Pe vremea când Robert Turcescu părea să fie un Robespierre al presei, dându-le bile sută la sută negre sau albe politicienilor invitaţi în emisiunea lui, l-am întâlnit la Galaţi, unde şi-a lansat o carte. Mi-a relatat atunci că în adolescenţă familia sa fusese spionată chiar de tânărul Virgil Măgureanu. Cu atât mai straniu mi se pare să-l văd acum „predându-se” spăşit, ca ofiţer sub acoperire, spion care va să zică… O victimă care a învăţat de la călău cum să-i urmeze exemplul?
Sigur, cel care vine acum la timp potrivit, adică electoral, ca să mânjască şi imaginea presei româneşti (care dintre jurnaliştii în care avem încredere or fi spioni? - se poate întreba oricine, spre folosul celor care ar trăi mult mai bine şi mai corupt fără presă sau doar cu „presa lor”), ar fi putut spune că, de fapt, el a lucrat, nu-i aşa?, patriotic, în interesul ţării, din moment ce a fost angajat nu la vreo „agentură” străină, ci chiar la Ministerul Apărării Naţionale. Numai că nu ştiu ca Turcescu să fi lucrat şi în alt domeniu la vedere decât presa, domeniu care să fi interesat deci ministerul. Sau ministerul voia să afle din timp dacă… i se pregătea vreo anchetă jurnalistică neplăcută? Am tot dreptul să o cred… Sau o fi fost poate ca în cazul unor sportivi care au primit grade militare doar pentru că jucau la un club al vreunui minister, iar lui Turcescu îi şedea bine cu caschetă?
Cred că scandalul nu afectează atât imaginea unui ziarist cu notorietate sau a presei în general, cât Ministerul Apărării, care în prezent tace. Şi scandalul vine tocmai când aşteptam să vedem ce candidat la prezidenţiale o fi şi ofiţer sub acoperire, aşa cum a aruncat nada, nu se ştie dacă şi cu o bază reală, preşedintele Băsescu. Cazul Turcescu poate fi o diversiune care să mute interesul sau poate fi doar o primă avertizare pentru candidatul acoperit cu pricina, care ar trebui să se retragă atunci „când trebuie”, aşa cum s-a retras acum, poate şantajat, Turcescu.
Sunt curios însă şi în ce alte domenii care nu ţin de apărarea statului, ci a altor interese, mai sunt ofiţeri acoperiţi, obligaţi să tacă, sub ameninţarea cu şapte ani de închisoare dacă îşi fac publică apartenenţa. Dacă este să-l credem pe Pacepa - fostul şef securist „defectat”, considerat de unii erou, de alţii trădător, din această meserie secretă nu se iese niciodată! Decât, aşa cum spun şi spioni de prin Occident, doar cu picioarele înainte.
Pentru că a şi-a declarat trecutul înainte de a-l afla şi alţii, Daniel Dăianu, fost ofiţer DIE, a putut ajunge ministru al Finanţelor în 1997 şi candidat la europarlamentare în 2009. Din 1976 până în ´78, Dăianu a fost ofiţer la Direcţia de Informaţii Externe a Securităţii, din care spune că a ieşit „la cerere” în ´78. Este drept, el a continuat criticând, chiar la „Europa liberă”, politica economică a lui Ceauşescu. Unii ar putea spune însă că exact aşa ar face şi un ofiţer sub acoperire care o face pe ziaristul…
Nu s-a născut încă nicio instituţie care să poată livra adevărul complet sau, vorba lui Turcescu de pe vremea bilelor, sută la sută adevărat, dar nu butonul televizorului este vinovat pentru calitatea informaţiei! Şi pot fi politicieni, demnitari ori ziarişti cinstiţi, care, cu cele mai bune intenţii, să vă ofere păreri sau chiar informaţii eronate, dezechilibrate, greşit interpretate. Aşa că interpretaţi singuri ştirile!
