EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Au început înscrierile la grădiniţe

Scris de Miercuri, 10 Iunie 2020
Au început înscrierile la grădiniță, pentru copiii care nu au urmat până acum învățământul preșcolar. Din septembrie 2020, grupa mare de grădiniță devine obligatorie, deci acum copiii cu vârsta de 5 ani trebuie înscriși la grădiniță, indiferent dacă au urmat celelalte grupe sau nu. Înscrierile pentru copiii care n-au urmat…

Temă originală la desen, pe vreme de pandemie (FOTO)

Scris de Miercuri, 10 Iunie 2020
S-a spus că pandemia de coronavirus va schimba total lumea. Cel puţin, într-un domeniu acest lucru este vizibil: educaţia. Profesorii au fost nevoiţi să se reinventeze, pentru a se adapta la şcoala on-line. Aşa se face că unii elevi au primit în această perioadă nişte sarcini inedite, pe care, probabil,…

Şcoală în corturi şi în containere

Scris de Marți, 09 Iunie 2020
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a explicat că, dacă temerile experţilor se adeveresc şi din toamnă ne vom confrunta cu un nou val de COVID-19, elevii ar putea veni prin rotaţie la şcoală, un alt scenariu fiind acela în care orele de curs să se desfăşoare în containere sau în corturi…

Festivităţile de premiere, organizate după examenele naţionale

Scris de Marți, 09 Iunie 2020
Serbările de sfârșit de an pentru premiere a elevilor “se pot organiza în aer liber, în conformitate cu prevederile legii stării de alertă”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. Iniţial, Ministerul Educaţiei atrăgea atenţia cadrelor didactice că astfel de activităţi nu se vor putea desfăşura anul acesta, precizând că “revenirea…

Ce probe se susţin în sesiunile speciale

Scris de Luni, 08 Iunie 2020
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie anunţat că, în sesiunile speciale de Bacalaureat şi Evaluare Naţională, elevii vor susţine doar probele la care nu s-au putut prezenta, nu întreg examenul.„Probele se recunosc, dacă elevul a participat la unele dintre ele”, a declarat Monica Anisie, explicând că dacă un elev a mers la…

Festivităţile de premiere din şcoli, interzise

Scris de Luni, 08 Iunie 2020
Organizarea serbărilor tradiționale de sfârșit de an cu participarea elevilor, cadrelor didactice și părinților este interzisă. Oficialii Ministerului Educaţiei menționează faptul că ne aflăm încă sub prevederile stării de alertă până pe 15 iunie, iar școlile sunt deschise doar pentru cursurile de pregătire ale elevilor din anii terminali. Ministerul menționează…

Cum se fac înscrierea şi admiterea la ”Dunărea de Jos”. 1.500 de locuri bugetate, la licenţă

Scris de Sâmbătă, 06 Iunie 2020
Universitatea "Dunărea de Jos" pune la bătaie, în acest an, 1.500 de locuri bugetate la programele de licență, 860 locuri la programele de masterat și 45 locuri la studiile universitare de doctorat, la care se adaugă peste 2.200 locuri cu taxă la programele de licență, 900 locuri la programele de…

Elevii gălăţeni nu sunt dornici să revină în şcoli, în ciuda măsurilor de protecţie

Scris de Vineri, 05 Iunie 2020
Începând cu data de 2 iunie, elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a au putut reveni în bănci, pentru a participa la cursurile de pregătire în vederea susţinerii examenelor de capacitate şi bacalaureat. Autorităţile s-au pregătit temeinic pentru revenirea elevilor la şcoală, dar aceştia nu au părut foarte…

S-a stins din viață profesorul Liviu Stoicescu

Scris de Joi, 04 Iunie 2020
Profesorul universitar emerit Liviu Stoicescu, cel care și-a pus amprenta inconfundabilă asupra unor întregi generații de studenți, s-a stins din viață miercuri seara, 3 iunie, în urma unui accident vascular cerebral. A fost un om de știință remarcabil, membru al Academiei de Științe Tehnice, profesor emerit. Cariera sa universitară s-a…

Doar jumătate dintre absolvenţii de liceu şi gimnaziu vin la cursuri

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2020
Deşi toate unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi au fost pregătite cu simţ de răspundere pentru a-i primi, din 2 iunie, pe elevii care sunt în clasele terminale de gimnaziu şi liceu, doar puţin peste jumătate dintre ei vor participa la cursuri. Există şi situaţii în care niciun elev nu…

Burse pentru elevi talentaţi

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2020
Fundația Pentru Comunitate a lansat cea de-a 15-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Programul este organizat pe bază de concurs de proiecte și oferă sprijin financiar în valoare totală de 560.000 de lei pentru continuarea activității și susținerea performanței tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte bune.…

Cei doi calificaţi la ”Științele Pământului”

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2020
Doar doi elevi ar fi trebuit să reprezinte anul acesta Galaţiul la faza naţională a Olimpiadei Interdisciplinare de "Ştiinţele Pământului". Ambii sunt de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" şi au fost pregătiţi de un colectiv de cadre didactice: Alexandra Bejan (Biologie - Maria Dinu, Chimie - Lidia Mînză, Fizică -…

