Interviuri cu candidaţii la funcţia de rector (III) / Nicolae Ioana: „Fără dezbinare!”

Interviuri cu candidaţii la funcţia de rector (III) / Nicolae Ioana: „Fără dezbinare!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După ce aţi putut citi interviurile cu profesorii Mirela Praisler şi Lucian Georgescu, astăzi a venit rândul profesorului Nicolae Ioana * Încheiem mâine seria cu al patrulea candidat, profesorul Iulian Bârsan *

- Domnule profesor, ce v-a îndemnat să candidaţi?
- Intenţia este de dată recentă, foarte recentă, s-a conturat în urmă cu câteva zile. Mi s-a părut că nici eu, nici facultatea nu ne regăsim integral în direcţiile pe care le expun celelalte candidaturi. Spun un adevăr care este aproape de la sine înţeles pentru că, în mod sigur, nici ceilalţi candidaţi nu se regăsesc în întregime în direcţia pe care, eventual, aş putea-o eu exprima. Dacă ar fi aşa ar însemna să se retragă din cursă, ceea ce nu mi-aş dori, i-aş ruga chiar să nu o facă pentru că nu îmi place singurătatea. Dincolo de glumă, mi s-a părut că prin atitudinea, prin intervenţiile pe care le-am avut de multe ori în Senat am exprimat un punct de vedere corect şi imparţial. Ceea ce mi se pare esenţial într-o universitate care se caracterizează prin dezbinare, prin tensiuni între oameni, între catedre, între facultăţi, între cele două domenii mari, tehnic şi netehnic. Nu stau să analizez acum de ce s-a ajuns aici, care este gradul de gravitate. Dar oferta pe care am crezut necesar să o fac vizează în primul rând unificarea tendinţelor acestora centrifugale în jurul unui scop. Iar scopul pe care cred eu că trebuie să îl aibă orice universitate, ca întreg, în momentul actual este acela de a ocupa un loc bun în prima categorie valorică din ierarhia instituţiilor de învăţământ superior.

- Şi credeţi că se poate face ceva pe termen scurt?
- Pe termen scurt nu, pentru că decalajele sunt, în unele cazuri, foarte mari. Mai precis, noi avem în ierarhia domeniilor de studiu un număr de programe situate bine, în categoria A. Cele mai multe sunt, însă, în B. Există, de asemenea, un număr de programe în categoriile C, D şi E. Noi ar trebui să avem un program managerial care să aibă drept ţintă promovarea tuturor domeniilor de studii din categoriile B, C, D  în categorii superioare. Pentru că de asta depinde situarea universităţii ca întreg în prima clasă valorică. Şi, mai departe, de asta depinde finanţarea. Nu este o politică nici contrară unui domeniu, nici preferenţială pentru altul. Este o politică la finalul căreia ar avea de câştigat universitatea. Să spunem lucrurile direct: universitatea nu va supravieţui prin patru, cinci, şase, şapte domenii. Va supravieţui ca tot.

- Studenţilor ce le oferiţi?
- Studenţii sunt cuprinşi în toate astea. Nu am vrut să vorbesc explicit despre ei în program, deşi ei apar în planul managerial, pentru că nu am vrut să o fac ostentativ, nu am vrut să fie doar o vorbă aruncată într-o conjunctură care să mă favorizeze. Nu am promis nimic nici studenţilor, nici profesorilor. Nu-mi stă în fire să promit o funcţie de prorector pentru că nu se află în patrimoniul personal ca s-o pot oferi la schimb cuiva. Am auzit, sper că e doar o glumă, că dintr-o anumită parte candidaturilor s-au oferit opt, nouă funcţii de prorector. Or noi nu avem chiar atâtea. Iar cine îşi face calcule în privinţa asta cred că greşeşte.

