Pentru pensionarul căruia i-a crescut puţin pensia sau pentru salariatul care a mai primit ceva în plus la salariu, prea puţin contează ce părere au cei de la… Moody’s despre asta. Ratingul de ţară acordat perspectivelor economice ale României reprezintă mai degrabă o chestiune abstractă, fără legătură cu "viaţa reală". Din păcate, însă, nu putem trăi sub un clopot de sticlă. Oricât de "insipizi" ar părea indicatorii macroeconomici, ei ajung, mai devreme sau mai târziu, să ne influenţeze direct.
Agenţia Moody’s a coborât de la "pozitiv" la "stabil" perspectivele economiei româneşti, în acord şi cu estimările altor agenţii de rating, iar acest lucru ar trebui să fie, mai ales pentru autorităţi, un semnal de alarmă.
Lumea începe să vadă că "împăratul e gol" - că bugetul public nu poate susţine generozitatea cu iz electoral la care asistăm de câteva luni încoace. Deficitul fiscal, creşterea datorii publice, lipsa unor planuri de investiţii publice care să stimuleze economia, supraevaluarea unor venituri sau atragerea de fonduri europene sunt tot atâtea ingrediente care au umbrit perspectiva "pozitivă" a României şi au coborât-o la "stabilă". Adică, încă suntem buni pentru derularea unor afaceri, dar cu mai multă atenţie. Ce înseamnă asta? Dobânzi mai mari, de exemplu, la creditele externe, pentru care, în ultimul timp, Guvernul pare a avea o apetenţă deosebită. Mai puneţi presiunile inflaţioniste, reflectate până la urmă în preţuri. Mai întrebaţi-vă şi cum se va acoperi creşterea de salarii fără o creştere a competitivităţii economiei. Cum se va dezvolta, de exemplu, Galaţiul, total "uitat" în ceea ce priveşte proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere - condiţie elementară pentru atragerea unor investiţii?
Şi astfel, aparent paradoxal, vom vedea că deşi în acest an vom avea o creştere economică, ea va fi total erodată de contraperformanţele în gestionarea bugetului public. Cheltuieli mari, investiţii puţine, o reţetă care nu sună bine. Desigur, oficialii MFP ne asigură că totul se va sfârşi cu bine. Problema e că miniştrii vin şi trec, dar nota de plată la noi rămâne. Iar "unu şi cu unu fac doi", oricât ar încerca politicienii să ne convingă că "unde sunt doi încap şi trei".
