Vara nu-i ca iarna, pentru că tu vara nu dormi. Este? Sau de fapt mai dormi şi vara, dacă e s-o luăm aşa, dar mai mult ziua, când e cald tare şi nu-ţi vine să ieşi din casă. Dar noaptea, pe răcoare… abia atunci simţi că trăieşti. Şi dacă nici la 23 de ani nu-i de trăit, apăi atunci când? După ce-o să îmbătrâneşti, n-o să mai aibă niciun sens. Şi-o să se întoarcă şi maică-ta din Italia şi n-o să mai fii nici singură acasă, ca acuma.
De pe la unşpe noaptea încolo, parcă îţi vine să asculţi muzică. Săptămâna asta, cel puţin, s-a întâmplat aşa, ca un făcut, seară de seară. E maneaua aia… aia cum am trecut noi şi prin apă, şi prin foc… aia pe care ai dansat tu prima dată cu fostu’ şi pe care îţi place să o dai tare. Aia a lu’ Sorinel. Bine, n-o dai chiar tare, în niciun caz cât ar duce sistemul audio pe care ţi l-a lăsat Cioară când a plecat "afară". O dai atât cât s-o auzi din balcon, cu uşa închisă, cât stai la o ţigară. Şi după aia laşi muzica să curgă aşa, melodie cu melodie, până îţi trece starea asta naşpa. Ba, uneori, te mai apucă să mai cânţi şi tu, aşa ca fetele, în gura mare, pe balcon, cât vobeşti la telefon cu alea de la tine din grupă. „Handicapatele tale”, cum le spui în gura mare, de te-ar putea auzi tot blocul. Ore întregi vorbeşti cu alea şi iar vorbeşti…. Dacă s-ar auzi din vecini ce spui, Doaaamne! Cred că te-ar şti tot blocul unde ai fost şi cu cine. Cum ai lucrat tu săptămânile alea două la videoch… dar să lăsăm astea acum. Chiar aşa, oare nu se aude? Că dacă te apucă dracii, mai şi ţipi câteodată.. Da, ce, nu-i vară? E viaţa ta şi faci ce vrei, fată!
Treaba cu muzica şi cu vorbitul la telefon pe balcon ţine cam până la unu şi ceva noaptea. După aia, trebuie să o scoţi la plimbare pe Gipsy. Nici nu ştii ce te-o fi apucat să-i spui aşa, când ţi-a adus-o fostu’, dar…ţi-a plăcut atunci şi acum nu mai poţi să schimbi numele. Nu se face. Aşa că îi dai drumul pe scări buldogului francez, cât îţi cauţi tu papucii prin casă. După care începi să strigi după ea, pe holul blocului: „Stai, fă, proasto, să-ţi pun lesa! Stai, fă, nu fugi!” O laşi să mârâie la uşa blocului, până cobori şi tu să-i deschizi. Dă-o naibii, că tot câine este! Şi nici că-i pui lesa.
O laşi să fugă de colo-colo, prin faţa blocului şi să latre. Da’ ce are, de ce să nu latre? E câine! Las-o să fugă şi ea şi să se simtă bine! Între timp, numai bine ai şi tu timp să te aşezi pe bordură şi să te dai cu nişte Oxicilină la tatuaj. Trebuie, că altfel se infectează. Şi pe la două, încolo, a zis Giani că vine cu maşina. Mai staţi să ascultaţi o muzică de-a lui, ceva… Şi nu vrei să fii unsuroasă pe mâini, că Giani se supără dacă-i murdăreşti tapiţeria de la bemveu. Se supără şi face panaramă, nebunu’… Da’ până vine Giani, ia să mai asculţi tu nişte muzică pe telefon. Dar, stai aşa că… ete, na! Bună seara! Nu n-ai actele la tine, sunt sus în casă. Da' care-i problema? Ce gălăgie? Nu, tu chiar nu crezi că deranjezi vecinii. Şi dacă e două noaptea, ce, suntem ca pe vremea lu’ Ceauşescu, să n-ai voie să stai pe trotuar noaptea? Al naibii să fie ăla care a sunat la poliţie! Doar şi tu ai muncit la un bar cu aparate vara trecută. Şi în partea cealaltă, după vreo două săptămâni. Şi nu mai făceai panaramă că nu poţi să dormi noaptea. Băi, frate, parcă la ăştia nici nu-i vară…