- Mizaţi la acest alegeri pe sprijinul studenţilor?
- Mă gândesc la şedinţele de Senat, unde studenţii sunt de obicei ignoraţi. De aceea eu sunt uimit când, în preajma unui eveniment cum e cel de acum, chiar colegi de-ai noştri profesori care i-au admonestat uneori în termeni foarte severi au o grijă suspectă faţă de ei. Cazurile sunt foarte recente şi atunci se poate ca şi studenţii să cadă în capcana asta, să folosească momentul care le este favorabil, să meargă într-o anumită direcţie, pentru un candidat care promite diferite stimulente. Iarăşi un zvon, se pare că nu lucrăm decât cu aşa ceva, este că studenţii sunt ispitiţi, ca şi unii dintre colegii noştri. Cu diferite beneficii, cu diferite funcţii, cu diferite perspective încurajatoare. Vreau să cred că e doar un zvon.

- De ce ar susţine cei de la domeniul tehnic candidatura cuiva care reprezintă partea umanistă în universitate?
- Există, probabil, temeri din partea domeniului tehnic că un rector din zona cealaltă ar putea să le fie ostil. Ei bine, oferta pe care o fac eu nu este a duşmăniilor, a resentimentelor pentru că nu am aşa ceva. Dar, aşa cum cred că se ştie din intervenţiile pe care le-am avut în Senat, am fost întotdeauna împotriva privilegiilor, împotriva exclusivismelor. Am fost de partea ideii că fiecare domeniu are specificul lui, are resursa lui umană de valoare, căreia toate celelalte componente ale universităţii trebuie să îi acorde respectul cuvenit.

- Din punct de vedere financiar aveţi de gând să faceţi modificări de substanţă dacă veţi fi ales rector?
- Este adevărat că temerile, neliniştile, frustările poate cele mai mari ale multora dintre colegii noştri vizează situaţia financiară. Şi sigur că e o problemă. Oricâte fraze frumoase am construi noi, chestiunea financiară e decisivă în conturarea unei opţiuni sau în a genera nelinişti. La noi în universitate s-a încercat şi s-a reuşit într-o măsură reglarea mecanismului financiar, care presupune într-un fel, deşi e impropriu spus, autonomia bugetară a facultăţilor. Eu mi-am exprimat în programul pe care l-am alcătuit intenţia de a împinge gândirea asta până la nivelul departamentelor. Pentru că departamentele administrează programele de studii, ele îşi construiesc politica de personal, ele gestionează resursa umană şi ele ar fi cele mai îndreptăţite să aibă un cuvânt de spus. E vorba de un instrument de autoreglare a acestor politici.

- Propuneţi, aşadar, o descentralizare completă.
- Da, o descentralizare completă. Dar asta nu înseamnă că cineva doreşte pieirea unei structuri din universitate, fie ea facultate sau departament, că vrea pieirea unui anumit program de studiu. Instrumentul acesta ar putea avea cel puţin în anii următori valoare de reglare. Ştii ce bani ai ca să ştii dacă ceea ce faci este eficient. Astfel încât ideea de sporire a gradului de eficienţă a unui program sau a altuia să vină de la departamente. Nu am de gând să impun vreunei facultăţi, vreunui departament un punct de vedere. Am de gând doar să îndemn la reflecţie. Şi la conştientizarea faptului că orgoliul parţial, de castă, poate avea doar un câştig imediat, dar nicidecum pe termen lung.

Citeşte şi -
Mirela Praisler: „Credibilitate, disponibilitate şi experienţă”

Lucian Georgescu: „Sunt o persoană pragmatică”

 

Citit 8800 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Ianuarie 2012 23:28

