EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Universitatea a cumpărat clădirea Parcului de Soft

Scris de Sâmbătă, 19 Septembrie 2020
Clădirea din str. Portului care a găzduit până de curând Parcul de Soft Galați a fost cumpărată de Universitatea ”Dunărea de Jos”, pentru Facultatea de Medicină, ne-a confirmat rectorul Puiu Lucian Georgescu. ”L-am cumpărat, e al nostru, în două-trei săptămâni maximum se mobilează și va putea fi pus la dispoziție…

Elevi obligați să învețe în sistem on-line

Scris de Sâmbătă, 19 Septembrie 2020
Se înmulțesc cazurile de infectare cu coronavirus printre elevi, motiv pentru care din ce în ce mai mulți elevi sunt plasați în izolare la domiciliu și obligați să învețe în sistem on-line. De asemenea, în urma unei decizii a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a decis schimbarea, din galben…

Trei trasee de autobuz dedicate exclusiv elevilor

Scris de Sâmbătă, 19 Septembrie 2020
Începând de marți, 22 septembrie 2020, elevii gălăţeni vor avea la dispoziţie trei noi linii de autobuz dedicate exclusiv lor, astfel încât aceștia să ajungă în siguranță la școală și să evite aglomerația, anunţă Primăria municipiului Galați. Traseul 1 va pleca din cartierul Dimitrie Cantemir la orele 6,45, 7,00 şi…

Despre ”Şcoala emoţiilor” la prima cafenea ”Merito” de la Galaţi

Scris de Vineri, 18 Septembrie 2020
Casa Corpului Didactic Galați, în parteneriat cu comunitatea Proiectul Merito şi Romanian Business Leaders, are bucuria de a anunţa prima ediţie a Cafenelei “Merito” la Galaţi. Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11,00. Deşi organizatorii şi-ar fi dorit ca prima ediţie să se desfăşoare faţă în…

După doar trei zile de școală, au apărut primele cazuri de infectare printre elevi

Scris de Vineri, 18 Septembrie 2020
UPDATE. După închiderea ediției, Direcția de Sănătate Publică a primit încă o confirmare de infectare cu coronavirus printre elevi. Este vorba despre un elev de clasa a XII-a, de la Liceul Mircea Eliade din Galați. Colegii elevului infectat cu coronavirus vor sta în izolare la domiciliu, iar DSP a început…

Elevii gălățeni, revoltați de noile reguli din școli. Pamflet

Scris de Vineri, 18 Septembrie 2020
Plexiglasul n-a mai avut loc în clase, cel puțin Galațiul a încercat să scape de acest intrus, dar și-au făcut loc alte măsuri nepopulare. Adolescenții dunăreni protestează, ei consideră că li se confiscă unele drepturi inalienabile. Noutăți de romane SF Măsurile luate în contextul crizei sanitare, și anume dispariția catalogului,…

Conferinţă internaţională în domeniul construcţiilor de maşini

Scris de Miercuri, 16 Septembrie 2020
În perioada 9-11 septembrie, la Universitatea „Dunărea de Jos”, Facultatea de Inginerie, Departamentul de Ingineria Fabricației, s-a desfășurat cea de-a 6-a Conferință Internațională „NEWTECH 2020 - On Advanced Manufacturing Engineering and Technologies”. Este pentru a doua oară când, prin intermediul prof. dr. ing. Viorel Păunoiu, președintele și fondatorul acestei conferințe,…

Unii primari au achiziţionat tablete pentru elevi, alţii ba

Scris de Miercuri, 16 Septembrie 2020
Conform informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), anul nou şcolar a început pentru 73.000 de elevi şi preşcolari în judeţul Galaţi. Dintre aceştia au fost prezenţi fizic, în prima zi de şcoală, în unităţile de învăţământ doar 51.768, pentru că sunt câteva unităţi care nu şi-au deschis porţile,…

Doi cu Covid şi doi în izolare, la Şcoala Cerţeşti

Scris de Marți, 15 Septembrie 2020
Două cadre didactice de la Şcoala din Cerţeşti au fost confirmate pozitiv cu coronavirus cu foarte puţin timp înainte de începerea anului şcolar. Din nefericire, soţii lor, care sunt şi ei angajaţi ai aceleiaşi unităţi de învăţământ, au fost nevoiţi să intre în izolare. Cu toate acestea, cursurile la Cerţeşti…

Donaţie - Siderurgiştii, în sprijinul dascălilor gălăţeni

Scris de Marți, 15 Septembrie 2020
Siderurgiştii din combinatul Liberty Galați au donat, în prima zi de școală, tablete și carduri de internet profesorilor și învățătorilor din Galați care, până acum, nu dispuneau de aceste instrumente esențiale educației online. Acest proiect a fost derulat de Liberty Galaţi la iniţiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi în colaborare…

Vacanţă în plus pentru elevi în acest an şcolar

Scris de Marți, 15 Septembrie 2020
Dacă situația pandemică o va permite, iar România nu se va confrunta cu situații excepționale, anul școlar 2020 - 2021 se structurează pe două semestre, cu 34 de săptămâni. Semestrul I are 17 săptămâni de cursuri şi se va derula între 14 septembrie şi 29 ianuarie 2021.Copiii de la grădinițe și…

Părinţi tensionaţi, copii cu mască, festivităţi online la începutul anului şcolar

