Porcării edilitare de Galaţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vineri, pe la toacă, după o ploaie nici prea-prea, nici foarte-foarte, partea de est a Galaţiului, cunoscută sub denumirile plastice de „Valea Oraşului” şi „Broscărie”, s-a inundat. Mai multe străzi şi curţi au fost acoperite de un strat de apă de peste o jumătate de metru, iar culmea e că apa nu s-a acumulat doar din ce dăruia bunul Dumnezeu, ci şi din ce adunau, spumegând, canalizările. Adică, pe străzi a ajuns şi apă chioară, de ploaie, dar şi contribuţia deloc de neglijat (igienico-sanitar vorbind) a toaletelor, duşurilor şi chiuvetelor din zona amintită.

Autorităţile, în frunte cu edilul Marius Stan, au dat fuguţa la locul sinistrului, au evaluat situaţia cu mâinile în şolduri şi cu privirea-n zare şi au concluzionat, experte, că sistemul de canalizarea nu face faţă. Ce descoperire! Scanând presa ultimilor ani, mi-am amintit că şi primarul Dumitru Nicolae făcuse, prin 2008, aceeaşi descoperire, prilej cu care nişte milioane de euro au fost cheltuite pentru a rezolva problemele.

Banii, evident, au fost tocaţi de îndată, prilej cu care câteva excavatoare au deranjat praful prin Valea Oraşului, iar câteva duzini de muncitori s-a antrenat la proba olimpică de sprijinit în lopată. Calitatea muncii lor şi eficienţa investiţiei s-a demonstrat: orice ploaie inundă cartierul fix la fel ca înainte să se cheltuiască basculanta cu euroi. De plătit pentru incompetenţă n-a plătit nimeni. Şi nici nu cred că va plăti vreodată, căci – vorba ceea – degeaba cauţi ziua de ieri. Porcărie în toată regula!

Ceea ce nu înţeleg eu acum, însă, este faptul că marii manageri de la Apă Canal SA (aţi ghicit – firma aceea de stat care umflă cu pompa preţul apei reci, astfel încât să iasă profit gras şi bonificaţii cu sacul pentru directori) nu au făcut nimic – dar nimic! – pentru a reface funcţionalitatea sistemului de canalizare din Valea Oraşului. Nu de alta, dar întocmeala pseudo-economică păstorită de celălalt Stan, Gelu Stan, tocmai de asta ar trebui să se ocupe. Căci, altfel, de ce s-ar mai numi Apă Canal?

Din câte am priceput, în urmă cu aproximativ un deceniu a fost montat în zonă un sistem de pompare super-performant, care să ducă apele uzate în Dunăre. Proiectul a costat bani grei şi s-a făcut sub directa îndrumare a unor specialişti olandezi, care au păpat şi ei bani grei. În primul an nu au mai fost inundaţii. Nu pot să pariez, însă, dacă a mers extraordinar instalaţia sau dacă, pur şi simplu, n-a prea plouat în acel an. Cert e că din al doilea an a reînceput „balul”. Chibiţii zic că de vină ar fi faptul că, odată olandezii plecaţi la digurile şi morile lor de vânt, au intrat în acţiune „experţii” noştri. Adică s-a trecut la întreţinerea mioritică a sistemului: cu ranga şi cu barosul. Aşa că nu trebuie să mai mire pe nimeni faptul că instalaţiile de milioane de euro s-au transformat într-o grămadă de fier cu o valoare exact cât cea care se plăteşte per kilogram la centrul de colectare.

Aş zice să fim optimişti, că aşa ne stă bine: să credem că există speranţă. Însă propun să fim serioşi! La cum merg lucrurile în Galaţi, locuitorii din Valea Oraşului au puţine şanse să scape, pe viitor, de inundaţiile care îi bântuie la orice ploaie. Nu de alta, dar actuala administraţie pare pricepută doar la demolat, nu şi la construit. Pe chestia asta, propun ca la alegerile viitoare să-l punem primar pe Rambo. Barem să ştim o treabă!  

Citit 1607 ori Ultima modificare Vineri, 30 Mai 2014 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.