Afaceristul gălăţean Cătălin Chelu, prins în flagrant în timp ce încerca să-i dea mită chestorului Dan Fătuloiu

Afaceristul gălăţean Cătălin Chelu, prins în flagrant în timp ce încerca să-i dea mită chestorului Dan Fătuloiu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Direcţia Naţională Anticorupţie l-a prins în flagrant delict, ieri, pe omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, în timp ce încerca să-i ofere mită 50.000 de euro secretarului de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu, în biroul acestuia, pentru a rezolva favorabil dosare aflate în lucru la unităţi de parchet, între care şi DIICOT, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, Chelu încerca de mai mult timp să-l mituiască pe Fătuloiu, care însă l-a denunţat la DNA. Acţiunea s-a soldat cu reţinerea lui Chelu, pentru audieri.

Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu, apropiaţi ai lui Cătălin Chelu şi asociaţi în firme alături de acesta, au fost prinşi alături de Chelu în urma flagrantului delict din faţa sediului MAI. Cei doi ar fi venit, vineri, împreună cu Chelu pentru a-i oferi mită lui Fătuloiu.

După realizarea flagrantului, în faţa sediului MAI, Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu au fost conduşi de procurori la sediul DNA. Chelu, Constantinescu şi Bunu vor fi audiaţi după ce procurorii vor lua declaraţii mai multor martori în acest caz, a declarat, vineri seară, pentru MEDIAFAX, Ioana Ionescu, avocatul acestora.

„Mituitorii au fost prinşi în flagrant de DNA”, a declarat chestorul Fătuloiu, precizând că aceştia voiau să rezolve nişte dosare şi i-au oferit „două case, două maşini şi 50.000 de euro”.

Surse din Ministerul de Interne au declarat că maşinile au fost descoperite de procurorii DNA chiar în parcarea Ministerului de Interne. Este vorba despre două BMW-uri albe, la faţa locului fiind găsite şi actele caselor şi banii. Patru persoane au fost prinse în flagrant, iar valoarea totală a mitei era de un milion de euro.

Biroul de presă al DNA a refuzat să facă orice comentariu pe acest subiect.

Ieri seară, chestorul Fătuloiu a stat aproximativ o oră la DNA, unde a venit pentru a da declaraţii.

Cătălin Chelu - om de afaceri controversat

Cătălin Chelu este în vizorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în trei dosare, susţin surse judiciare, care precizează însă că gălăţeanul nu se află încă sub învinuire. Investigaţiile se află în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de spălare de bani, evaziune fiscală şi referitoare la piaţa de capital.

Cătălin Chelu este proprietarul celui mai mare portofoliu de companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, cu 14 companii la care este acţionar direct sau prin intermediul unor firme interpuse, fiind totodată un personaj controversat, presa acuzându-l, între altele, că a devalizat Rotes SA.

Potrivit „Topului Forbes 500 miliardari”, Cătălin Chelu (44 ani) are o avere estimată la 17 milioane de euro (locul 312 pe România) şi este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe bursa românească de acţiuni.

Cătălin Chelu a fost prezentat în presă ca fiind un apropiat al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi că ar fi fost folosit de acesta ca interpus în diferite achiziţii.

Jurnaliştii Ziarului Financiar au afirmat că omul de afaceri gălăţean a preluat majoritatea firmelor la care este acţionar de la SIF-uri, iar multe dintre aceste firme au fost folosite ulterior ca vehicule de investiţii pentru alte achiziţii.

Potrivit Jurnalului Naţional, Chelu a fost acuzat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare că a încercat şi a reuşit, prin diverse firme, să obţină controlul unui pachet de acţiuni mai mare decât permite legea la SIF-uri. El este obligat să vândă acţiunile până va rămâne cu mai puţin de unu la sută.

Presa l-a acuzat, în trecut, că a devalizat Rotes SA şi că a vândut ilegal Secţia de Confecţii Metalice Teiş, în timp ce avea conturile blocate pentru datorii la stat.

Cătălin Chelu a deţinut şi firme de cablu, în 2006, el vânzând pachetul majoritar de acţiuni la compania de cablu CCC Blue Telecom mamei sale, care îi era şi asociată, Doina Lilioara Rimar, pentru 219,192 milioane de lei (circa 62 de milioane de euro).

Cătălin Constantin Chelu este acţionar la mai multe societăţi comerciale, printre care: Electroargeş Curtea de Argeş, Celule Electrice Băileşti, Favil Rm.Vâlcea, Vulturul Comarnic, CIT Tecuci, Mecanica Rotes Târgovişte, Vitimas Tecuci, Spit Bucovina Suceava, UPSS Botoşani, Porţelanul Dorohoi, Galgros Galaţi şi Minexfor Deva.

Citit 3238 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.