Avem cu ce ne MÂNDRI: Elevă gălăţeancă la Consiliul Europei

Avem cu ce ne MÂNDRI: Elevă gălăţeancă la Consiliul Europei
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Uma Elena Humelnicu, elevă în clasa a XI-a E, în cadrul Liceului Teoretic „Emil Racoviță” Galați, a reprezentat cu onoare România la cea dea a XXIX-a sesiune a Congresul Autorităților Locale și Regionale, desfășurat în intervalul 18-23 octombrie 2015, în cadrul Consiliului Europei, la Strasbourg.

Calitatea în care s-a afirmat la acest eveniment, cu o tradiție de 15 ani, a fost ca tânăr delegat al României. A fost al doilea an consecutiv când au participat reprezentanți ai tineretului din aproape toate statele europene, dovadă că noua generație și-a demonstrat maturitatea, veghind asupra problemelor de natură socială a bătrânului continent și demonstrând capacitatea de a propune soluții viabile.

Consiliul Europei descoperă resurse umane nebănuite, cei altădată dirijați își demonstrează azi abilitatea de a dirija. Uma Elena Humelnicu corespunde cerințelor Consiliului Europei, fapt pentru care a fost singura tânără selectată de comisia din Strasbourg pentru a reprezenta România, fiind cel mai tânăr participant dintre cei 38 de tineri delegați ai statelor europene. În consecință, am rugat-o  să ne împărtășească această experiență unică pentru a fi model tinerilor.

Ca tânăr al începutului de secol XXI, definește-te prin trei trăsături.

Îmi place să cunosc oameni noi, să explorez culturi diferite de cea română și să intru în contact cu alte mentalități. Mă îngrijorează problemele societății actuale și caut soluții deoarece vreau să o îmbunătățesc. Consider că tineretul nu este viitorul, este prezentul ce va contribui la crearea viitorului. Totodată, vreau să depășesc barierele școlare și caut să mă implic în proiecte pentru că, pănă la urmă, acestea contribuie la dezvoltarea mea personală.

Prin ce set de activități s-a concretizat interesul pentru extinderea ariei cunoașterii?

Am participat la olimpiade și concursuri naționale, sesiuni de dezbateri și discursuri, m-am implicat în proiecte europene Erasmus+ ce vizau interacțiunea dintre tineri, și, în luna octombrie a acestui an, am reprezentat România la Congresul Autorităților Locale și Regionale la Strasbourg.

Care sunt obiectivele congresului la care ai participat?

Congresul reunește semestrial autorități locale și regionale din fiecare țară a Europei, care să discute problemele comune pe care le întâmpină. Tinerii delegați au participat la dezbaterile din Hemiciclul Consiliului Europei și trainingurile din Centru European al Tinerilor.

Care au fost direcțiile trainingurilor?

Pe parcursul a două zile, am avut ocazia, prin activitățile propuse, de a-i cunoaște pe ceilalți tineri delegați, interacționând de la început sub semnul solidarității. Ni s-au prezentat istoricul Consiliului Europei și, implicit, al congresului, am intrat în tainele retoricii democrației, de la teorie la practică.

Care a fost tematica dezbaterilor și care este contribuția adusă de tine?

Majoritatea temelor era legată de dificultățile actuale ale Europei: criza refugiaților, extremismul politic, social și etnic, promovarea unui parteneriat autentic între tineri și autoritățile locale și regionale, recomandarea congresului de a aplica votul de la 16 ani. La cea din urmă temă, am ținut un discurs prin care am argumentat faptul că România, ca și alte state est-europene, vor fi pregătite pentru acest demers în anii ce urmează. Față de celelalte state vest-europene, în care democrația e longevivă, România trebuie să implementeze educația civică, astfel încât să grăbească maturizarea viitorului elector.

Cum ai perceput interacțiunea aflată sub semnul diversității europene la acest congres?

Deși am participat anterior la alte proiecte europene, acesta este primul la care am interacționat cu un număr atât de mare și de variat, ca naționalitate, de tineri – 38 de tineri reprezentau 38 de state europene. Experiența a fost unică: am avut sentimentul că Europa tânără, a prezentului nostru, s-a reunit în Consiliul Europei. Atâta varietate etnică m-a impresionat, dar, mai ales, mi-a plăcut disponibilitatea spre înțelegere și comunicare a tuturor tinerilor delegați. Cu prilejul acestui eveniment, aflat sub deviza „building bridges”, orientul cu occidentul, balticul cu meridionalul s-au solidarizat.

Care sunt căile de diseminare a acestei activități?

M-am gândit la acțiuni cu impact: implicarea Consiliului Elevilor în activități europene, crearea unui blog prin care îmi propun să informez adolescenții cu privire la oportunitățile oferite de democrație.

După acest proiect, prin care ai cucerit Europa, ce alte proiecte vizezi?

Urmăresc să accesez fonduri europene pentru a pune în aplicare un proiect la care visez de mult timp.

Citit 5961 ori Ultima modificare Marți, 17 Noiembrie 2015 20:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.