Scris de Marți, 15 Septembrie 2020
După săptămâni de pregătiri şi griji şi scenarii peste scenarii, cadrele didactice şi-au întâmpinat ieri elevii. A început un nou an şcolar altfel, sub semnul pandemiei de coronavirus, cu multe reguli şi restricţii în plus, faţă de anii şcolari anteriori. Dacă în anii din urmă tot auzeai pe unii şi…

Noi reguli pentru lecţiile desfăşurate online

Scris de Luni, 14 Septembrie 2020
Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților, este interzisă înregistrarea cursurilor predate online, elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online, iar părinții pot participa la ore cu elevii minori, acestea sunt câteva din regulile pentru școala online, publicate în Monitorul Oficial. Ministerul Educației a emis un…

Solicitare a prefectului către autorităţile locale: ”Soluţii urgente pentru grădiniţele care nu-şi primesc copiii”

Scris de Luni, 14 Septembrie 2020
În cadrul ședinței de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați s-au decis ultimele modificări ale scenariilor după care încep anul şcolar unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi. Prefectul Gabriel Avrămescu (foto) ne-a declarat că sunt doar două modificări faţă de listele aprobate joi, 10 septembrie: "La…

Trenuri pentru elevii navetiști, repuse în circulație

Scris de Duminică, 13 Septembrie 2020
CFR Călători reintroduce în circulație, începând cu 14 septembrie 2020, trenurile de navetă destinate elevilor, pentru a facilita transportul acestora spre și dinspre centrele de învățământ. Totodată, compania repune în circulație o serie de trenuri utile pentru cei care își reiau activitatea după perioada concediilor de vară. Pe raza Regionalei…

Început de an şcolar fără festivităţile obişnuite

Scris de Duminică, 13 Septembrie 2020
Anul acesta şcolar va începe - luni, 14 septembrie 2020 - fără festivităţile obişnuite, din cauza pandemiei. Mai ales bobocii de la clasele pregătitoare nu vor mai fi primiţi cu tradiţionalele poduri de flori, nici cu minipetreceri cu baloane şi tort, aşa cum se obişnuia la unele şcoli. "Elevii se…

VEZI după ce scenariu va începe şcoala ta noul an şcolar

Scris de Sâmbătă, 12 Septembrie 2020
* 26 de şcoli şi grădiniţe din Galaţi nu-şi pot primii elevii la cursuri, din cauza lipsei condiţiilor sanitare şi a reabilitărilor UPDATE | În cadrul ședinței de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați s-au decis scenariile de deschidere și funcționare a unităților școlare din județ,…

Program de noapte pentru public, la Observatorul Astronomic. Cel mai mare telescop din România, la dispoziţia gălăţenilor

Scris de Sâmbătă, 12 Septembrie 2020
Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" își redeschide porțile pentru public, pentru observații astronomice de seară. Vizitatorii sunt obligați să respecte măsurile în vigoare privind distanțarea socială și purtarea măștii de protecție. La observațiile de seară, pe Terasa de Observații Astronomice, se va accepta un…

O altă unitate de învăţământ închisă din cauza coronavirusului

Scris de Joi, 10 Septembrie 2020
După ce s-a anunţat că una dintre unităţile de învăţământ din municipiul Tecuci va începe anul şcolar în "scenariul roşu" (exclusiv online), din cauza unui caz de îmbolnăvire de coronavirus, acum o grădiniţă din Galaţi nu-şi va putea primi copiii. Este vorba de Grădinița cu program săptămânal nr. 32 Galați,…

”Dunărea de Jos”, pentru prima dată în topul marilor universităţi

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2020
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost inclusă pentru prima dată în clasamentul The Times Higher Education World University Rankings 2021, alături de alte peste 1.500 de universități, din 93 de țări și regiuni. Instituția gălăţeană se află pe poziția 1.001+ în clasamentul general și pe locul al şaselea din…

Covidul închide prima şcoală din judeţ

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2020
Chiar înainte de începerea anului şcolar, o instituţie de învăţământ este nevoită să-şi închidă porţile şi să nu-şi primească elevii. Este vorba de Școala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu" din municipiul Tecuci, unde una dintre îngrijitoare a fost depistată pozitiv cu coronavirus. Directorul acestei instituţii, profesorul Ion Iacob, ne-a declarat: "Una…

Profesorii pensionari renunţă la catedre, de teama infectării

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2020
În fiecare zi, la Inspectoratul Şcolar Judeţean se primesc câte trei-patru cereri prin care cadrele didactice pensionare sau în prag de pensionare renunţă la catedre, susţine inspectorul şcolar general. "Avem probleme la acoperirea normelor, pentru că acum, cu o săptămână înaintea începerii şcolii, foarte multe cadre didactice pensionare sau care…

Jumătate dintre elevi au făcut meditaţii

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2020
Aproape jumătate dintre elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care au susținut examene naționale în această vară, au participat în mod frecvent la meditații sau pregătire suplimentară în perioada suspendării cursurilor față în față, potrivit raportului de cercetare “Învățarea la distanță”, făcut de Centrul Național pentru Politici și Evaluare…

Peste 2.000 de locuri la Masterat

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2020
Universitatea "Dunărea de Jos" scoate la concurs pentru Masterat un număr de 2.158 de locuri, dintre care 855 sunt la buget, 935 la taxă, iar restul, locuri speciale pentru românii de pretutindeni. Înscrierile se fac până pe data de 15 septembrie.Cu excepţia Facultăţii de Arte, unde se organizează probe de…
Pagina 56 din 214