacanţa de 1 mai la munte sau la mare mai abitir decât în anii trecuţi, când nu era criză? Patronii restaurantelor, hotelurilor sau pensiunilor sunt realmente încântaţi de apetenţa românilor pentru distracţie, şi acum, după ce a trecut nebunia micilor la grătar, udaţi din belşug cu bere, toţi îşi freacă mâinile, satisfăcuţi de încasări.
Păi dacă este criză, de unde, Doamne iartă-mă!, încasări? Şi dacă sunt încasări, înseamnă că sunt venituri, deci, atunci unde este criza?
Situaţia paradoxală nu poate fi explicată decât prin existenţa mai multor realităţi – una a celor… crizaţi (aşa, de ochii lumii) de criză şi alta a celor care nu resimt niciun fel de problemă financiară în această perioadă. Desigur, realităţile nu se opresc aici; mai există realitatea celor afectaţi cu adevărat de criză. Dar care îşi păstrează una din cele mai profunde caracteristrici ale românilor – apropo, de ce nu facem din asta brand de tară? - „să facem haz de necaz”. Adică să ne distrăm, să cântăm, să ne veselim pe ritmuri orientale, să ne fudulim cu cât am putut să cumpărăm – de mâncat, de băut -, aşa, ca să moară mahalaua de ciudă şi să ciocnim paharul urându-ne, reciproc şi înduioşaţi de alcool, „când ne-o fi mai rău ca acum să ne fie”…
Un alt exemplu de realităţi paralele: Elena Udrea şi imnul turismului. Trecând peste ideea de neînţeles pentru mine - de ce trebuia să avem un imn al turismului, în condiţiile în care nu avem nici măcar turism? -, aş vrea să remarcaţi ceva. Doamna ministru s-a bucurat ca un copil de cântecelul respectiv, de ai fi spus că l-a compus dânsa, şi nu a lăsat nici un moment garda jos, mai ales când a fost întrebată despre marele naist Gheorghe Zamfir sau despre bugetul alocat acestui spectacol – pe care acum nici nu-l mai poţi numi „de trei lei”!
Deci, avem una bucată cântecel de 10.000 de euro, în condiţiile în care staţiuni odinioară foarte căutate – precum Borsec sau Slănic Moldova – sunt acum ruine…
În care dintre realităţi trăieşte doamna Udrea şi în care Guvernul României care, pe de o parte, operează de-a rectificări bugetare de se pierde şirul, taie din salariile bugetarilor, îi face pe profesori să boicoteze tezele unice?
A, şi să nu uităm paranghelia de la Sâmbra Oilor, de la Huţa Certeze. Unde Traian Băsescu a demonstrat practic ce a exprimat teoretic la mare – că în loc de mici şi bere preferă, brânza cu roşii (?!) – şi unde primul om în stat a făcut glume cu înţeles (precar) politic cu cel de-al doilea om în stat, Mircea Geoană; i-a dat un clop pe care îl considera un fel de ştafetă, după care l-a atenţionat pe liderul social-democrat că aşa o şansă nu va mai avea…
Dacă la asta adăugaţi şi declaraţia preşedintelui către localnici – „sunteţi o parte din România sănătoasă” -, în condiţiile în care ştie o ţară întreagă (şi ea, la fel de sănătoasă!) că la Certeze nu mai există nicio casă de oşan, ci doar vile construite în stil italian, putem să nu credem că fiecare trăieşte cu realitatea sa?
Ce este mai neplăcut pentru toţi aceşti actori ai realităţilor proprii este faptul că şi românii au simţul propriei lor realităţi pe care îl exprimă la urne…
