OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Starea de nesiguranţă

Scris de Miercuri, 09 Octombrie 2024
Din ce în ce mai des, primim fie la redacţie, fie direct de la gălăţeni, când suntem pe teren, sesizări privind găşti de adolescenţi care "beau, se droghează, fumează toate prostiile" în proximitatea blocurilor de locuinţe, până noaptea târziu, fără să poată fi descurajaţi. De cele mai multe ori, exasperaţi,…

Nasul de copoi miroase ciorba înainte de clocot

Scris de Marți, 08 Octombrie 2024
Pe vremea când oamenii chiar vorbeau între ei și se cunoșteau direct, fără rețele sociale sau ”bârfe” online, și când mulți dintre actualii purtători de uniformă nici nu erau născuți, exista o institituție, formată dintr-un om: milițianul sectorist. Un individ care trebuia să știe tot - oameni, locuri, obiceiuri -…

Când rupi din tine pentru public

Scris de Luni, 07 Octombrie 2024
Într-un oraş cumplit de negustori, care între timp nici negustori, nici industrie nu prea mai are, să spui că faci investiţii în artă şi, mai ales, în viitorul artistic al urbei, este o dovadă de curaj aparte. În Galaţiul acesta în care "nu se întâmplă nimic" - aşa m-am săturat…

Unde parcăm când nu mai avem unde

Scris de Sâmbătă, 05 Octombrie 2024
Este bine că Poliția Locală din Galați aplică legea și pune ordine acolo unde regulile sunt încălcate. Este bine că ceea ce este instituit prin semne de circulație se face respectat, uneori cu ”forța”. Dar, dacă tot se aplică legea, măcar să se facă peste tot. Siguranța Rutieră nu trebuie…

Programul Casa Verde, între Caritas și o olimpiadă de IT

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2024
În documentarul „Cryptopia”, simpaticul realizator TV John Oliver spune următoarele: „Criptomonedele sunt tot ce nu înțelegi despre bani, combinat cu tot ce nu înțelegi despre computere”. Parafrazându-l, putem spune că programul Casa Verde Fotovoltaice este tot ce nu înțelegi despre birocrație combinat cu tot ce nu înțelegi despre riscurile la…

Tinerii noștri, cu drepturi și fără obligații

Scris de Joi, 03 Octombrie 2024
Una din provocările la care sunt supusă aproape zilnic vine din partea copilului meu de 13 ani. Unii specialiști numesc vârsta aceasta preadolescență, alții, adolescență, dar eu nu știu cum să o numesc. Din punctul meu de vedere, numele contează mai puţin decât continuele bătăi de cap pe care ni…

Viața noastră ce cod (mai) are?

Scris de Miercuri, 02 Octombrie 2024
„Noi suntem de la Școala Normală care scoate elevi (a)normali”, era una dintre glumițele – nefericite, recunosc! – ale colegilor mei de la viitorul Colegiu „Costache Negri” din Galați. De fapt, noi eram cât se poate de normali. Născuți decreței, crescuți cu cheia la gât, scoși din totalitarismul comunist de…

Românul, viu, dar veşnic nemulţumit

Scris de Marți, 01 Octombrie 2024
Teoria cu românul veşnic nemulţumit s-a confirmat şi după alarmarea de cod roşu, respectiv portocaliu, prin care autorităţile au încercat să pună la adăpost populaţia din zonele cele mai afectate de ploi puternice şi de eventuale fenomene meteorologice sau hidrologice periculoase. La Galaţi, s-au făcut evacuări ale populaţiei, 5.000 de…

Reglare de conturi

Scris de Luni, 30 Septembrie 2024
Considerată drept una dintre cea mai puternică organizații radical islamice din Orientul Mijlociu, Hezbollah a suferit în aceste zile lovituri năucitoare din partea armatei israeliene. Uciderea liderului suprem al Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unor raiduri aeriene atent planificate ce au avut drept țintă chiar sediul central al organizației islamiste,…

Fața nevăzută a suferinței

Scris de Sâmbătă, 28 Septembrie 2024
Toată suflarea vorbește despre tragedia prin care au trecut, în urmă cu aproape două săptămâni, locuitorii județului Galați, grav afectați de inundații și care în doar câteva ore s-au trezit pe drumuri, la propriu, după ce apele au distrus case, au luat atât vieți omenești, cât și pe ale viețuitoarelor…

Comisie nouă, Schengen vechi

Scris de Vineri, 27 Septembrie 2024
Chiar dacă nu mai face ”valurile” pe care le făcea în urmă cu vreun un an și jumătate, problema extinderii Spațiului Schengen și deschiderea (deplină) a acestuia spre România și Bulgaria este o chestiune care încă ”mocnește” la nivelul instituțiilor europene.Recenta distribuire a portofoliilor în noua Comisie European a stârnit…

Suferinţa oamenilor, prilej de circ electoral

Scris de Joi, 26 Septembrie 2024
Încă din primele momente de după ce au început să se retragă apele, mi-a fost teamă că, aflându-ne într-o perioadă pre-electorală pentru alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare, suferinţele oamenilor din judeţul nostru vor fi folosite, de unii şi alţii, drept potenţial capital în cursa pentru a obţine cât mai multe…

