Şi fiica Marinelei Dobrea va pleca de la Protecţia Copilului

Şi fiica Marinelei Dobrea va pleca de la Protecţia Copilului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La jumătate de an de la schimbările majore la vârful Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), instituţia e pe cale să scape şi de ultimii angajaţi din garda fostei conduceri. Conform unei decizii a Tribunalului Galaţi, Raluca Dobrea, fiica fostei directoare Marinela Dobrea (foto), trebuie să părăsească DGASPC din cauză că s-a constatat nulitatea absolută a contractului prin care a fost angajată.

În urmă cu câteva luni, DGASPC şi Consiliul Judeţului au cerut Tribunalului să ofere o soluţie în cazul angajării, la începutul anului 2007, a Ralucăi Dobrea. Noua conducere de la Protecţia Copilului reclama că această angajare s-a făcut fără concurs şi, în consecinţă, actul este nul,  nerespectându-se prevederile legii 53/2003.

După mai multe termene, săptămâna trecută instanţa s-a pronunţat. „Ambele părţi au recunoscut că la momentul angajării pârâtei (Raluca Dobrea, n.r.) nu a fost organizat niciun concurs / examen, angajarea făcându-se pe criteriile de preferinţă, dat fiind că directorul general (Marinela Dobrea, n.r.), care a semnat ca reprezentant legal al angajatorului, şi pârâta sunt rude. Contractul individual de muncă nr.1564/2007 fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art. 30 din Legea 53/2003 este lovit de nulitate absolută”, se arată în decizia Tribunalului.

„Angajata are la dispoziţie termenul legal pentru a face recurs. Decizia nu este încă definitivă, aşa că persoana în cauză încă este angajată la noi. Pe mine nu mă interesează cine e persoana, mă interesează doar să se respecte legile”, a comentat sec actuala directoare de la DGASPC Galaţi, Manon Cristoloveanu.

Raluca Dobrea reprezintă însă cam ultima redută a „clanului Dobrea” care încă mai lucrează la Protecţia Copilului. De la începutul acestui an, când Marinela Dobrea a fost înlăturată din scaunul de director de la DGASPC, mai multe persoane din anturajul acesteia au părăsit instituţia de bunăvoie, prin demisie.

Citit 1251 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.