Sesiune specială la Bacalaureat

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2020
Liceenii care în ziua bacalaureatului au febră, sunt la izolare sau în carantină pot da examenul într-o sesiune specială, care va avea loc începând cu data de 6 iulie. Premierul Ludovic Orban și-a dat acordul pentru acest lucru, având în vedere că şi pentru absolvenţii de gimnaziu aflaţi în aceeaşi…

Cei 20 pentru naţionala de Fizică

Scris de Marți, 02 Iunie 2020
20 de elevi din judeţul Galaţi ar fi trebuit să ne reprezinte la faza naţională a Olimpiadei de Fizică. Dintre aceştia, 14 sunt de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri". Zece dintre ei sunt de la clasele profesoarei Cătălina Caragea: Laurian Iacob, Mendel Mendelsohn, Marina Suvac, Andreea Lupaşcu, Alexandru Momoiu, Maraa…

Susţinerea atestatului pentru profil bilingv

Scris de Marți, 02 Iunie 2020
Înscrierea candidaților pentru obținerea atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenții claselor cu studiu intensiv și bilingv al unei limbi moderne se face online, prin trimiterea unui e-mail la liceu sau, în situații excepționale, prin prezență fizică, în perioada 4-5 iunie, prevede noua metodologie publicată în Monitorul Oficial. Pentru absolvenții claselor…

Proba de competenţe digitale, doar pentru unii

Scris de Sâmbătă, 30 Mai 2020
Conform unui document publicat în Monitorul oficial, elevii care nu au făcut disciplina TIC în liceu trebuie să dea proba de competențe digitale după o procedură a CNEE din 2019. La celelalte materii, proba orală la română și proba orală la limbă străină, precum și pentru ceilalți elevi care au…

Calendarul celei de-a doua sesiuni a Evaluării Naţionale

Scris de Vineri, 29 Mai 2020
Pentru prima dată Evaluarea Naţională va avea şi o a doua sesiune destinată special elevilor care nu au putut participa la prima din motive medicale. Deşi încă nu a apărut un document oficial, ministrul Educaţiei, Monica Anisie a declarat că proba la Limba şi literatura română va avea loc pe…

Cei 21 pentru Naţionala de Informatică

Scris de Miercuri, 27 Mai 2020
Dintre cei 21 de elevi care ar fi trebuit să reprezinte judeţul Galaţi la Olimpiada Naţională de Informatică anul acesta, 19 studiază la CNVA. De la clasele profesoarei Liliana Dău s-au calificat Rareş Neculau, Ştefan Mîndru, Tudor Pâslaru, Vlad Cacenschi şi Sebastian Pintilie, iar de la clasele profesoarei Georgeta Balacea…

Proiect depus online pentru atestatul profesional

Scris de Miercuri, 27 Mai 2020
Examenul de certificare de la liceele tehnologice se susține printr-un proiect depus online, prevede un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. “Depunerea proiectului în vederea susținerii examenului de certificare, în format pdf, se realizează on-line, la adresa de e-mail a unității de învățământ, urmând a fi arhivat în format…

Astronomii gălăţeni vânează asteroizi

Scris de Miercuri, 27 Mai 2020
În perioada 14 aprilie - 12 mai, International Astronomical Search Collaboration (IASC, aparținând de NASA) și Asociația "Astronomers Without Borders" ("Astronomi fără frontiere") din SUA au organizat un proiect internațional, intitulat "Asteroid Search Campaign" (un fel de "vânătoare" de asteroizi), în care au fost selectate 30 de echipe de astronomi…

Cinci finalişti pentru Naţionala de Istorie

Scris de Miercuri, 27 Mai 2020
Doar cinci elevi gălăţeni, câte unul pentru fiecare clasă, au reuşit să se califice pentru faza naţională a Olimpiadei de Istorie. Doi olimpici naţionali sunt de la clasele profesoarei Ana Petcu de la Liceul Teoretic "Racoviţă": Laura Serea şi Lavinia Popa. De la Colegiul Naţional "Spiru Haret" Tecuci s-a calificat…

Cercetătorii gălăţeni, câştigători a două proiecte în lupta cu Covid-19

Scris de Miercuri, 27 Mai 2020
Cercetătorii Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi sunt autorii a două din cele trei proiecte din România selectate pentru finanțare în cadrul competiției internaționale „Appel à projets international AUF COVID-19”. Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) este o instituție care susține cooperarea și solidaritatea între instituțiile universitare francofone și favorizează dezvoltarea…

Admiterea în clasa a V-a la CNVA

Scris de Miercuri, 27 Mai 2020
Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" anunţă că probele scrise pentru admiterea în clasa a V-a vor programate în perioada 6 iulie - 21 august, calendarul urmând să fie făcut public cu cel puțin 30 de zile înainte de desfășurarea lor. Conducerea CNVA mai precizează că testele din perioada 2013-2019 sunt valabile…

Cum se vor susţine probele pentru liceele vocaţionale

Scris de Marți, 26 Mai 2020
Anul acesta probele de aptitudini organizate pentru admiterea în liceele vocaționale vor fi organizate pe baza de portofolii sau de interviu online pentru majoritatea liceelor vocaţionale, potrivit procedurilor noi, aprobate de Ministerul Educaţiei. Pentru liceele vocaţionale, la profilurile artistic, sportiv, teologic aprecierea probelor de aptitudini se face prin note, iar…
Pagina 61 din 214