De o mie şi unu de feluri sunt domnişoarele. Domnişoare de casă. Domnişoare de unică folosinţă. De folosinţă îndelungată. De uz didactic. De companie. De asalt. De treabă. De geaba. De... ştiţi dumneavoastră mult mai bine de câte feluri mai sunt domnişoarele pe mărgica asta de lut şi suprasaturată de convenţional, farafastâcuri, complezenţă, prefăcătorie, mişmaşuri...!... Însă, dintre toate şi printre toate, cea mai importantă mi se pare una, numai una: domnişoa ...

(!) stă peste tot, întruna, în viaţă şi în moarte, în inimă, în lacrămi, aproape şi departe, în gheaţă, în mişcare, în spaţiu şi în timp - e-un substantiv sălbatic, n-ai cum să-l dai la schimb, nimica, niciodată, nu-i poate ţine locul, şi arde, şi-ntreţine, dar poate stinge focul, ţine pământu-n braţe, frumos şi vertical, stârneşte viu-n plante... şi-n om... şi-n animal (!) (!) un substantiv sălbatic, banal, fără de care n-ar fi nici zei, nici demoni, nici ...

Cu iertarea-i greu. Foarte greu, dacă nu-i imposibil. Cum, oare, să dau lucrare de control la iertare când hurui de păcate? Nu cred că-i de aflat în lumea asta (şi nici în altă lume) vrun păcătos mai mare decât mine, vrun netrebnic bun de dat exemplu de model, cum sunt eu. Stâlpul firesc al infamiei lipseşte din mijlocul satului... şi cred că nimeni nu (mai) are timp să supună oprobriului un rătăcit conservator şi un romantic pesimit în ceastă lume contemporană, în ceast ...

(!) ne-am întâlnit în inima pădurii - mânca o căprioară şi plângea - era-ntuneric, foarte întuneric: (ne)drept, sălbatic, de(n)s, de catifea (!) (!) şi s-auzea doar pulsul veşniciei prin horpăiala lupului flămând, şi - printre ramuri - steaua căprioarei stingându-se aproape de pământ (!) (!) [ce lup hulpav... parcă-i poetul care s-aude şi acum în depărtare]! (!) e gata căprioara, gata-i steaua aprinsă-ntr-un demult, ca într-un vis - văd numai ochi de lup umplut cu v ...

La ciocârlia din ziarul de ieri. Cum să nu dau lucrare de control la ciocârlie? La ciocârlie să nu dau? Chiar la ciocârlie? Un fel de lucrare de control la măreţie, s-ar putea numi! Un fel de lucrare de control la tril, pot zice! Un fel de dare de samă la frumuseţe! Nu la orice fel de frumuseţe! Frumuseţea aceea, totdeauna la capăt! La capătul dinspre-nceput! La cel mai curat capăt!... Pe ce fel de coală să scriu această lucrare de control? Nici o coală de hârtile nu-i potriv ...

!stai liniştită... este-aici... nu pleacă, s-aude cum gândeşte lângă tine, te smulge din greşeală, din păcat şi din strânsoarea zilelor puţine! !te podideşte plânsul, ţi se pare că nu-i, că viaţa-i soră cu minciuna; vrei să-l atingi, dar este nevăzut; vrei să-l auzi, dar tace totdeauna! !adu-ţi aminte: când ai vrut murire, şi nu a fost, n-a fost o întâmplare; şi când ai vrut să ningă, şi a nins... să ştii că el a fost ACELA... CARE! !el ştie când şi cum ap ...

N-am la îndemână o monastire normală. O monastire mare, vreau să zic. N-am, dar trebuie să dau lucrare de control la ea, neapărat. Trebuie să mă descurc, adică. Prin urmare, apelez la un schit. La o monastire mică, zice-se. Din asta (mică) am. Am un schit, adică. Nu-i al meu, da-i ş-al meu. I se spune Schitul Zimbru. E vechi. Şi proaspăt refăcut. Încă nu are chilii. Şi nici călugăriţe. C-o să fie schit de maici, se zvoneşte-n cătunul cu acelaşi nume. Abia aştept să s ...

!sunt chiar la geamul marelui secret - şi strig, şi bat, mă trece râsul-plânsul, n-aud... nu vrea... şi eu încep a crede că nimeni şi nimica nu-i într-însul! !cred c-am visat şi că visez mereu ce văd şi ce (nu)-mi pare că (nu) este din visul visătorului cel mare: primul venit (ne/vrednic) în poveste! !nu pot şi nu renunţ aşa uşor: mai bat o dată... şi mai strig o dată - din ce în ce-i mai strâmt în calendare cu viaţa toată şi cu moartea toată! !despre-nainte şi ...

Aici, taman aici, unde mă pregătesc să scriu această lucrare de control, locuieşte satul. Satul acela, fost acesta. Şi, aici, exact aici, în fostul acesta, toate casele sunt la marginea satului, parcă aşteaptă pe cineva. Parcă aşteaptă aşa, continuu, pe cineva discontinuu. Pe cineva care vine rar, ori nu mai vine, ori a uitat că suflarea satului, cu tot cu sat, stă numai la marginea satului şi nădăjduieşte până la moarte. Şi nu numai că nădăjduieşte, ci şi crede. Aici ...

la stânga, la dreapta, lăuntru şi-afară pământul se strâmbă, pământul se-ndoaie şi curge şi curge şi piere întruna... doamne, ce limpede - ce apă de ploaie (!) se surpă, se sfarmă, se duce la vale cu tot cu nădejde, cu tot cu iubire - ce-adâncă-i tăcerea, ce naltă-i plecarea cu-această-ntâmplare-n neant şi psaltire (!) şi ce-ntunecime-i în pântece pline cu bune şi rele, păgâne şi sfinte - doar fulgere brazde-n zigzaguri fecunde semnează zvâcnirea-napoi şi-nai ...