Lobby pentru biciclete şi pentru piste de biciclişti

Lobby pentru biciclete şi pentru piste de biciclişti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Locuitorii unui oraş ar trebui să facă primul pas dacă vor să trăiască într-un mediu cât mai puţin poluat. Aşa vede lucrurile Asociaţia Centrul de Dezvoltare SMART, care a lansat, vineri, în sala Senatului a Universităţii „Dunărea de Jos”, proiectul „Mobilitate urbană” şi siteul www.moblitate-urbana.ro. Finanţat din Fondul pentru Mediu, proiectul urmăreşte să tragă un semnal de alarmă vizavi de poluarea din marile oraşe.

Unul dintre susţinătorii proiectului, aflat la lansare, este europarlamentarul Mogor Imre Csibi, vicepreşedinte al Comisiei pentru Mediu a Parlamentului European.

„Ca parlamentar european am văzut că în marile oraşe sunt probleme din ce în ce mai mari, cu traficul şi cu lipsa spaţiilor verzi. Nu ar trebui să aşteptăm să se întâmple asta şi la noi, în România”.

„Ar trebui să ne gândim din timp la infrastructură şi la dezvoltarea industrială. Iar prin acest proiect vrem să-i implicăm direct pe cetăţeni, de aceea încercăm să vorbim direct cu oamenii. Vrem să îi facem conştienţi că există o alternativă de mobilitate urbană – bicicleta sau rolele”, ne-a declarat europarlamentarul.

Gălăţenii ar trebui să se implice

Pe de altă parte, în condiţiile în care, în Galaţi, rolerii nu au decât o singură bandă special amenajată, pe Faleza inferioară, iar bicicliştii nici atât, fiindu-le interzisă circulaţia pe trotuare, problema se mută pe alt teren.

“În acest sens vrem să îi convingem pe gălăţeni că ei trebuie să facă lobby pe lângă autorităţi pentru ca acestea să investească într-o infrastructură adecvată pentru un tip de mobilitate nepoluantă. Puterea e în mâna lor, a cetăţenilor”, spune europarlamentarul.

Protest online

Ieri, un mesaj electronic, semnat de un tânăr biciclist de 27 de ani, Cătălin Onceanu, a făcut înconjurul presei locale şi naţionale. Gălăţeanul şi-a spus propria poveste: cum a fost amendat în oraşul fără piste pentru biciclişti, dar în care, în acelaşi timp, i se interzice să circule pe trotuare.

„Nu este posibil aşa ceva !!! Nu este vorba de suma de 100 lei (pe care a plătit-o ca amendă, n.r.), ci de faptul că efectiv îmi este încălcat un drept - din păcate nereglementat -, atâta timp cât în alte oraşe (Ploieşti, Braşov, Bucureşti, Timişoara) există piste pentru biciclete, atâta timp cât în alte ţări mersul pe bicicleta este încurajat de comunitatea locală şi firmele private. Dau exemplu Olanda, unde firma îţi cumpără bicicletă pentru a merge la serviciu. Nu e de mirare că tinerii aleg să plece din ţara asta. Nu putem vorbi de oraş european, dacă nu avem piste pentru biciclete”, scrie tânărul în mesajul său de protest.

Bicicliştii şi rolerii gălăţeni şi-au mai strigat ofurile în public, într-un miting organizat vara trecută. De atunci nu s-a întâmplat însă nimic. Autorităţile locale nu au avut nici ochi de văzut şi nici urechi de auzit.

Cetăţenii au făcut primul pas. Următoarea mutare pe tabla de şah a unui oraş european cât mai puţin poluat le aparţine tot autorităţilor.

Explicaţie foto: Vara trecută, rolerii şi bicicliştii din Galaţi au organizat un marş de protest ca să le determine pe autorităţi să construiască o pistă special pentru ei

Citit 1001 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.