Armistiţiu vesel al politicienilor cu presa. Cu bune și cu rele. 1 Aprilie!
Foto: Victor Cilincă

Armistiţiu vesel al politicienilor cu presa. Cu bune și cu rele. 1 Aprilie!
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cine va înţelege, în viitor, că uleiul şi zahărul nu erau, după revoluţie, alimente, ci mită electorală? Cu siguranță, pe măsură ce trec anii, e din ce în ce mai greu să ne reamintim tot ce s-a folosit în acest scop.

Peste 400 de exponate (brichete, afişe, alimente etc.) au fost arătate, în expoziţia cu titlul voit proletcultist “1 Aprilie – Ziua Politicianului”, deschisă luni, 1 aprilie, în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de Societatea jurnaliștilor „Dunărea de Jos”. Ediţia VII, reluată după şapte ani, este adresată „politicienilor şi celor interesaţi de marketingul electoral, un instrument de analiză a evoluţiei calităţii materialelor electorale”.

Cu trei căldări cu sigle (de campanie), pline de gogoşi reale, au fost îmbiaţi jurnaliştii, politicieni de la putere, opoziţie sau deloc; în tot cazul, dintre cei care ţin la tăvăleală. De pildă, primarul Ionuţ Puchianu, prezent la eveniment, se întreba, poate insinuant, cum de nu era şi căldarea partidului său. A onorat evenimentul şi prefectul Dorin Otrocol, vicepreşedintele CJ Florinel Gasparotti, politicieni de toate culorile, precum Mihai Manoliu, Mihai Turcu şi alţii. A fost prezent şi un preşedinte. Cel al Societăţii Jurnaliştilor „Dunărea de Jos”, Dan Paic, secondat de vicepreşedinţii Emanuela Turcu şi Răzvan Postolache şi de Cezar Amariei, secretar. Jurnaliştii prezenţi au fost cam la paritate, numeric, cu politicienii. Armistiţiu vesel. Cu împunsături inteligente. Emanuela regreta absenţa parlamentarilor: un parlamentar gălăţean ar trebui să voteze o Zi a  Politicianului, liberă. Răzvan semnala un „nasometru” simbolic, cu care să-şi măsoare nasul mai lung după promisiunile ne onorate de pe afişe. Primarul, bătând şaua că ar trebui în expoziţie şi un colţ cu promisiuni care „vor fi marcate”, a "ciupit" și el jurnaliștii: „Apetitul pentru gogoşi îl mai cultivaţi şi dumneavoastră”.

Citit 1335 ori Ultima modificare Luni, 01 Aprilie 2019 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.