Zice-se că un clujean cosea iarba din jurul unul bloc de la periferie. Când colo, se aude un zumzăit şi „bang!” un avion de lemn se loveşte de ultimul etaj şi cade sfărâmat. Calm, după o secundă de panică, ardeleanul se apucă din nou de tăiat iarba, mormăind cu dispreţ: „Ţară de doi lei, atentate de doi lei!”.
De vreo două zile ne tot distrăm cu nişte amici pe tema respingerii lui Vadim de către confraţii ideologici de pe continent. Vlaams Belang din Belgia şi Frontul Naţional din Franţa se codesc să formeze un grup parlamentar cu reprezentanţii PRM, la fel şi maghiarii din Jobbik, aceştia din urmă din cauza atitudinii antimaghiare constante a naţionaliştilor români.
Te umflă râsu’-plânsu’ când „The Economist” scrie despre populiştii şi xenofobii olandezi, belgieni, italieni, danezi sau britanici că sunt mai breji decât ai noştri, aproape exemple de moderaţie şi persuasiune. Nu poţi să nu constaţi, în aceste condiţii, cu un gust dulce-amărui, că nici măcar extremişti de calitate n-avem. Parcă aud, mâine-poimâine, că stăm aşa de prost la capitolul acesta încât “până şi Albania ne-a depăşit”.
Nu-i aici o ironie devastatoare? Să trimiţi democratic la Bruxelles nişte creştini şi patrioţi, iar ceilalţi creştini, mai din vest, echipaţi şi ei în “cămaşa morţii”, dar de firmă, să-i respingă dispreţuitori doar fiindcă ai noştri n-au o cultură extremistă destul de elevată? Când C.V. Tudor semnează “doctor în istorie” şi s-a tras în poză cu fostul papă de la Roma (cel actual i-a dat şi o medalie de bronz)?
Ei, deosebirea constă în programele bine alcătuite (în logica lor) ale naţionaliştilor puri şi duri din Vest, îmbinarea retoricii intereselor locale cu cea a salvării identităţii tribului originar. Vlaams Belang (Interesul Flamand) are obiective bine stabilite în privinţa statului, familiei, democraţiei, ordinii publice, chiar şi a mediului înconjurător, a locului Flandrei în lume etc. Desigur, totul este pus în contrapondere cu Valonia, ideea de bază dintr-o sumă de comparaţii insidioase fiind aceea că cele două regiuni care alcătuiesc Belgia de astăzi trebuie separate, Flandra urmând să alcătuiască un stat nou în sânul Uniunii Europene.
Unde e slăbiciunea unei asemenea întreprinderi? În lipsa de ecou a ideilor VB în rândul cetăţenilor belgieni. Flamanzii şi valonii normali fac diferenţa între cei ce vor desfiinţarea Belgiei şi susţinătorii unui stat prosper şi democratic creat la 1830 pentru toţi cetăţenii săi, stat care se situează pe locul 20 în topul economiilor mondiale şi pe locul 14 în cel al PIB-ului pe cap de locuitor.
Mai departe e politicianism de joasă factură, cum practică şi Liga Nordului italiană şi Frontul Naţional din Franţa, formaţiuni care se folosesc de libertăţile democratice pentru a ataca democraţia. Caracteristicile principale ale acestor partide sunt retorica cetăţii asediate, identitatea sfântă a naţiei, a strămoşilor glorioşi, militantismul xenofob şi rasist. Deşi candidează şi chiar obţin în condiţii de criză voturi pentru Parlamentul European, se folosesc de această tribună internaţională ca să propage, paradoxal, izolaţionismul.
Ai noştri (mă rog, ai alegătorilor lor), pafarişti şi lipsiţi de vreo direcţie programatică, se duc la Bruxelles cu poezele şi gargară patriotardă pe post de aeroplane din lemn de salcie. Ei, cum să-i adopte naţionaliştii europeni? Când îl auzi pe Gigi cum vrea să lupte pentru ţărişoară şi cum îi numeşte pe alţi parlamentari “gândaci politici”, înţelegi de ce extremiştii vestici pretind că au şi ei demnitatea lor.
