Mai mulţi „turişti” ajung la Sibiu pentru festivalul de teatru decât pentru a vizita frumosul oraş, care, desigur, nu-i Parisul. În 2014 au fost peste 270.000 de turişti, mai mult chiar decât populaţia, în scădere, a Galaţiului. Dintre care, peste 70.000, de două ori cât un Tecuci, erau străini. Cei mai mulţi, germani, ceva mai puţini, români, şi mai puţini, din alte state mari. Peste 14.000 au intrat la centrul de informare din Primărie! Vin foarte mulţi la conferinţe, de pildă, la cele medicale. Sau la Festivalul Internaţional (!) de teatru, început în ´93, cu peste o sută de evenimente pe ediţie! Aţi văzut teatrul japonez sau american şi la Galaţi? Primăria sibiană bagă constant 14 la sută din buget în bugetul teatrului care, cu timpul, a ajuns să dea înapoi 16 la sută! Sigur, şi la Sibiu s-a pierdut un sediu de muzeu, am văzut câini comunitari şi pe-acolo, dar mentalitatea mai „vestică” a României nu mai priveşte cultura, ca pe la noi, ca pe un moft consumator de fonduri, căruia să-i arunci ce rămâne! Domnilor primari de azi şi de mâine ai Galaţiului, aţi văzut că un primar dintr-un oraş care are grijă de cultură poate să ajungă chiar şi preşedintele României! Chiar nu vă… rentează ideea?
Lăsând la o parte gluma, subvenţiile noastre sunt „de post”, dar măcar onoare să fie! Autorităţile, care vin rar la evenimente culturale, nu par să locuiască la noi. La Brăila, vezi case memoriale anunţate prin panouri (ei au case memoriale…), noi nu semnalăm mai nimic! Un reputat critic teatral povestea că, la ultima ediţie a Festivalului naţional de comedie, a luat un taxi de la hotel la Teatru Dramatic. Se presupune că taximetriştii sunt printre bine informaţi, dar acesta s-a mirat când „străinul” i-a cerut să oprească la „Fani Tardini”: el ştia că acolo e… „Casa căsătoriilor”! Bine, nici Teatrul, nici locul unde era căsuţa actriţei întemeietoare nu sunt semnalate. Nici modesta casă în care s-a născut – acum exact 130 de ani, luna aceasta! – „Prinţul operetei româneşti” nu este semnalată printr-un panou cât de mic. Un inginer mă întreba, pe strada Mihai Bravu, unde-o fi Teatrul „Nae Leonard” şi cine-o fi fost Leonard… În timp ce sălile teatrelor rămân neîncăpătoare pentru cunoscători. Nici bustul lui Mazepa, căutat de ucrainenii care trec pe aici, nu e semnalat. În schimb, o plăcuţă a continuat să semnaleze Muzeul de Artă Vizuală, deşi acesta fusese de mult evacuat la bloc…
Nici nu ştim numele unor pieţe, sau nu ştim ce înseamnă, sunt străzi cu denumiri neroade şi personalităţi după care nu s-au numit străzi. Sperăm, cu Premiile municipiului, cu viitorii cetăţeni de onoare, prin câteva monumente pe care le aştept, prin intrările în oraş, cu transformarea de la Inelul de rocadă, să uităm prezentele, triste vremuri semi-culturale, în care excelenţa trăieşte în rând cu circul!
Recent, la prima ediţie a Galei Artelor, vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România situa filiala Galaţi a plasticienilor, acum în creştere accelerată a forţei, ca fiind prima după Capitală. Am aflat astfel că Galaţiul a ajuns, măcar pentru „breasla” plasticienilor, model pentru restul ţării şi este chemat să-şi promoveze experienţa! Adică: muncă mai multă la operă, mecenat, organizare, atragerea colecţionarilor de artă. Până şi autorităţile locale au onorat Gala!. E drept, au şi primit aici diplome…
