Bursieri Erasmus, la Galaţi: Cum se vede studenţia prin ochii tinerilor străini

Bursieri Erasmus, la Galaţi: Cum se vede studenţia prin ochii tinerilor străini
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru unii tineri străini, aflaţi la Universitatea „Dunărea de Jos” în calitate de bursieri „Erasmus”, studenţia în România se dovedeşte a fi una inedită, mai ales atunci când comparară sistemul de învăţământ românesc cu cel din care provin. Doi studenţi portughezi şi o studentă din Turcia, beneficiari ai acestui program de mobilităţi, ne-au povestit ce impresie le-a lăsat studenţia în România.

„Notele maxime se obţin prea uşor”

Până săptămâna trecută, când s-au întors în Portugalia, Renato Viana şi Ricardo Ribeiro au urmat, timp de un semestru, masteratul Inginerie Mecanică. Comparând cu taxele de şcolarizare din Portugalia, educaţia în România li se pare costisitoare. Dacă în ţara lor de baştină taxa pentru un an de studii nu depăşeşte 1.200 de euro, în România, unde se câştigă, în medie, mai puţin, unele facultăţi cer aceeaşi taxă, dacă nu chiar una mai mare. „În plus, mi s-a părut că românii studiază mult, că vor să se specializeze mereu. Poate şi din cauză că sunt probleme cu joburile”, ne-a spus Renato Viana, al cărui tată este profesor universitar. Tot Renato a sesizat numărul mare de deţinători ai gradului de doctor, dar şi faptul că, în mediul academic românesc, se acordă uşor nota maximă. „În Portugalia, sistemul de notare este de la 0 la 20, dar extrem de rar se întâmplă ca profesorii să pună notele 19 şi 20.”

Fără examene subiective în Turcia

La rândul său, Ricardo Ribeiro ne-a spus că în Portugalia evaluarea se face prin două-trei examene, de-a lungul semestrului. „Evaluarea prin examen final era utilizată în sistemul vechi, nereformat, şi cred că nu se testau corect cunoştinţele. Pe de altă parte, am observat că tot ce studiem noi la o materie se face aici la două sau trei cursuri diferite, fiecare dintre ele având credite foarte puţine”, adaugă şi Renato Viana.

De altfel, şi Gamze Dinçabaş, care studiază Literatura Franceză la Galaţi, timp de un an, a aflat cu uimire că studenţii sunt testaţi oral. Ea spune că acasă nu are mai mult de două cursuri pe semestru şi că nu are niciodată examene orale, unde evaluarea ar putea fi subiectivă.

Citit 2252 ori Ultima modificare Vineri, 31 Ianuarie 2014 16:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.