Marian Căpăţînă

Marian Căpăţînă

INTERVIU. Căpitanul George Bîrlădeanu îşi caracterizează echipa: Oţelul, în două cuvinte? Grup unit

Marți, 12 Decembrie 2017 10:15 | Publicat în SPORT
George Daniel Bîrlădeanu s-a afirmat în urmă cu aproape un deceniu, în primii ani de după perioada junioratului, la FCM Dunărea Galaţi, în liga secundă, calităţile sale propulsându-l în Liga I, cu 18 meciuri jucate în primul eşalon, pentru Unirea Urziceni şi apoi Politehnica Iaşi. La 29 de ani, a revenit în prim-planul fotbalului gălăţean, înhămându-se în vară la proiectul de readucere a Oţelului în elită, deocamdată aflat în etapa de încercare a promovării în ...

OȚELUL este în obiectiv şi cu transferuri la orizont

Vineri, 08 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în SPORT
Turul campionatului Seriei I, Liga a III-a, s-a încheiat cu o situaţie foarte strânsă în partea superioară a clasamentului, conturându-se o luptă aprigă în retur pentru locul de promovare, cu Oţelul printre cele patru echipe care s-au desprins. Cei de la echipa gălăţeană şi cei de la Aerostar consideră că va fi aproape decisivă forţa fiecăreia în campania de transferări din această iarnă. Aerostar Bacău (31 de puncte) a intrat în pauza de iarnă de pe primul loc, dar ...

Au înghiţit noroi pentru un punct. Oţelul a remizat la Hărman

Duminică, 03 Decembrie 2017 17:26 | Publicat în SPORT
În ultima etapă a turului din Liga a III-a, Oţelul a terminat la egalitate, scor 1-1, partida din deplasare cu AFC Hărman, condiţiile jalnice în care s-a aflat terenul nelăsând loc pentru prea multe noţiuni fotbalistice. Cei de la AFC Hărman spuneau înaintea jocului că s-ar fi impus amânarea, pe bună dreptate. Acolo ninsese serios, au intrat joi cu un buldoexcvator să scoată zăpada, de ajuns pentru ca starea suprafaţei de joc să fie serios afectata. Apoi a şi plouat zdravăn ...

Se anunţă meci spectaculos în Sala "Dunărea", Phoenix joacă pentru a rămâne la un punct de lider

Duminică, 03 Decembrie 2017 13:23 | Publicat în SPORT
Echipa masculină de baschet Phoenix Galaţi are de disputat, în această seară, un meci important în lupta pentru o clasare între primele şase în Liga Naţională, cu CSU Sibiu. Partida se va disputa în Sala Sporturilor “Dunărea”, cu începere de la ora 18.00, antrenorul Florin Nini mizând pe susţinerea publicului pentru a compensa absenţele din lot pentru acest joc. “Este un meci dificil, pentru că echipa din Sibiu este una puternică, care de la an la an a reușit să aduc ...

Meci mare făcut de hocheiştii de la Dunărea, la Gheorgheni

Vineri, 01 Decembrie 2017 21:20 | Publicat în SPORT
UPDATE: În al doilea meci a câştigat Progym, scor 9-5 Echipa de hochei Dunărea Galați a câștigat în această seară, scor 4-0, partida din deplasare cu Progym Gheorgheni, din sezonul regulat al Ligii Naţionale, obţinând astfel trei puncte foarte importante în lupta pentru unul din cele patru locuri calificante în play-off. Având alături şi un mic grup de suporteri gălăţeni, hocheiştii de la Dunărea s-au mobilizat exemplar şi au reuşit una dintre cele mai bune evoluţii ...

United, egal pe terenul campioanei

Sâmbătă, 02 Decembrie 2017 05:00 | Publicat în SPORT
Reprogramat din motive de participare a devenilor în turneul UEFA Elite Round, meciul dintre Autobergamo Deva şi United Galaţi s-a disputat joi seară. Întâlnirea a fost găzduită de Sala Sporturilor din Deva şi s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 4-4 (2-1). A fost un joc interesant, disputat sub semnul echilibrului. Gazdele au condus cu 1-0 şi 2-1, fiind egalate de fiecare dată de elevii lui Cosmin Gherman, apoi gălăţenii au trecut în avantaj (2-3), au mai înscris gazdele d ...

Meci de final de tur, în condiţii improprii. AFC Hărman ar fi dorit amânarea jocului cu Oţelul.

Sâmbătă, 02 Decembrie 2017 07:00 | Publicat în SPORT
Echipa de fotbal Oţelul Galaţi va juca astăzi, în deplasare, cu AFC Hărman, în ultima etapă a turului Ligii a III-a. Partida va începe la ora 14.00. Formaţia gălăţeană se află în fruntea Seriei I, la egalitate de puncte cu Aerostar Bacău, şi va încerca să obţină o nouă victorie, pentru a păstra această situaţie în clasament şi după ultimul meci al turului, mai ales că băcăuanii au câștigat, ieri, pe teren propriu, 6-0 cu AFC Odorheiu Secuiesc. "Avem un moral bun ...

Fotbalul, cu sau fără patron?

Vineri, 01 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cu doar câteva luni în urmă, îi avertizăm pe amicii care sunt suporteri ai echipei Petrolul Ploieşti că se grăbesc cu entuziasmul, orbiţi parcă de ideea ascensiunii rapide, în faţa venirii unui investitor. Ba chiar erau supăraţi că Veolia întârzia cu implicarea. Mă refer la Petrolul, clubul renăscut de suporteri. Având în faţa ochilor proiectul similar al Suporter Club Oţelul, dar unul pe alte principii, le sugerăm să se gândescă la faptul că în România, cel puţi ...

ARCADA, aproape de semifinalele "Cupei României"

Joi, 30 Noiembrie 2017 16:00 | Publicat în SPORT
Formaţia masculină de volei Arcada Galaţi a câştigat prima manşă din sferturile de finală ale "Cupei României", scor 3-1 (25-19, 27-29, 25-18, 25-18), în faţa celor de la Dinamo Bucureşti, partida disputându-se la Galaţi, miercuri seara. Voleibaliştii echipei gălăţene au început bine şi au câştigat lejer primul set, după care au avut mult de furcă în actul al doilea. Deşi au condus pe aproape pe tot parcursul întregului set, s-au văzut egalaţi pe final şi chiar au ...

VIDEO | Un mod special de a transmite LA MULȚI ANI, GALAȚI, din concurs, la Campionatul Mondial

Joi, 30 Noiembrie 2017 14:00 | Publicat în SPORT
Gălăţeanca Elena Andrieş a deschis seria prezenţelor româneşti la Campionatul Mondial de haltere de la Anaheim (SUA), cu ocuparea locului şase la total, performanţă considerată foarte bună de antrenori, în condiţiile în care pregătirea i-a fost afectată de o accidentare şi a concurat mult sub potenţialul real. Sportiva legitimată la CS Universitatea Galaţi, unde îi are antrenori pe Costel Dimofte şi Mariana Toma, a concurat joi, 30 noiembrie, de Ziua Galațiului, începâ ...
Pagina 81 din 290