36 comentarii

  • postat de Uimit
    Luni, 23 Ianuarie 2012 19:58
    Pt. Radu. Mai intai ca mi te adresezi mie, dar raspunzi altcuiva, deci, esti un tampit cu gura spurcata. Altcineva s-a plans ca i-a disparut o postare, nu eu. Eu abia am indraznit sa imi spun punctul de vedere dar nu trebuia sa o fac pe pagina de elogii adresate lui Ioana ... asta e drept.
    Tu insa sigur ai fost la scoala lui Ioana, daca nu cumva esti chiar el insusi in original, caci ii recunosc ELEGANTA !!! Asta e stilul lui cand vorbeste cineva despre scheletii din dulapul lui incepe cu ELEGANTA GOLANEASCA SPERAND SA INTIMIDEZE ASTFEL – cum spunea bine si Gura lumii : MUIERE CLEVETITOARE SI FITILISTA.
    Atat am avut de spus si cu asta va las sa va laudati idolul netulburati caci vad ca sunteti fanatrici!!!!
    1
    0
    Raportează
  • postat de Matei
    Luni, 23 Ianuarie 2012 00:35
    Profesorii sunt destul de inteligenti pentru a vedea ca sunt atrasi intr-un joc murdar. Se incurajeaza astfel escaladarea dezordinii si a haosului. Toti cei patru profesori sunt profesionisti adevarati, au relatii de colaborare deosebite si fiecare dintre ei merita sa fie apreciat. Fiecare a avut curajul sa-si asume riscul acesta De ce nu au facut-o si cei care comenteaza? Sunt colegi, se respecta, au format o echipa si vor mai forma. Este jenant sa-i supuneti oprobiului public. Ce doriti sa demonstrati? Astfel de metode psihologice de manipulare sunt deja cunoscute. Lasati profesorii sa-si rezolve problemele lor acolo, la ei in scoala.Ati generat o balacareala ieftina, pentru a compromite orice institutie. Cine e interesat sa faca lucrul acesta? Interventia adminisrtatorilor se vede clar tendentioasa. "Dezbina si stapaneste!", Suna cunoscut, nu?
    0
    0
    Raportează
  • postat de CATREN
    Duminică, 22 Ianuarie 2012 21:52
    Uitati ades' ca vorbele-ntinate
    Ce le-aruncati cu fala-n candidati
    Sunt ca oglinda ce din umbra scoate
    Siclite inimi de nebuni frustrati.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Oana
    Duminică, 22 Ianuarie 2012 21:39
    Pentru "uimit" - sunteti pur si simplu jenant. Ma simt nevoita sa repet: nu il cunosc pe prof. Ioana decat de la ore. A tinut mai mult de doua pe an, stati linistit. Nu pe toate, e adevarat, functia de decan l-a impiedicat uneori sa-si faca munca de profesor. Probabil ca aceea de rector l-ar impiedica inca si mai mult si chiar ar fi pacat.