Directori născuți, directori făcuți

Scris de Miercuri, 25 Septembrie 2024
În contextul în care județul Galați tocmai a fost îngenunchiat de inundații devastatoare, pare o glumă cel puțin proastă vestea venită de la DNA, cum că, în trecutul nu foarte îndepărtat, una dintre instituțiile cu importanță strategică în domeniul gospodăririi apelor a fost pusă, aparent ilegal, în mâinile unei persoane…

7.000 de drame înecate în noroi

Scris de Marți, 24 Septembrie 2024
„Sper că o să scrieți despre drama noastră”, mi-a spus, în vară, un gălățean venit cu o sesizare la redacție. Firește, problema pe care o reclama era - pentru domnia sa - o dramă. Ce-i drept „coordonatele” dramei arătau și continuă să arate un pic diferit pentru mine. În accepțiunea…

Cine te învaţă să fii om

Scris de Luni, 23 Septembrie 2024
Ascultându-i pe doi dintre salvatorii gălăţeni, jandarmul Marian Ene şi poliţistul Andrei Neagu, cum rememorau momentele cumplite ale zilei de sâmbătă, 14 septembrie, când s-au luptat cu apele la Slobozia Conachi ca să salveze cât mai multe vieţi, te întrebi ce îi mână în luptă pe oamenii aceştia? Ce stă…

Lacrimi, spaimă și nămol

Scris de Sâmbătă, 21 Septembrie 2024
„Loviți de două ori de furia apelor, în septembrie 2013 și octombrie 2016, localnicii comunei Costache Negri nu-și vor găsi liniștea până când nu se vor ști la adăpost de vreun alt dezastru”, scriam în februarie 2018, într-un reportaj realizat în comuna Costache Negri. „Nu contează că e noapte și…

Amintiri din copilărie

Scris de Vineri, 20 Septembrie 2024
Un scroll pe Facebookul personal mi-a deschis un minivideo cu o secvență în care un grup de copii, mai mari și mai mici, îmbrăcați în ţinută de pionier, intonau ode la adresa familiei Ceauşescu. Am înțeles din respectiva filmare că era vorba despre o adunare de la unul dintre binecunoscutele…

Soldatul special și asistatul vulnerabil

Scris de Joi, 19 Septembrie 2024
În vremuri grele se vede adevărata omenie, cât de solidari am devenit și cât de expuși suntem, fiecare dintre noi, la pericole care ne pot arunca, cu susul în jos, într-o clipă, întreaga existență Tot în vremuri grele, iese la iveală și inechitatea, dar și prostia dovedită în vremuri de…

Stare de alertă bugetărească

Scris de Miercuri, 18 Septembrie 2024
Viiturile care au lovit devastator judeţul Galaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă au determinat o reacţie extrem de rapidă în multe zone ale societăţii, în general cele militarizate şi ale societăţii civile. Sute de pompieri, militari şi jandarmi au fost mobilizaţi şi au ajuns rapid la faţa locului, alături…

DE CE?

Scris de Marți, 17 Septembrie 2024
Tragedia adusă de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute ține capul de afiș în toată mass-media românească și nu numai. Imaginile sunt sfâșietoare, drama oamenilor care și-au pierdut agoniseala de-o viață în doar câteva minute te lasă fără cuvinte. Cu atât mai impresionantă este solidaritatea arătată de semeni, fie ei…

Județul dintre ape, sat condamnat la înec

Scris de Luni, 16 Septembrie 2024
Acum 20 de ani, vedeam, pe viu, cum furia naturii poate distruge, ucide, lăsa urme de neșters. Sate întregi au fost înghițite, la propriu, de viituri, agoniseli de-o viață s-au dus pe Apa Sâmbetei. Sau a Siretului, pentru că ceea ce s-a întâmplat pe Siret acum două decenii și multe…

„Daca aș fi pentru o zi...” o superputere

Scris de Sâmbătă, 14 Septembrie 2024
În copilăria noastră, unul dintre jocurile preferate era: "Dacă aș fi pentru o zi...". Atunci ne-am fi dorit să fim pentru o zi prințese, zâne sau cine știe ce personaje pozitive care ne încărcau sufletele în perioada inocentă a acelor vremuri. Dacă am putea aduce azi măcar un strop din…

L-a ciuruit, dar încă e un fleac

Scris de Vineri, 13 Septembrie 2024
După "lupte seculare" care durează de aproape două luni de zile, rivalii din alegerile prezidențiale americane s-au aflat față în față. Pentru prima dată. Un punct în plus pentru suspansul dezbaterii televizate, atent pregătite, negociate, promovate etc. Donald Trump vs Kamala Harris a fost, fără îndoială, un "meci politic" așteptat…

Cineva a furat săgeata şi a ascuns cheia

Scris de Joi, 12 Septembrie 2024
După rezultatul obținut de PNL Galaţi la alegerile locale din iunie, din categoria "ridică-mă la cer", da' pe invers, s-a tot bătut monedă pe schimbarea conducerii, considerate de cei mai mulţi vinovată pentru eşec. S-a vorbit şi s-a scris în gol mai bine de două luni, de regulă fiecare în…
Pagina 8 din 160