Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Made in Cerţeşti - Programul „Băbuţa” şi supraveghere video
Miercuri, 28 Octombrie 2015 13:00 | Publicat în SATUL
Aţi auzit de „Programul Băbuţa”? Nici noi, până la vizita de săptămâna trecută, de la Cerţeşti. Atunci, am aflat de la primarul Daniel Cotoranu că, în prezent, la nivelul comunei se află în plină desfăşurare acest „program”. O lecţie de sprijin şi solidaritate.
„Monitorizăm, împreună cu cei de la ajutorul social, toate băbuţele din comună. Aşa se numeşte, toamna intrăm cu "Programul Băbuţa". Când ştim că sunt doamne singure, nu mai aşteptăm să vin ...
Peste 2.800 de gălăţeni, diagnosticaţi cu VIROZE şi PNEUMONII
Miercuri, 28 Octombrie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Vremea schimbătoare din ultima săptămână a dus la creşterea numărului gălăţenilor afectaţi de viroze şi pneumonii. Peste 2.500 de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, în intervalul 19-25 octombrie. Majoritatea sunt preşcolari şi şcolari, cu vârste cuprinse între cinci şi 14 ani. Datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi arată o creştere a numărului de infecţii respiratorii acute faţă de săptămâna 12-18 octombrie, atunci când medicii de ...
Victor Murariu, MEMBRU MENSA: "Galaţiul moare încet, dar sigur"
Miercuri, 28 Octombrie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Am scris săptămâna trecută despre cinci dintre gălăţenii care se numără printre aşa numiţii cei mai deştepţi oameni cu acte în regulă, ei fiind membri ai organizaţiei Mensa, în care sunt admişi după susţinerea unui test. Ne-am bucurat să aflăm că există şi alţi gălăţeni care au promovat testul Mensa, deşi pe listele organizaţiei figurează ca fiind din alte oraşe.
Unul dintre ei este Victor Murariu, un tânăr de 22 de ani, care a absolvit Şcoala Nr. 10 şi Lice ...
ÎNCEP înscrierile pentru DEFINITIVAT. Modificări în metodologie
Miercuri, 28 Octombrie 2015 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În Monitorul Oficial a fost publicat calendarul examenului de Definitivat din anul 2016. Candidaţii se pot înscrie în concurs şi transmite dosarele la inspectoratul şcolar, până pe data de 20 noiembrie 2015. Cel târziu pe data de 18 decembrie 2015, candidaţii vor fi înştiinţaţi dacă dosarul de înscriere le-a fost admis sau respins.
Data-limită pentru inspecţiile la clasă este 17 iunie 2016, urmând ca pe 4 august, candidaţii să susţină proba scrisă. Potrivit calendarului ...
Ordonanţa întârzie. ÎMPRUMUTUL pentru CĂLDURĂ, în şedinţă de îndată
Miercuri, 28 Octombrie 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Împrumutul în valoare de 33 de milioane de lei, de la Trezoreria Statului, pentru achizitionarea combustibulului necesar pentru iarna 2015-2016, nu a mai intrat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de marţi, 27 octombrie, a Consiliului Local. Motivul? Primăria a fost nevoită să-l retragă, pentru că nu a fost publicată încă ordonanţa de urgenţă care va reglementa modul în care va putea fi accesat împrumutul.
"După spusele reprezentanţilor Guvernului, luni (26 octombrie - n.r. ...
Aproape 2.000 de gălăţeni au fost VACCINAŢI împotriva GRIPEI
Miercuri, 28 Octombrie 2015 08:00 | Publicat în EVENIMENT
1.880 de persoane din categoriile la risc au fost vaccinate împotriva gripei, în cursul săptămânii 19-25 octombrie, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. Din tranşa de vaccin antigripal trimisă de Ministerul Sănătăţii (MS), medicii de familie din Galaţi mai aveau în stoc, la sfârşitul săptămânii trecute, 8.950 de doze de vaccin. Zece doze sunt păstrate pentru angajaţii Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit legii, de imunizare gratuită împotriva grip ...
Câţi kilometri de DRUM judeţean au fost REPARAŢI pe parcursul anului 2015
Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Până la finalul anulului, Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi vizează reabilitarea drumurilor judeţene pe 15 kilometri, iar pe o suprafaţă de peste 84.000 de metri pătraţi, plombări şi reparaţii la cedările din carosabil, potrivit unei informări efectuate, marţi, de către vicepreşedintele CJ, Cornel Hamza, la Comisia de Dialog Social. Până la aceasta dată, informarea arată că s-au executat reabilitări pe următoarele drumuri: DJ 241 Gohor - limita judeţului Vrancea - 1,26 ki ...
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „LEONARD”/ Un maestru absolut, pe scena Muzicalului gălăţean
Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:00 | Publicat în CULTURA
Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Leonard”, începută pe 25 octombrie, cu opera „Trubadurul” de Verdi, în distribuţie internaţională, va continua, weekend de weekend, cu câte unul sau mai multe spectacole, până pe 29 noiembrie. Următoarea propunere, pentru această săptămână chiar, este una de excepţie.
Vine maestrul Valentin Gheorghiu
Vineri, 30 octombrie, este programat un concert simfonic extraordinar, cu maestrul Valentin Gheorghiu, ilustru fiu al ...
A scăzut rata ŞOMAJULUI în judeţul Galaţi. Care este principala CAUZĂ
Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă în luna august, rata şomajului atinsese cote alarmante, iar numărul gălăţenilor fără loc de muncă, înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), filiala Galaţi, se apropia vertiginos de 20.000, la finalul lunii septembrie lucrurile au luat o turnură spre mai bine. Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi la AJOFM a ajuns la 17.753 de persoane, cu 1.887 de persoane mai puţin faţă de luna anterioară. Asta înseamnă c ...
CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR încă are „mâinile legate”. Buget limitat, probleme cu duiumul
Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Acum mai bine de un an, din cauza unor datorii, Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) din Galaţi era la un pas de dezastru. Pentru că instituţia depinde doar de banii alocaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului, care, la vremea, respectivă au ajuns cu întârziere, CCS avea deja toate utilităţile sistate. Anul acesta, situaţia a revenit, cât de cât, sub control. Între timp, CCS a primit subvenţii de la MTS, pentru a rezolva cele mai grave probleme adunate în perioada respectivă ...