    Nu votez, nu mai sunt studenta domniei-sale, nu am niciun interes. Ma scuzati ca mi-am permis sa ma amestec in mizeria domniilor-voastre.
    0
    0
    Raportează
  • postat de pentru comentatorii mizerabili
    Duminică, 22 Ianuarie 2012 19:15
    Cu cat loviti mai urat in Prof. Ioana, cu atat veti spori simpatia oamenilor normali care isi dau seama de unde vin mizeriile astea.
    Sustin un profesor fara gasca sau partid. Sper sa aiba aceeasi reactie colegii jigniti de atacurile marsave si degradante.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Radu
    Duminică, 22 Ianuarie 2012 11:41
    Uimitule, vezi ca postul e noua pozitii mai jos. Probabil nu l-ai vazut ca ai ochii mari si-ncecosati, de bou placid, dupa ce-ai vazut cat cacat e-n Gura lumii! Iar tu, Gura lumii, mai bine e clar ca nu stii sa fii alceva decat vidanja PDL-ului. Aspiratie placuta!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Gura lumii
    Duminică, 22 Ianuarie 2012 11:06
    Pt. Casano! Ti-am cautat postarea sa vad cu ce i-ai enervat, dar nu e la nici un articol!!! Dragule, nu te mai agita ca ti-au sters postarea, asta e stilul lui tanti Ioana asta. El (sau ea, ca tehnicile sunt de muiere ca si numele) stie foarte bine sa manipuleze informatia. Asa s-a facut el mare, tocmai cu JOSNICII SI CU FITILE. Ai grija, insa ca daca te mai iei mult de el ori te ia la doctorat, ori ti-o trage si dupa aia n-o sa mai termini nici tu cu: ELEGANTULE, LITERATULE, CURAJOSULE.....
    0
    0
    Raportează
  • postat de Uimit
    Duminică, 22 Ianuarie 2012 10:34
    Cei care lauda prestatia profesionala a lui Ioana, ori nu si-au revenit dupa sarbatori ori nu stiu ce vorbesc. La care ore domnilor fosti studenti ?Asta nu face 2 ore cap coada tot anul si voi vorbiti despre stralucirea lui?! Poate ati facut ceva ore prin carciumile din jurul universitatii, pe sub biroul lui sau pe la el pe acasa....Doar asa se justifica extazul !
    0
    0
    Raportează
  • postat de Doar un fost student
    Duminică, 22 Ianuarie 2012 06:23
    Herr decan, RESPECT! Mi-ati fost profesor si singurul lucru pe care vreau sa vi-l reprosez este acela ca in atatia ani nu ati invatat sa fiti josnic si fitilist. Asa ca veti duce o lupta grea si nu ma mir daca veti ramane doar un profesor iubit si respectat. Referitor la domnul Casano, nu stiu de ce naiba scriu totusi "domnul", probabil dinsul mai merge la femei cand e ocupat la barbati, iar spre deosebire de copii, care CRED ca dotarea subombilicala e menita pentru a face pipi, el a devenit SIGUR de asta. Ar mai fi multe de spus referitor la unele comentarii, sforaitoare si timpe in egala masura, dar ar fi pacat, mai ales ca prostiei si rautatii nu i te poti impotrivi decat cu celalalt obraz. Si ghiciti ce, ca sa folosesc un nenorocit sablon la moda, OBRAZ domnul profesor Ioana are, chiar prea mult. Succes, excelenta, pe toate planurile!
    PS. pentru unul dintre postacii tampitei, un calcul simplu, daca mie mi-a fost profesor in 1996, cum sa fi venit in Universitate in 1998? E oricum prea greu pentru un postac pidosnic care a "poposit" pe aici. Sa-ti fie somnul lin ...
    0
    0
    Raportează
  • postat de alegator
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 23:46
    Ioana e prea umanist pentru vremurile noastre. Ii urez succes , dar nu cred ca se poate castiga ceva cinstit in tara asta.Vor reusi niste hiene sa ne conduca. Nu vedeti ce lupta crancena? Ma intreb oare de ce? Vor doar puterea si banii. O sa vedeti in curand dupa ce o sa se mai linisteasca apele, ca nu le va mai pasa de alegatori.
    Acuma au nevoie de voturi si pe urma gata.
    Asa e peste tot. In preuniversitar deja au colorat politic totul, pana si femeia de servici trebuie sa fie la vreun partid. E vai de noi, avem ceea ce meritam.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Oana
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 23:27
    Pentru Iuli: nu am nicio treaba cu aceste alegeri si il cunosc pe profesorul Ioana exclusiv de la orele de literatura romana din facultate. Imi pare rau ca va contrazic, dar prof. Ioana este, in calitatea domniei-sale de cadru didactic universitar, unul dintre cei mai straluciti, chiar unul dintre putinii profesori din Catedra de Literatura, Lingvistica si Jurnalism la ale carui cursuri mergeam de placere. Pe parcursul a doi ani, eu nu am auzit aluzii de tipul celor de care pomeniti dvs., nici injuraturi adresate profesorului de catre colegii mei.
    0
    0
    Raportează
  • postat de alegator
