Palatul Copiilor, reparat degeaba

Palatul Copiilor, reparat degeaba
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Desene imaginate de copiii talentaţi, obiecte decorative ieşite din mâinile micuţilor şi pânze uşoare ca fluturii, agăţate artistic de plafoane ca să ascundă tavanele scorojite.

Aşa a început, săptămâna trecută, anul şcolar la Palatul Copiilor, un fel de casă bântuită de fantome, dacă ne-am lua numai după crăpăturile vizibile de pe unii pereţi.

Conducerea spune că nu este niciun pericol, nici nu plouă înăuntru şi nici nu cade efectiv nimic din plafon. Problema este, într-adevăr, veche de doi ani. Totuşi, deşi în rest arată, e drept, brici, Palatul Copiilor nu primeşte autorizaţie sanitară de funcţionare tocmai din cauza bucăţelelor care stau să se desprindă din tavan.

„Lucrări de pospăială”

Monument de arhitectură, clădirea Palatului Copiilor (Casa Robescu), unde ajung, anual, în jur de 1.800 de elevi şi preşcolari, are o soartă nefericită.

Spre deosebire de alte clădiri de patrimoniu, aflate în paragină, fosta Casă Robescu, primea, în urmă cu câţiva ani, fonduri de la Ministerul Educaţiei. Lucrările la Palat s-au terminat în urmă cu trei ani.

Clădirea avea parchet, grupuri sanitare, instalaţii termice şi electrice noi şi era gata să-i primească pe elevii. Faţada exterioară a fost refăcută, iar în interior s-a vopsit şi s-a văruit.

Totuşi, plafoanele care au început să se scorojească în special pe holuri şi crăpăturile vizibile din unele clase de studiu, apărute ulterior lucrărilor de reparaţii capitale au dat de gândit conducerii instituţiei.

„O parte dintre lucrări s-au făcut de pospăială, doar am văzut cum s-a muncit”, spune însă fosta directoare de la Palat, Emilia Mihai, care nu şi-a dat nici semnătura pentru recepţia lucrărilor.

Problemele au apărut din senin

„După şase luni de zile au început să se desprindă bucăţele din plafon şi au apărut crăpături pe unii pereţi. Am înţeles că interiorul este din paiantă, în timp ce exteriorul clădirii e din cărămidă.

E drept, de atunci lucrurile nu au evoluat în rău. Am pus fâşii de hârtii-martor în locurile cu probleme şi nu s-a întâmplat nimic. Reprezentanţii firmei executante au dat vina pe fenomenul de tasare, dar în momentul în care specialiştii au verificat nu s-a descoperit nimic”, povesteşte fosta directoare.

Inginerul din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Janeta Sava, îşi aminteşte de numeroasele verificări, de la Proiect SA sau de la Apă-Canal, făcute după apariţia fisurilor. „Nu s-a descoperit nimic, nu se ştie din ce cauză au apărut. Oricum, lucrarea ieşise din garanţie”, ne-a declarat Janeta Sava. Iar lucrurile au rămas aşa.

Unde sunt documentele?

Atât fosta, cât şi actuala conducere spun că au depus numeroase memorii la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, ca să semnaleze starea în care se află clădirea, după lucrările de reparaţii capitale. „Mi s-a răspuns că nu sunt fonduri pentru alte reparaţii”, declară Emilia Mihai.

Inspectorul şcolar general Doru Resmeriţă urma să facă ieri o vizită la Palatul Copiilor, ca să se edifice asupra problemei. „Am aflat că lucrarea nu a fost una de calitate, deşi s-au cheltuit miliarde (de lei vechi, n.r.). Ar fi trebuit să existe o garanţie de bună execuţie. Însă dacă directoarea nu şi-a dat semnătura pentru recepţia lucrărilor, atunci garanţia e blocată”, ne-a spus inspectorul general.

La şcoală nu există niciun act privind lucrările, licitaţia pentru acestea fiind organizată la nivelul Inspectoratului, de care ţine Palatul Copiilor, declară însă fosta directoare, în timp ce ing. Janeta Sava susţine că inclusiv contractul încheiat cu firma executantă ar fi la instituţie şi că nu cunoaşte date despre derularea contractului.

Între timp, o clădire de patrimoniu se degradează, nu se ştie exact de ce, deşi au fost investiţi bani pentru reparaţii capitale. În plus, nici elevii nu sunt primiţi în condiţii optime. Iar oamenii de acolo nu pot da nici măcar cu o mână de var deoarece intervenţia asupra clădirilor de patrimoniu, oricât de mică, e interzisă fără acordul Ministerului Culturii.

Explicaţie foto: La cursul de pictură, copiii îşi caută inspiraţia printre crăpăturile din tavan…

Citit 1147 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.