Insula românească

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Roma românilor: Duminica trecută a avut loc inaugurarea „Insulei Româneşti" din Roma, zona  acordată asociaţiei româneşti „Dacia Felix" de către Primăria din Roma. Zona se află în faţa parcării Minsterului Mediului, via Cristoforo Colombo, 44, şi a fost acordată experimental pentru o perioadă de trei luni, ce va putea fi extinsă, ulterior. În acest spaţiu, asociaţia va înfiinţa, în fiecare duminică, un serviciu de asistenţă fiscală, juridică, medicală şi de primă necesitate imigranţilor români, împreună cu ajutorul unui personal vorbitor de limba română. „Dacia Felix", cu ajutorul Primăriei, va organiza  în zonă şi seria de manifestări intitulată „Întâlniri duminicale ale comunităţii româneşti".

* Diaspora Aliată Creştină la Torino: Diaspora Aliată Creştină (D.A.C.), al cărei preşedinte este Cristian Igescu, organizează vineri, 29 mai, de la ora 20.00, la Grupul Abele (Corso Trapani 91b), Torino, festivitatea de lansare oficială a asociaţiei şi de prezentare a activităţilor anului 2009.

* 1 Iunie în Norvegia: Ziua Copilului, 1 Iunie, va coincide în această lună cu ziua în care va avea loc la Ambasada României la Oslo întâlnirea lunară cu membrii comunităţii româneşti din această ţară.

* Ziua copilul în Italia: Asociaţia "Carpatina", în colaborare cu asociaţiile româneşti şi moldovene din Provincia Torino, Italia, va organiza luni, 1 iunie, de la ora 10.00 la 20.00, la Oratoriul Valdocco din Torino, cu ocazia "Zilei copilului", cea de-a doua ediţie a manifestării "Crescendo giocando" ("Crescând jucându-se").

* Concurs de traduceri la Udine: Universitatea din Udine, în colaborare cu Primăria din Tavagnacco (UD), organizează concursul de traduceri - ESTROVERSO. Concursul îşi propune traducerea unor opere literare pentru copii din limbile etniilor care se află în prezent în Italia în limba italiană, premierea în bani a celei mai bune traduceri se va face cu publicarea acesteia.

Citit 889 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.