Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
2 comentarii

Seceta i-a făcut iarăşi pe mulţi dintre fermierii gălăţeni să stea cu inima strânsă. Ce le-ar trebui agricultorilor gălăţeni ca să mai scape de ameninţarea secetei, în anii care vin, ne-a spus preşedintele filialei gălăţene a Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice (APCPT), ing. Petre Grigore.

- Domnule inginer, seceta aceasta un fenomen firesc, la noi?
 - Podişul Covurluiului (care ocupă cea mai mare parte din teritoriul judeţului nostru – n.r.) e zonă cu secetă endemică. Toate cărţile de specialitate, cele de pedologie şi cele de agrotehnică, amintesc lucrul acesta. Din punct de vedere al cantităţii de precipitaţii, noi suntem aici într-o zonă defavorizată. Sigur că, atunci când s-au stabilit cele şase localităţi defavorizate din judeţ (Fârţăneşti, Nămoloasa, Oancea, Suceveni, Tâgu Bujor şi Vlădeşti – n.r.), nu s-a ţinut cont şi de realitatea din agricultură. Dacă s-ar fi ţinut cont atunci de părerea mea, cred că cel puţin jumătate din teritoriul judeţului nostru ar fi fost declarat zonă defavorizată.

- Cum am putea combate efectele acestei secete?
- Singura soluţie ar fi să putem iriga pe scară largă. Acum, suprafaţa amenajată pentru irigaţii ajunge la 115.000 de hectare, în judeţ. Dar cât şi unde se irigă, efectiv? Udăm noi, aici, în Bădălan. Se mai udă în zona Frumuşiţa. Apoi, mai este sistem funcţional de irigaţii prin zona Movileniului. Per total, să spunem că s-ar iriga vreo 15.000 de hectare în Lunca Prutului şi încă vreo 5.000 de hectare în Lunca Siretului.

- Care e motivul pentru care unii fermieri ar putea, în teorie, să ude şi totuşi nu o fac?
- Noi irigăm la fermă pe toată durata sezonului, din aprilie până în noiembrie. Dar o facem pentru că suntem pe prima treaptă de pompare şi preţul, la hectar, este încă bun. Altfel, n-am mai iriga. Să vă mai dau un exemplu. S-a încercat în acest an irigarea în zona Matca, cu apă din Dunăre. Vorbim despre apă pompată la mare înălţime şi dusă, cale de 80 de kilometri, până acolo, la Matca. Cea mai mare parte din apa aceea s-a pierdut pe drum. Costurile udărilor sunt enorme. Ar trebui să recoltezi zece tone de grâu la hectar ca să îţi acoperi cheltuielile.

- Totuşi, despre reabilitarea sistemului de irigaţii s-a mai vorbit. S-au mai făcut şi ceva investiţii, pe ici, pe colo, prin intermediul organizaţiilor şi federaţiilor de utilizatori de apă pentru irigaţii…
- În realitate, despre irigaţii se vorbeşte în România doar atunci când e secetă extremă. Or, lucrurile nu se pot rezolva aşa. E vremea să facem treabă cu cap, după un plan. Ne trebuie continuitate. E adevărat că a mai încercat o federaţie, în zona noastră, să rezolve parte dintre probleme, dar părerea mea este că s-a acţionat haotic. Tot ce a ţinut de refacerea infrastructurii de irigaţii s-a făcut haotic, iar rezultatele se văd.

- De ce nu-şi refac fermierii, de unii singuri, întregul sistem? Ar fi în interesul lor.
- La scară mare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale e cel care ar trebui să aibă o strategie de reabilitare a sistemului de irigaţii. Fără strategia asta, nu se poate. Noi, fermierii, indiferent ce am vrea să facem, nu avem posibilitatea să accesăm bani pentru a reface infrastructura principală de irigaţii. Există anumite condiţionări în regulamentele de accesare a fondurilor. Or, tu îţi refaci infrastructura în fermă, dar dacă nu ai la ce să te legi cu ea, la ce bun că ţi-ai făcut-o? Poate tot nu-ţi permiţi să uzi. Aducţiunile de apă trebuie dalate. Ţevile din subteran sunt ciuruite… Până nu rezolvăm probleme astea, degeaba vorbim.

- Care ar fi, deci, ordinea în care ar trebui investit?
- Ar trebui să începem dintr-o parte, domnule. Anul acesta să se lucreze într-o anumită zonă. Facem o listă cu fermierii de acolo care pot şi vor să acceseze fonduri şi să investească în irigaţii. Lucrăm acolo, rezolvăm definitiv problema în zonă şi trecem mai departe, într-o altă zonă. Şi tot aşa. Investim întâi în infrastructura principală. Reabilităm aducţiunile (canale de mari dimensiuni – n.r.) şi staţiile de pompare. Nu-i ieftin, dar nu se poate fără. După aducţiuni, reabilităm staţiile de pompare şi, concomitent, staţiile de punere sub presiune, dar şi ţeava din subteran. Iar fermierul, în timpul acesta, îşi face şi el infrastructură în fermă. Îşi aduce utilaje performante de irigat. Investind, reduci pierderile de apă şi consumul de energie. Cu utilaje noi, ai randament. Şi faci agricultură! Când e secetă, uzi! Dar banii ăştia de la Uniunea Europeană sunt dulci ca mierea şi le tot fac cu ochiul unora sau altora.

- Să presupunem că nu se face un astfel de plan.
- Pierdem cu toţii. Solul se degradează. Apare deşertificarea. Apar mutaţii la plante şi la insecte. Chiar discutam cu un coleg, zilele trecute, că deja au apărut insecte care sunt specifice zonei calde. Uşor, uşor, pătrund şi la noi şi va fi nevoie de ajutorul amelioratorilor pentru ca plantele să reziste la stresul termic şi hidric sau la alţi factori.... Altfel o să cultivăm totul în seră, unde mediul e controlat şi gata!

Cine este Petre Grigore

Născut la Mărăcineni, în 1953, a făcut facultatea la Bucureşti. Devenit inginer agronom, a fost repartizat la Galaţi. A lucrat ca şef de fermă la IAS Iveşti, iar la IAS Şendreni a ajuns director tehnic. A mai fost director şi la Agrogal, dar şi Direcţia Agricolă. I s-a conferit, prin decret prezidenţial, Meritul Agricol în Grad de Cavaler, în anul 2007. A fondat SC Simongrig SRL şi activează acum doar în mediul de afaceri.

Citit 3514 ori Ultima modificare Marți, 08 Decembrie 2015 17:04

2 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.