Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Pictoriţă gălăţeană donează lucrări pentru dotarea spitalelor

Luni, 30 Martie 2020 01:00 | Publicat în EVENIMENT
Monica Turcu, unul dintre artiştii plastici din Galaţi, donează trei lucrări de-ale sale, pentru o licitaţie, din banii astfel obţinuţi urmând să fie dotat personalul medical şi spitalele gălăţene, se arată în campania lansată pe pagina personală de Facebook.   "Donez aceste trei lucrări pentru comunitatea medicală din Galaţi şi pentru toţi cei din linia întâi de care avem atâta nevoie în această perioadă. Iniţiez astfel această campanie de susţinere a salvatori ...

Specialiştii în Educaţie vin cu propuneri pentru încheierea anului şcolar şi modalităţi de susţinere a examenelor

Duminică, 29 Martie 2020 13:15 | Publicat în EDUCAŢIE
Revizuirea rapidă a programelor și tematicilor pentru examenele de finalizare a studiilor și identificarea unor modalități flexibile de evaluare de parcurs și de examinare finală sunt două măsuri pe care Ministerul Educației trebuie să le ia astfel încât elevii din anii terminali să încheie anul școlar, arată specialiștii în științele educației de la Universitatea din București, într-un studiu intitulat "Efectul de domino în sistemul de educaţie trebuie evitat!", public ...

Ministrul Educației spune că știrea care circulă despre noua structură a anului școlar este falsă

Duminică, 29 Martie 2020 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
M​inistrul Educației, Monica Anisie, le transmite, elevilor și profesorilor, într-o postare pe pagina personală de Facebook, faptul că în scurt timp va anunța ce se va întâmpla cu examenele naționale și când se vor putea relua cursurile. „Toate acestea depind de evoluția pandemiei cu COVID-19”, scrie Monica Anisie. Precizările ministrului Educației vin după ce pe conturile de Whatsapp ale părinților și pe rețelele de socializare s-a răspândit rapid un anunț fals, c ...

Teatrul ”N. Leonard” confecționează măști pentru autorități

Vineri, 27 Martie 2020 15:00 | Publicat în SĂNĂTATE
"După premiera musicalului "Bună seara, domnule Wilde!", care a avut loc pe 22 martie, de la ora 18,00, și după inițierea transmisiunilor live și a difuzării de înregistrări video pe pagina noastră de Facebook, cu spectacolele din repertoriul instituției (precum opera "Cenușăreasa", de Gioachino Rossini, în regia lui Paolo Bosisio, care va fi difuzată vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 18,00), Teatrul Național de Operă și Operetă "N. Leonard" Galați este alături de ...

O coaliție globală, înființată să-i sprijine pe cei 1,5 miliarde de elevi afectați de coronavirus

Vineri, 27 Martie 2020 12:40 | Publicat în EDUCAŢIE
O serie de organizații internaționale, companii, platforme de învățământ online și media s-au asociat într-o coaliție globală pentru educație, care să sprijine țările în efortul lor de adaptare la învățarea la distanță. Această coaliție apare în condițiile în care 87 la sută din populația de elevi a planetei, însemnând peste 1,5 miliarde de copii și tineri din 165 de țări, este afectată de închiderea școlilor din cauza pandemiei Covid-19. Potrivit directorulu ...

Interviuri, spectacole și o stagiune de poezie on-line, la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”

Vineri, 27 Martie 2020 11:00 | Publicat în CULTURA
Interviuri ale actorilor, difuzări gratuite ale celor mai apreciate spectacole şi o stagine de poezie, toate online, sunt ativităţile pe care le lansează Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați chiar de astăzi, 27 martie 2020, de Ziua Mondială a Teatrului. „Sărbătoarea de anul acesta ne găsește separați de tot ceea ce prețuim mai mult: scenă și public. Pandemia de coronavirus este o situație de criză cu care nu ne-am mai întâlnit și pe care o privim cu toată responsab ...

Acces la biblioteca digitală mondială

Vineri, 27 Martie 2020 00:00 | Publicat în CULTURA
Unesco deschide accesul gratuit la biblioteca digitală mondială. Copiii şi adulţii pot vedea pe biblioteca digitală mondială a Unesco hărți, texte, fotografii, înregistrări și filme din toate timpurile și explicații în șapte limbi despre bijuteriile și relicvele culturale aflate în toate bibliotecile de pe planetă pe site-ul https://www.wdl.org. ...

Două spectacole online de la Gulliver

Vineri, 27 Martie 2020 12:30 | Publicat în CULTURA
Teatrul de Păpuşi "Gulliver" se pregăteşte pentru o nouă întâlnire online cu spectatorii. Săptămâna aceasta sunt programate cu două dintre cele mai îndrăgite spectacole ale instituţiei. Prin urmare, vineri, 27 martie, de la ora 18,00, eşti aşteptat pe pagina de Facebook, pentru a vedea "Cei trei purceluși", iar duminică, 29 martie, de la ora 10,30, se va difuza "Punguța cu doi bani".  Spectacolele vor fi difuzate gratuit. ...

Vizite virtuale la muzee din România (Link-uri)

Vineri, 27 Martie 2020 00:00 | Publicat în CULTURA
Continuăm şi săptămâna aceasta turul virtual al muzeelor din Bucureşti care pot fi vizitate acum numai din faţa calculatorului. Din Bucureşti, a mai rămas neexplorat Muzeul Aviației, unde puteţi merge în "vizită" accesând http://www.360trip.ro/muzeulaviatiei (necesită Adobe Flash, probabil indisponibil pe mobil), Muzeul Căilor Ferate Române la http://www.zona3d.ro (tur virtual stereo 3D, necesită ochelari 3D), dar şi Grădina Botanică "Dimitrie Brandza" tot la http:/ ...

UPDATE ”Cenuşăreasa”, spectacol transmis online de Liricul gălăţean

Vineri, 27 Martie 2020 15:50 | Publicat în CULTURA
UPDATE | Astă seară, spectacol online pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard". Deşi iniţial Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" a anunţat că va transmite gratuit online spectacolul "Cenuşăreasa", sâmbătă, 28 martie de la ora 18,00, ulterior s-a decis ca difuzarea să se facă trei zile la rând, deoarece astăzi se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului. Prin urmare, opera pucciniană va fi putea fi urmărită şi astăzi ...
Pagina 249 din 887