* Lucrările de refacere a avariei produse la canalul colector au intrat pe ultima sută de metri *
„Aproape s-a reparat, însă a trebuit să verificăm şi dacă stabilitatea malului Falezei nu a fost afectată de această avarie. Pe de altă parte, acolo se lucrează acum şi pentru a se realiza racordul canalului colector de pe Faleza Superioară la cel nou, montat pe Faleza Inferioară”.
„Pe acest canal, construit de cei de la Yapi, se va efectua deversarea apelor la finalizarea programului ISPA… Iniţial, potrivit constructorilor şi proiectanţilor, lucrările ar putea fi gata abia în august, însă până la urmă s-a luat decizia să se facă toate eforturile astfel încât circulaţia pe Faleza Superioară să poată fi reluată luna viitoare”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae.
Edilul a adăugat că zona respectivă ridică cele mai mari probleme de proiectare şi de executare a lucrărilor, fiind vorba în special de cele prevăzute a se realiza prin programul ISPA.
„Trebuie realizate acele foraje subterane, de spart aleea dintre blocurile turn, către Elice, nici nu poate fi vorba, căci vorbim de siguranţa blocurilor”, spune primarul.
Reamintim că avaria canalului colector al oraşului (care deserveşte toate locuinţele de pe strada Domnească, dar şi cele din Piaţă) s-a produs în luna februarie a acestui an.
Autorităţile au promis că avaria va fi remediată până în martie, însă creşterea nivelului apelor Dunării a condus la compromiterea planului optimist.
După o pauză de aproape o lună, în care şantierul a fost înecat, lucrările au fost reluate. Convinse de circulaţia din ce în ce mai îngreunată de pe strada Brăilei, autorităţile au decis şi redeschiderea – pe un fir – a circulaţiei pe Faleza Superioară, pe o rută care ocoleşte parcul de la Elice.