
Roxana Artene Penciu
Se amână concursul pentru gradaţii de merit
Vineri, 13 Martie 2020 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministerul Educației a trimis tuturor inspectoratelor școlare judeţene o notă în care arată că se modifică calendarele pentru toate metodologiile activităților care trebuiau să aibă loc în perioada 11-22 martie, când școlile sunt închise.
Prin urmare, concursul privind obținerea gradației de merit și unele etape privind mobilitatea personalului didactic de predare se amână până după redeschiderea şcolilor, Ministerul Educaţiei urmând să comunice noile calendare.
De ...
CORONAVIRUS | Spectacolele de la Teatrul Dramatic, suspendate
Miercuri, 11 Martie 2020 18:30 | Publicat în CULTURA
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați suspendă toate reprezentațiile până la 31 martie 2020. Dintre spectacolele care fuseseră programate în luna martie, trei au fost anulate, iar toate celelalte au fost reprogramate în luna aprilie. Măsura a fost luată pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Dintre cele trei spectacole anulate, două sunt producţii ale Teatrului Dramatic gălăţean - "Amadeus" şi "Domnişoara Nastasia", iar unul aparţine Teatrului de Comedie din ...
Directorii decid dacă profesorii vin sau nu la muncă
Joi, 12 Martie 2020 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Inspectoarea generală Mioara Enache ne-a declarat că, aşa cum a trimis adresă în toate şcolile gălăţene, directorii sunt cei care decid în această perioadă care este programul angajaţilor din instituţiile de învăţământ, aşa cum s-a decis la nivelul ministerului.
"E adevărat că adresa de la minister a venit marţi seara destul de târziu, dar colegii mei au trimis-o în toate şcolile. E posibil să fi existat sincope în organizare, dar profesorii nu au fost obligaţi să ...
CORONAVIRUS | Biblioteca ”V. A. Urechia” suspendă activitatea cu publicul
Miercuri, 11 Martie 2020 17:40 | Publicat în CULTURA
Având în vedere seria de acțiuni menite a combate răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus, conducerea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia" a hotărât suspendarea activității cu publicul în perioada 12 martie - 31 martie.
Măsura este valabilă atât pentru sediul central, cât și pentru toate filialele.
Utilizatorii bibliotecii pot returna cărțile după data de 31 martie 2020.
"În cazul cititorilor al căror termen de restituire este inclus în acest interval de timp, Bib ...
CORONAVIRUS | Fără vizite la muzee
Miercuri, 11 Martie 2020 18:20 | Publicat în CULTURA
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă", Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul de Istorie, dar şi celelalte filiale din judeţ îşi vor suspenda programul cu publicul conform indicaţiilor primite în urma deciziilor luate de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.
Programul cu publicul va fi suspendat până pe 31 martie, urmând ca perioada să fie prelungită dacă situaţia o cere. ...
Se pregătesc bicicletele pentru ”Galaţiul pedalează”
Joi, 12 Martie 2020 10:30 | Publicat în SPORT
Un nou eveniment, marca #Bike_Works a fost programat să aibă loc în data de 5 aprilie 2020, în municipiul Galați, iar traseul este următorul: esplanada Sălii Sporturilor - str. Brăilei – str. Cloșca - Faleza Superioară – str. Traian - Str. Brăilei – Str. Domnească – Grădina Publică. Organizatorii fac din start precizarea că programul ar putea suferi modificări în funcţie de evoluţia măsurilor care vor fi luate în legătură cu criza coronavirusului.
Zona de start ...
ÎNSCRIERI acum pentru drumeţii pe munte la vară
Joi, 12 Martie 2020 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Proiectul "Hai cu noi pe munte!", organizat de Clubul Albatros Galați, continuă și anul acesta să promoveze mișcarea în aer liber, drumețiile pe munte și dragostea pentru natură.
Ajuns deja la cea de-a VIII-a ediție, proiectul constă în organizarea unor activități și drumeții în cadrul cărora se va discuta despre orientare, pericole, reguli de conduită, importanța echipamentului și alte detalii specifice ieșirilor în natură.
"Având în vedere că activităţile noastre ...
CORONAVIRUS | Casa de Pensii îşi opreşte audienţele cu publicul
Miercuri, 11 Martie 2020 14:05 | Publicat în SOCIETATE
Pe fondul crizei coronavirusului, Casa Judeţeană de Pensii Galaţi anunţă că, în perioada 11 - 31 martie, se suspendă audienţele la sediul instituţiei. Aceste măsuri nu se aplică însă în depunerea şi ridicarea de documente de la sediul instituţiei, solicitarea ajutoarelor de deces, activitatea de expertiză medicală, alte situaţii speciale sau urgenţe.
Pentru aceste excepţii se impune respectarea unor măsuri: păstrarea distanţei de cel puţin un metru între solicitant ş ...
Măsuri luate de Ministerul Educaţiei după închiderea şcolilor
Miercuri, 11 Martie 2020 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Olimpiadele, concursurile şcolare, proiectele din "Şcoala altfel", dar şi simulările pentru examenele naţionale vor fi amânate, urmând ca aceste activităţi să fie reluate după un calendar ce va fi stabilit ulterior. Şcolile îşi stabilesc singure programul de recuperare a orelor.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a trimis ieri inspectoratelor şcolare o listă cu şapte măsuri care trebuie respectate ca urmare a suspendării cursurilor şi a crizei coronavirusului. Simulările ...
Veselie când părinţii se întorc din nou în bănci (FOTO)
Miercuri, 11 Martie 2020 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ce zumzet plin de veselie, ce efervescenţă care scoate la suprafaţă zeci de zâmbete pe buzele copiilor, părinţilor şi profesorilor Şcolii Nr. 16. Aici miroase a pizza, dincoace pluteşti pe arome de vanilie şi cacao, iar la cealaltă clasă dai peste o explozie de fructe. Ba, şi explozie de spaghetti, de flori, de felicitări lucrate cu sufletul sau de prăjituri ornate cât mai ochios.
Elevii şi părinţii de la Şcoala Nr. 16 abia aşteaptă începutul primăverii, pentru că a de ...