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 22:25
    Va bateti in comentarii prin ziar, cand de fapt se vor aranja voturile ca in politica. Ne aruncati aici subiecte incitante ca sa nu fim atenti cand de fapt sunt cumparati studentii si profesorii.
    Ultima marsavie va fi luni cand s-a anuntat ca se vor reface listele cu studentii care au drept de vot. De ce acum?
    Nu ies calculele PSD+PUNR sau PDL?
    O aveti pe Roberta la numaratoare. Vai de Universitatea asta. Nu scapam de politruci nici aici.
    Manzu si cu Barsan fac jocurile. Ioana si Georgescu nu au nicio sansa sa invinga masinariile politice.
    0
    0
    Raportează
  • postat de parinte
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 22:09
    Citesc si ma minunez. Mare-i ograda lui Dumnezeu si a Universitatii.
    CEi care sunteti universitari nici nu va dati seama ce deservicii aduceti in ansamblu, facand atmosfera asta de mahala.
    Nu o sa mai vina niciun student la admitere. Eu ca parinte, o sa-i recomand fiului meu meleaguri mai departate.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Propagandistul
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 18:30
    Parerea mea e ca Ioana Nicolae este cel mai bun manager ! A avut o evolutie fulminanta. Cand a fost adus la Universitate vantura lumea si dormea cu cainele intr-o dacie 1300. Acum, la al doilea mandat de decan, colectioneaza masini decapotabile si case de sute de mii de euro ! Asadar e cel mai bun pentru functia de rector. Cu el in frunte universitarii (mai exact universitarele) isteti vor evolua materialiceste!!! Votati-l si veti scapa de griji :)
    0
    0
    Raportează
  • postat de Gura lumii
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 18:25
    Interesante postarile la acest articol! Se vede ca d-nul Ioana si-a activat locotenentii ppc caci prea sunt siropoase si elogioase mesajele de sustinere la care se adauga cele ale domniei sale si ale consoartei, usor de identificat, de altfel. Toate aceste eforturi in ideea de a rupe cateva voturi pentru a putea sta apoi la masa negocierilor cu cei mari si pentru a fi in carti la impartirea functiilor. Mare atentie insa celor care vor fi dispusi sa negocieze cu el caci omul a reusit de fiecare data in viata muscand tocmai mana care i s-a intins candva, neplacandu-i sa i se aminteasca de unde a plecat!!!
    Tot mai sus, stimabile Ioana!
    0
    0
    Raportează
  • postat de pentru indignatul de Casano
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 13:49
    Mai Casano, te infurii degeaba. Vezi ca ti-a aparut comentariul, dar l-ai postat la alt articol.
    Probabil erai cam ametit .....de atmosfera electorala sau .....de vreo functie promisa??!!!!
    Rusinica....mai Casano si Iuli.
    Ehhhh.......vremuri nebune Domnule!!! Ati luat-o razna cu totii.
    Mergeti la vot pe 25 si puneti acolo stampila cu pasiune, nu va mai balacariti aici sub anonimat.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Casano
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 12:16
    Rusine domnule Ioana,rusine domnule Tuca!!
    Nici nu ati ocupat inca nici o functie in conducerea UDJ si ati si inceput cenzura.
    Joi in jurul orei 15 am postat un comentariu la adresa dumneavoastra,comentariu care a fost sters!!!
    Drept dovada,la acest comentariu,este raspunsul primit de la "fara violenta" care mentioneaza ca nu doar Literele scot analfabeti cu diploma si nu doar UDJ"
    In acest context,aceasta reactie nu isi mai are sensul.Ea ramane valabila doar in cazul in care comentariul meu nu ar fi fost sters.
    Dar dumneavostra si cu domnul Tuca utilizand tehnici securiste,l-ati sters si ati pastrat doar comentariile aplaudacilor.
    In incheiere mai scriu odata comentariul avand speranta ca macar de aceasta data o sa dati dovada de barbatie si nu il veti mai sterge.
    " NICOLAE IOANA,UN AFEMEIAT AVID DE PUTERE CARE ISI VEDE DOAR INRERESUL PERSONAL.A TRANSFORMAT FACULTATEA DE LITERE IN FABRICA DE ANALFABETI CU DIPOMA IAR ACUM VREA SA FACA ACELASI LUCRU SI CU UDJ GALATI"
    0
    0
    Raportează
  • postat de Iuli
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012 00:56
    Pai si astia care tot il ridicati in slavi pe acest decan care este injurat in principal de studentii lui, aveti idee macar despre toate aluziile cu tenta sexuala care le face omul pe la facultate? Nuuu, voi nu cunoasteti, pentru ca probabil sunteti profesori ppc care sperati sa va intinda si voua un mic ciolanel.
    Sa va fie rusine!

