
Anca Melinte
Sute de demisii în rândul preşedinţilor secţiilor de votare pentru REFERENDUM
Miercuri, 03 Octombrie 2018 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de patru trageri la sorţi succesive au avut loc până miercuri, 3 octombrie 2018, pentru desemnarea preşedinţilor birourilor celor 436 de secţii de votare, care vor fi organizate în judeţul Galaţi la Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, din 6 şi 7 octombrie 2018. Motivul? Numeroasele demisii.
Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Galaţi, judecătorul Răzvan Dicu, duminică, după prima tragere la sorţi, s-au înregistrat 113 demisii, i ...
Gălăţeanul care a venit la X Factor ca să-şi impresioneze tatăl
Joi, 04 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Emoţie. "Mereu mi-a fost greu să-l mulţumesc pe tatăl meu, iar în seara asta vreau să-i dovedesc talentul şi că pot fi sus", a mărturisit gălăţeanul Valentin Paraschiv, în vârstă de 18 ani, al cărui vis este muzica. Povestea lui i-a impresionat pe membrii juriului mai mult decât momentul lui artistic, care a fost destul de bun.
"M-ai atins cu această problemă tată - fiu. Şi eu am un băiat de 16 ani care vrea să meargă pe acelaşi drum cu mine. Am aceeaşi problemă, su ...
O nouă promoţie de veterani ai căsniciei. Cum puteţi fi premiaţi la nunta de aur
Miercuri, 03 Octombrie 2018 08:00 | Publicat în SOCIETATE
O verighetă pusă pe deget atunci când s-au legat în faţa lui Dumnezeu că vor fi soţ şi soţie, o verighetă de argint, adăugată atunci când au sărbătorit nunta de argint - 25 de ani de căsnicie, şi o alta, de aur, care, pe 18 august, a primit binecuvântarea cununiei reînnoite la 50 de ani de căsnicie. Sunt cele trei verighete pe care le poartă pe deget soţii Maricela şi Georgel Popa, una dintre perechile "de aur" premiate ieri de Primăria municipiului Galaţi.
Nu mai puţi ...
Burlacul, varianta pe bani
Miercuri, 03 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* "La bine şi la greu", cu cea mai sexy moldoveancă. În plină perioadă de propagandă pentru referendum, la Antena 1 ia startul cel de-al doilea sezon al reality-show-ului "Totul pentru dragoste - La bine şi la greu", în fapt, un soi de "Burlacul", diurn, varianta pe bani. Şi asta pentru că seducătorul burlac va trebui să aleagă una dintre cele patru femei aflate în casă, dintre care numai una e singură, restul sunt deja într-o relaţie. Pentru a evita orice scurgeri de informaţ ...
Modernizarea unei străzi, finalizată doar pe panou | FOTO
Marți, 02 Octombrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Data începerii construcţiei - 25 septembrie 2017, data finalizării construcţiei - 25 septembrie 2018", aşa scrie, negru pe alb, pe panoul care anunţă modernizarea străzii Leonida Zamfirescu. Deşi data de 25 septembrie 2018 a trecut, lucrările sunt departe de finalizare, fapt pe care ni l-a sesizat, nemulţumit, Gabriel Leopa, un cititor al ziarului "Viaţa liberă".
"De aproximativ şase luni, nu s-a mişcat nimic pe acest şantier, iar acum a început şi sezonul ploios şi, cel mai ...
Galaţiul are 6.000 de cupluri de aur
Marți, 02 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" va găzdui astăzi, de la ora 10,00, o nouă festivitate de premiere a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Potrivit Primăriei, sărbătoritele zilei vor fi 127 de cupluri "de aur", care vor fi recompensate pentru longevitate în căsnicie cu flori, diplome şi câte un cec în valoare de 500 de lei. Premierea seniorilor de aur a devenit tradiţie din 2006 încoace. De atunci şi până acum, nu mai puţin de 5.961 de perech ...
Proiectare pentru pista de la ”Dunărea”
Marți, 02 Octombrie 2018 08:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După o aşteptare prelungită a ofertelor, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să atribuie contractul pentru realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru modernizarea pistei de atletism de pe Stadionul Dunărea. Serviciile de proiectare vor fi realizate de SC Ischia SRL, în 60 de zile, şi vor costa 41.650 de lei cu TVA. Conform caietului de sarcini, proiectul va cuprinde realizarea lucrărilor de amenajare a pistei de atletism în suprafață de 2.560 metri ...
Bonusuri financiare pentru administratorii Pieţelor
Marți, 02 Octombrie 2018 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Bonusuri financiare pentru administratorii Pieţelor, în funcţie de indicatorii de performanţă. De la o indemnizaţie brută lunară de 1.740 de lei, membrii Consiliului de Administraţie (CA) al SC Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA pot ajunge la un bonus de 8.700 de lei, echivalentul a cinci indemnizaţii, în funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă stabiliţi de aleşii locali.
Cel mai disputat proiect de pe ordinea de zi a recentei şedinţe a Consiliului Local ...
Cavaleri de onoare tomnatici pentru mire veteran
Marți, 02 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* În aşteptarea primului 11. "Prima nevastă e darul lui Dumnezeu, a doua e mila Domnului, a treia se numeşte blestem", perora Gigi Becali, naş la două dintre cununiile lui Cristi Borcea. Uite că "de două ori finul" n-a ţinut seama şi s-a cununat a treia oară, cu popă şi lăutari, cu Valentina Pelinel, cu care are o relaţie de un cincinal, un băieţel născut şi doi gemeni pe drum. În total, nouă copii, deci mai are până aliniază primul 11!
"Borcea concurează nunta regală! ...
România, promovată la nunta nepotului Regelui Mihai
Luni, 01 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Prinţ te naşti, nu devii. „Vom folosi această oportunitate să arătăm ce are România, unde foarte mulţi vor fi pentru prima dată. Avem foarte mulți prieteni din Europa, din Australia, din State, cred că în total cam 13 țări”, mărturisea mirele Nicolae, la Pro Tv, în vreme ce mireasa, Alina Maria, îl completa: „Referitor la tradiții, vom încerca să le evidențiem cât vom putea, pentru că fac parte din identitatea noastră culturală și ne mândrim cu ele”.
Aşa se ...