Profesorul Constantin Ursu - 47 de ani de excelenţă în matematică

Profesorul Constantin Ursu - 47 de ani de excelenţă în matematică
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Luni, la ora 13,00, în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, va avea loc lansarea volumului „Orizonturi matematice”, o culegere de probleme de matematică pentru olimpiade şi concursuri, semnată de profesorul Constantin Ursu, apărută la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila. Pe 2 iunie, profesorul Ursu împlineşte 70 de ani şi a vrut, cu acest prilej, să însumeze tot ce a publicat, de-a lungul timpului, în reviste de specialitate.

De 47 de ani la catedră

S-a născut la 2 iunie 1943 la Costişa - Neamţ şi a venit la Galaţi în 1966, după absolvirea Facultăţii de Matematică a Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi. A predat timp de 10 ani la Liceul Metalurgic, unde l-a avut elev pe Paul Stanciu, primul olimpic român de la un liceu industrial premiat la internaţionala de matematică. Din 1976 a venit la "Alecsandri", unde predă şi astăzi, având mereu elevi cu rezultate remarcabile: Martin Weiss, Constantin Chiscanu, Cristian Voicu etc.

Cartea pe care o va lansa luni este dedicată celor patru nepoţi ai săi: „Pentru ei, la următoarea ediţie, voi da şi probleme de clase primare”, ne asigură profesorul Ursu, mulţumind familiei pentru că i-a înţeles pasiunea şi l-a sprijinit permanent.

60 de foşti elevi cu doctorat 

Mesajul profesorului Ursu pentru foştii săi elevi este acesta: „Să-şi amintească o parte din ce am predat, să aplice în practică şi poate că astfel o vom duce toţi mai bine. Din sutele de elevi pe care i-am avut, vreo 60 cred că şi-au dat doctoratul în matematică. Mulţi sunt plecaţi în America, în Canada, în lume: Mihai Bostan este profesor universitar în Franţa, Luminiţa Vâţă – are două doctorate în matematică şi unul în economie, Ioana Ivanovici şi-a dat doctoratul la Paris şi acum predă matematica în SUA.

Căutând o posibilă definiţie pasiunii sale de o viaţă, profesorul Ursu afirmă: „Matematica e ca o boală. Dacă începi să o studiezi temeinic, nu o mai laşi. Ca orice boală, are şi părţi dureroase, când nu-ţi ies problemele, dar şi părţi frumoase, când îţi iese o problemă şi eşti fericit”.

La 70 de ani, dascălul de excelenţă Constantin Ursu afirmă că important, în viaţă, este „să fim credibili, să ne respectăm cuvântul dat şi orice lucru începem să facem, să-l ducem la bun sfârşit”. Iată o lecţie pe care ar trebui să ne-o însuşim fiecare. La mulţi ani, buni, domnule profesor!

Citit 11359 ori Ultima modificare Vineri, 31 Mai 2013 16:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.