    Profesorul Ioana a candidat probabil doar pentru a mai fura 2-3 voturi de la Birsan, poate asa ajunge unul din ceilalti candidati in turul 2 si mai are o sansa sa ocupe functia de rector si sa nu scoata de sub pres gunoiul ascuns de Manzu.
    0
    0
    Raportează
  • postat de alegator
    Vineri, 20 Ianuarie 2012 11:38
    100% pentru Ioana. E un profesor adevarat si nu e in vreo gasca politica.
    Il felicit ca nu s-a lasat implicat in jocurile politice sau de culise al PDL sau PSD, UNPR, sau cum se mai numesc astia. Nu mai are ce cauta politica si gasca de interese in Universitate.
    0
    0
    Raportează
  • postat de alt galatean
    Vineri, 20 Ianuarie 2012 10:39
    Daca nu stiti sa cititi un CV, o carte, o revista de specialitate, nu va mai postati aici intrebarile prostesti.
    Ioana este un profesor excelent si are experienta solida si ca cercetator la Institutul Academiei Romane. Cat despre dezbinare, cred ca spune lucrurilor pe nume, riscand sa-si atraga reactii de antipatie. Dar il apreciez cu atat mai mult pentru ca nu ne spune niste vorbe frumoase acum si apoi sa ne trezim intr-o realitate dura. La universitate trebuie un Rector care sa fie realist, sa incerce sa armonizeze spiritele si sa aduca o atitudine corecta, echitabila intre tehnic si netehnic.
    0
    0
    Raportează
  • postat de alt galatean
    Vineri, 20 Ianuarie 2012 10:07
    Chiar asa, de unde a aparut Ioana asta? Cu ce s-a ocupat inainte de a fi mare universitar la Galati? Unde s-a facut el "om de scoala" si "fin literat"? Cum a reusit sa ramana singurul om cinstit de pe planeta cand toti ceilalti (galatenii mai ales) sint dezbinati, rai, perfizi etc? Cum isi permite sa jigneasca o intreaga comunitate?
    0
    0
    Raportează
  • postat de un galatean
    Vineri, 20 Ianuarie 2012 09:23
    Litere la Galati sint de prin anii cincizeci. Ioana a poposit in 1998. Nu el a facut facultatea domle
    0
    0
    Raportează
  • postat de Gaby
    Joi, 19 Ianuarie 2012 23:57
    Hai pdl si Birsan venim noi la butoane si o sa traiti bine (mai ales noi)
    0
    0
    Raportează
  • postat de Gaby
    Joi, 19 Ianuarie 2012 23:55
    Hai PDL si grupul Birsan...fiti fara grija ca venim noi la butoane si va terminam pe toti...inclusiv Universitatea
    0
    0
    Raportează
  • postat de Anca
    Joi, 19 Ianuarie 2012 22:41
    Doamnule Mihai (sau poate Anca) nu este frumos sa spuneti minciuni despre oameni pe care nu ii cunoasteti si care nu v-au facut nimic. In legatura cu competenta cred ca dvs ati fost schimbata din cauza asta. Iar indemnizatii nemeritate dvs ati luat destule, in timp ce altii la care va referiti nu au luat de loc.
    Imi pare rau ca nu puteti sa fiti un pic mai fair play dar e treaba dvs.
    0
    0
    Raportează
  • postat de UN SPECTATOR
    Joi, 19 Ianuarie 2012 22:27
    UN VENETIC NU POATE CONDUCE ACEASTA UNIVERSITATE
    0
    0
    Raportează
  • postat de Mihai
    Joi, 19 Ianuarie 2012 20:31
    Este bine ca profesorul Ioana nu si-a compromis candidatura luand in echipa fosti conducatori incompetenti sau personaje ca Rusu Eugen, turist in Romania, dornic doar de a primi indemnizatii si de a primi functii fara sa fie dispus sa faca nimic. Succes domnule Ioana!
    0
    0
    Raportează
  • postat de fara violenta
    Joi, 19 Ianuarie 2012 18:01
    Din nefericire, nu doar Literele produc analfabeti cu diploma, si nu doar UDJ. Vina nu este de ordin managerial, ci financiar. Ca sa nu mai vorbim de modele. Or, in acest context, bine ar fi sa schimbam modelul. Eu as vrea un rector care sa fie om de scoala (cum s-a mai spus), cu suficienta cultura incat sa nu vorbeasca doar despre el atunci cand poarta o conversatie, suficient de altruist ca sa se gandeasca si la ceilalti, nu doar la el, bun cunoscator al firii umane (ca sa lucreaza in universitate cu oameni, nu cu masini); un rector care sa stie sa aleaga o echipa competenta, nu pe prietenii sau pe ajutoare circumstantiale; o echipa pe care sa stie sa o inchege in folosul universitatii, al studentilor si al universitarilor. Or, dintre toti, domnul profesor Ioana are structura interioara si profesionala necesara momentului actual prin care trece universitatea.
