Pădurea se usucă!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

În „Tinereţe fără bătrâneţe”, eroul aflat într-o pădure aproape veşnică, unde timpul se va sfârşi doar atunci când toţi copacii se vor usca, intră în panică atunci când găseşte o biată rămurică veştejită. „Rămurica” UE care s-a vestejit cumplit zilele acestea arată că în interiorul UE criza mondială poate produce rupturi pe neaşteptate. Astfel, o serioasă companie aeriană spaniolă a dat faliment, am putea spune… în aer! Fără avertismente, Spanair şi-a lăsat sâmbătă sute de pasageri în aeroporturi, la mâna foştilor concurenţi! Peste 20.000 de persoane au fost afectate, se pare! O criză care te loveşte cu biletul de avion în buzunar este de neimaginat! Sigur, Spania este încă un călcâi al lui Ahile pentru UE, economia sa este periclitată de efectele crizei, dar o astfel de lipsă de răspundere din partea unei companii, fie ea spaniolă sau grecească, este de neconceput! Simbolic, ar putea urma ca oţelul  să îngheţe în timp ce este turnat din oală, apa hidrocentralei să fie  îngheţată pe neaşteptate nu de ger, ci de un faliment, taximetrele să se oprească pe zebră, pe verde, ca să-şi descarce, falimentare, pasagerii care au plătit înainte! Spanair îşi motiva decizia prin împovărătoare restricţii UE, dar şi printr-o lipsă de "viziune financiară pentru lunile următoare”, deci falimentul putea să se declare după terminarea măcar a curselor la zi! Companie cu baza în Baleare, în frumoasa Palma de Mallorca,  nu părea o societate firavă: din prezentările de pe internet care încă ne îmbie să achiziţionăm bilete de avion de la Bucureşti, aflăm că operatorul lucra nu numai în Europa, ci trecea şi oceanul, în SUA. Oferea zilnic peste 200 de zboruri, pe 20 de destinaţii naţionale şi 20 internaţionale din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, SUA, America Latină! Din 202, compania a  făcut parte până acum câţiva ani din grupul SAS! Ori, anul acesta, Scandinavian Airlines (SAS) a fost declarat oficial, pentru al treilea an consecutiv, drept cea mai punctuală companie aeriană europeană! Dar Spanair, deşi cu vechime (funcţiona din 1986!), începuse să se ofilească după un cumplit accident, cu peste 150 de victime, de acum patru ani. În loc să investească în siguranţa sa, ca să supravieţuiască despăgubirilor şi pagubelor, compania a operat concedieri masive. Fondanta pe colivă vine de la finanţator, căci nu este o companie independentă, ci are regiunea spaniolă Catalonia ca acţionar principal. Regiune puternic ofilită de criză, n-a susţinut compania, după două reprize de creditare! Ultima speranţă, o finanţare de la compania Qatar Airways, cea votată „Linia aeriană a anului” 2011 tocmai a eşuat. Această „părăsire a vehiculului la locul accidentului”  se întâmplă într-o ţară UE şi ne întrebăm dacă şi alte ofiliri nu vor lovi cu aceeaşi repeziciune!

Citit 7596 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.