Î.P.S. Casian a venit la priveghiul Valentinei Florea, înainte de sfințirea căminelor studenţeşti

Î.P.S. Casian a venit la priveghiul Valentinei Florea, înainte de sfințirea căminelor studenţeşti
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Înaltpreasfințitul părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos a slujit luni seară, 2 noiembrie, la biserica Vovidenia, pentru Valentina Florea, fata în vârstă de 28 de ani care a decedat în urma incendiului de vineri noaptea, 30 octombrie, din clubul bucureștean Colectiv. Cu puțin după ora 18,00 - când a început slujba - biserica se umpluse de rude și de prieteni, veniți să-și petreacă ultima seară alături de Valentina.

"Suntem aici să ușurăm, atât cât putem, durerea familiei!", a spus Î.P.S. Casian în scurtul cuvânt de după slujbă, în care le-a vorbit celor prezenți despre comuniune și despre puterea de a împărți și de a lupta cu acestă durere.

La ieșirea din biserică, înaltul ierah a aprins lumânări și le-a transmis tuturor un mesaj, prin intermediul presei.

"Ca și creștini, s-a rupt cineva din viața noastră și din inima noastră. Ca și citadini simțim o durere mare familie. Rămâne să ne unim în solidaritate și să ne gândim și la cei care suferă pe paturile de spital. Am rugat preoții din Galați și din Brăila, pentru că și acolo avem aceeași încercare, să ne mobilizăm, și s-a creat un centru pentru donatori, la Așezământul Eparhial Sf. Vasile cel Mare. Să ne gândim că un strop de sânge e o speranță în plus pentru viață", a spus Î.P.S. Casian.

Și tot despre lupta cu durerea năprasnică și despre ce înseamnă a fi împreună le-a vorbit arhiereul și celor circa 100 de studenți adunați în campusul studențesc de la Dunărea de Jos, la tradiționala sfințire a căminelor.

"Suntem în doliu național și participăm cum putem la ceea ce nu v-aș dori să participați niciodată. Vin de la biserică. Am văzut o familie prăbușită și o mulțime de oameni neputincioși în a consola o durere inestimabile. Dar ne este dat să trecem prin astfel de momente. Cum trecem? În niciun caz singuri!", a mai spus arhiepiscopul.

Tradiționala acțiune de sfințire a căminelor a fost, ca în fiecare an, organizată de filiala gălățeană a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) și Liga Studenților din Galați. După slujbă, Î.P.S. Casian a vizitat corpul C al căminelor studențești, le-a dat binecuvântare studenților și a slujit în centrul USVAR  Search and Rescue din cămine.

Citit 3907 ori Ultima modificare Marți, 03 Noiembrie 2015 10:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.