Contrabandişti de motorină, la ultima cursă

Contrabandişti de motorină, la ultima cursă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ultima cursă a  împingătorului „Giurgiu 9”, aparţinând SC „Motor Oil” din Galaţi, încărcat cu 134 de tone de combustibil, a fost deturnată de poliţişti * Adminstratorul societăţii care deţine nava, brăileanul Răzvan Iorga, este cercetat pentru evaziune fiscală, fals şi uz de fals şi contrabandă

Şeful Secţiei Regionalei Poliţiei de Transporturi Galaţi, comisarul-şef Petrică Hahui, şi şeful secţiei brăilene, comisarul-şef Costel Crintea, ne-au relatat pe larg filmul întregii acţiuni, gândită de mai mult timp.

“Acţiunea a fost iniţiată după ce poliţiştii brăileni şi gălăţeni au intrat în posesia unor informaţii că în Portul Brăila se derulează activităţi ilegale. Aşa am ajuns ca în noaptea de 20 spre 21 ianuarie să descoperim contrabanda cu motorina navală efectuată cu ajutorul îmbarcaţiunii «Giurgiu 9», aparţinând SC „Motor Oil” din Galaţi.

Nava a fost urmărită de la Giurgiuleşti, Galaţi, Brăila până a ancorat pe malul stâng al Dunării, unde s-au descărcat în două autospeciale cu număr de Suceava, 70 de tone de motorină. În prezent este cercetat adminstratorul societăţii, brăileanul Răzvan Iorga, pentru evaziune fiscală, fals şi uz de fals şi contrabandă.

Mai avem 64 de tone de motorină în tancuri, pe navă. Deocamdată, combustibilul este sub protecţia Căpităniei Portului Brăila şi a Poliţiei de Transporturi”, ne-a relatat comisar şef Petrică Hahui.

Cerc aproape închis

Se pare că echipajul navei a efectuat mai multe drumuri în Ucraina, cumpărând motorina navală de la  societăţi din zona menţionată. “Motorina navală este un combustibil specific navelor, care este scutit de accize şi alte taxe specifice, dar poate fi folosit şi la maşini, nu afectează motorul.

Am ajuns la concluzia că nu este o filieră, ci o grupare infracţională minoră, formată din echipajul navei şi administrator, mai puţin cărăuşii, subliniez acest lucru. Motorina era destinată consumului, fiind distribuită unor unităţi PECO din Galaţi şi Bacău. Probabil mai sunt şi altele, mai avem de cercetat. Echipajul nu este reţinut, este audiat şi a rămas în prezent la dispoziţia noastră, fiind în grija Căpităniei Portului”, a mai spus comisarul-şef Hahui.

Ancheta acum se îndreaptă către unităţile PECO, iar comisarii Gărzii Financiare vor acţiona în consecinţă.

Explicaţie foto:  Comisarul-şef Petrică Hahui: “Motorina era destinată consumului, fiind distribuită unor unităţi PECO din Galaţi şi Bacău”

Citit 2719 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.