* Luni puteţi cumpăra cartea, la numai 8,5 lei, împreună cu ziarul “Viaţa liberă”
P.F.Thomése s-a născut în 1958 la Doetinchem, în Olanda. În prezent trăieşte la Haarlem. A publicat povestiri şi romane, cel de-al cincilea roman aducându-I celebritatea. Este vorba chiar despre “Copilul-umbră”, cartea pe care v-o aduce “Viaţa liberă” săptămâna viitoare.
Meditaţie, poem în proză, eseu, cartea olandezului s-a bucurat de un succes extraordinar în ţara sa de baştină (70.000 de exemplare vândute). Ulterior, a fost tradusă în peste cincisprezece ţări. În 2007, “Copilul-umbră” a fost nominalizat pentru prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award. "Frumos şi auster... O comoară!", îl numeşte “Publishers Weekly”. “Cu ce preţ teribil a luat naştere această splendidă carte! E singurul gând care te impiedică să scrii despre ea cu şi mai mult entuziasm”, adaugă, despre roman, publicaţia “Vrij Nederland”.
Dureros de adevărat
Inclasabilul “Schaduwkind” (“Copilul-umbră”) a fost publicat în 2003, în urma unui eveniment care l-a marcat profund pe autor: moartea fiicei sale. Deşi porneşte de la acest fapt real real - fiica îi moare la doar câteva săptămâni de la naştere, “Copilul-umbră” nu e un text propriu-zis autobiografic: nu aflam mai nimic despre circumstanţele evenimentului nefericit, despre spital, boala, încercările medicilor de a o salva pe Isa. În mod curios, realitatea dură a acestei morţi e trecută sub tăcere, iar paginile pe care le citim par să vorbească despre altceva, tatonând un limbaj nou sau resuscitând o limba moartă. Atunci când survine, textul "rupe" tăcerea, întrerupe legătura organică - ilizibilă - a tatălui cu micuţa lui.
Într-un fel, copilul-umbră e un copil "fără însuşiri", o formă ce nu se poate fixa, un personaj pur, aflat în continuă transformare: e "copilul bătrân" descris de Titus Livius, pruncul bolnav pe care părinţii îl duc de la Betleem în Egipt, copilul mort abandonat de Frederic Moreau în “Educaţia sentimentală”, fiica lui Iair pe care a înviat-o Iisus din morţi, iubita din Cântarea Cântărilor...
Departe de orice indiscreţie şi orice forma de intimism, P.F.Thomése caută cuvintele şi lucrurile care rămân după dispariţia fizică a fiinţei dragi. Deşi probează toate registrele tânguirii - de la disperare, trecând prin spaimă şi mizantropie, până la apatia din final -, “Copilul-umbră” depăşeşte starea de doliu (pe care Thomése o numea, într-un interviu, "egocentrică"), descriind mai degraba stări poetice posibile şi variabile în spaţiul literar.
