Barboşi, ape tulburate, oameni la fel

Barboşi, ape tulburate, oameni la fel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zeci de gospodării din cartierul Barboşi sunt inundate. În principal, este vorba despre grădinile de legume (unele, însă, transformate în case de locuit) aflate pe malul Siretului, până în digul de protecţie.Acestea sunt inundate atât de tare, încât se mai văd, doar acoperişurile!

Proprietarii de aici nu au vrut să îşi părăsească bunurile, aşa că şi-au improvizat corturi, la baza digului, pe partea uscată şi stau acolo, la un loc cu orătăniile – păsări, curci, capre. Supăraţi şi iritaţi, oamenii nu au vrut să discute cu reporterii „Vieţii libere”.

În afară de pericolul Siretului, care a inundat grădinile de pe mal, cei din Barboşi au şi grija apei venite pe linia CFR. Râul a rupt digul dintre podul CFR şi triaj, iar apa a inundat calea ferată. Ieri, un tren de călători mergea cu apa peste jumătatea roţilor de metal, o imagine cel puţin ciudată, dacă nu înfricoşătoare pentru pasageri…

Apa nu ştie de autorizaţii de construcţie

În schimb, la şosea, denumită, total neinspirat (sau, totuşi, cu scopul de a avertiza?) Lunca Siretului,  locuitorii caselor de vizavi de calea ferată abia au aşteptat să se plângă cuiva!

Ion Sahir şi soţia sa dorm de două nopţi „la vecini, în cort”. Femeia, subţirică şi în vârstă, plânge şi oftează neîncetat: „e pământul nostru aici, am construit o căsuţă în urmă cu câţiva ani”…

„Primăria nu ne-a dat autorizaţie pe casă”, spune bărbatul, dar femeia intervine „da’ ce am făcut? Am construit pe pământul meu!”.

Dincolo de latura legală – construcţia unor locuinţe într-o zonă în care, în scripte, figurează doar curţi de legume – rămâne fondul problemei: soţii Sahir au apă în casă.

„Şi în 2005 şi în 2006 ne-am inundat, acum ne-am inundat iar! Am scos câte ceva din casă… dar casa cum mai rezistă?”, plânge femeia.

În drum se opreşte un alt bărbat, Ghoerghe Ungureanu, nervos tare: „sunt înconjurat de ape, mă duc la ăştia [angajaţii SADP care supraînălţau digul de-a lungul căii ferate] să-mi dea nişte saci. Ieri mi-au adus pământ, da’ în ce îi încarc? Bine, că dacă mai creşte apa, tot nu plec, urc la etaj, dar vă spun… apa nu mai iese de acolo… Cred că la iarnă dau la copcă de la etaj. Au venit ieri [joi], au filmat şi… au plecat”.

Şi Ştefan Chiricuţă, locuitor la nr. 1 Bis, ne duce la el în curte. Merge prin apă, ud până aproape de genunchi. Apa a intrat şi în casă şi „am improvizat un şopron afară, ca să am unde dormi… A venit şi primarul… dar ce-i interesează pe ei? Ei stau la birouri… Vicele spunea că la televizor a auzit unde e Barboşiul! Au venit ieri, cică să facem comisii, să luăm măsuri. Ce măsuri să iei domnule? Ia ruleta şi măsoară! E absurd!”.

Contactat telefonic, viceprimarul municipiului Galaţi – care se afla, în control, în Valea Oraşului – ne-a spus că „joi am acţionat cu aproape 200 de oameni ca să nu se inunde şi mai rău zona. Oamenii nu vor să plece din case, deşi le-am propus asta. Să ştiţi că şi zona pe care aţi văzut-o este, de drept, tot zonă pentru curţi de legume, nu de locuit… Noi monitorizăm în continuare situaţia”.

Ieri, în Barboşi, un grup de lucrători ISU mergea din poartă în poartă, vorbea cu oamenii şi lua date despre cât a mai crescut Siretul…

Explicaţie foto 1: Deşi inundate în totalitate, localnicii nu îşi părăsesc bunurile

Explicaţie foto 2: Oamenii îşi păzesc curţile inundate din corturi

Explicaţie foto 3: Apa a intrat în curţi şi case

Citit 1505 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.