    0
    0
    Raportează
  • postat de un votant
    Joi, 19 Ianuarie 2012 13:04
    Iata un candidat care are curajul sa spuna lucrurilor pe nume,atragandu-si probabil prin aceasta atitudine, antipatia multora, amintindu-ne de celebrul personaj Spirache din ,,Titanic vals" a lui Musatescu! Sper sa aiba acelasi succes cu al personajului amintit!
    0
    0
    Raportează
  • postat de ERASMUS
    Joi, 19 Ianuarie 2012 11:58
    Va felicit pentru taria cu care intampinati "comentariile grobiene", ati dat dovada de prudenta, intelepciune, echilibru, justitie. Sunt calitati care n-ar trebui sa lipseasca unui lider. O criza, de orice tip, pleaca in primul rand de la o problema de credibilitate, de la inselarea unor asteptari, de la jocul duplicitar al intereselor si al gastilor politice. Oricat de bine s-ar gestiona managerial situatia sau oricare ar fi nivelul tehnocrat de pregatire al echipei de conducere tot se va ajunge la o criza daca se incalca niste principii de deontologie profesionala, de etica, de moralitate. Dumneavoastra ne-ati demonstrat nealinierea la o astfel de mentalitate. Mult succes, domnule profesor Ioana!
    0
    0
    Raportează
  • postat de distrustful
    Joi, 19 Ianuarie 2012 09:03
    Sunteti singurul care poate pune punct unei dictaturi...Vorbesc aici de dictatura facultatilor tehnice si de confiscarea de catre acestea a managementului universitatii. Succes
    0
    0
    Raportează
  • postat de cel cu barba
    Joi, 19 Ianuarie 2012 08:58
    Felicitari pentru gindul cel bun! Sper ca sa se incununeze cu reusita finala!
    0
    0
    Raportează
  • postat de luci
    Joi, 19 Ianuarie 2012 08:50
    Optiuniea universitarilor galateti trebuie sa se orienteze catre acel candidat care poate fi considerat un veritabil "om de scoala". Dintre cei ce-si doresc functia de rector ...singurul, cred eu, este doar candidatul Ioana. Ceilalti trei contracandidati s-au delimitat de problematica academica prin insa-si dorinta lor de a intra in politica, prin insa-si dorinta lor (prezenta sau trecuta) de a accede la "ciolanul" puterii. In situatia tensiunilor sociale actuale suntem sigur ca o coloratura politica data UDJ i-ar aduce numai neajunsuri! Din aceste considerente credem ca dl Ioana este singurul care poate aduce un plus universitatii
    0
    0
    Raportează
  • postat de magda
    Joi, 19 Ianuarie 2012 08:39
    Profesorul Iona este cu siguranta singurul dintre candidati fara colaratura politica. Ginditi-va ce poate aduce un viitor rector inregimentat politic. Raportat la framintarile zileleor noastre NIMIC BUN! Acest lucru a fost valabil si in cazul rect. MInzu a carui traseism politic nu s-a reflectat nicidecum pozitiv in activitatea UDJ Galati.DIMPOTRIVA!
    Din aceste considerenta cred ca prof.IOANA este fingurul capabil sa aseze UDJ pe fagasul normal de functionare!
    0
    0
    Raportează
  • postat de geroge
    Joi, 19 Ianuarie 2012 08:32
    Cred ca este singurul dintre candidati care, atit prin program cit si prin modul in care s-a prezentat in fata colegilor se poate ridica la statutul de "rector"!. Ceilalti sunt cu mult in urma domnului profesor...Unii aproape ca nici nu se mai vad!
    Succes domule profesor Ioana.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cristian
    Joi, 19 Ianuarie 2012 05:52
    La facultatea de Litere, in 5 ani de studii nu am auzit niciodata de vreun cadru didactic sa pretinda bani pentru a trece studentii, cum aud pe la ASE sau Stiinte(mate-fizica/fizica-chimie), si politica asta porneste de la capul facultatii, daca permite sau nu asta. Food for thought....
    0
    1
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.