Lovituri după un atac… lacrimogen

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lazăr Ionel, de 23 de ani, din Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, Grosu Nelu, de 24 de ani – Pechea şi Georgian P. au fost trimişi recent în judecată, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Ei au ajuns în această postură penală, în urma evenimentelor din seara zilei de 14 aprilie a.c. Atunci, Stan Marian, care băuse la barul AF Moldoveanu din Slobozia Conachi, a plecat, în jurul orei 23,00, însoţit de  Bârlădeanu Ion.

În urma lor veneau cele trei persoane enunţate mai sus. La un moment dat, Stan şi Bârlădeanu s-au oprit la discuţii pe marginea şoselei. Pe lângă aceştia au trecut apoi Lazăr Ionel şi Grosu Nelu, Georgian P. urmându-i la o oarecare distanţă.

În momentul în care G.P. a trecut pe lângă Stan Marian şi Bârlădeanu, Stan Marian, fără nici un motiv, i-a pulverizat în ochi conţinutul unui spray iritant-lacrimogen.

Ceilalţi doi, Lazăr Ionel şi Grosu Nelu, s-au apropiat de Stan Marian  şi l-au întrebat ce au avut cu  Georgian P., de  i-au dat cu spray în ochi.   Drept răspuns, Stan Marian i-a dat şi lui Lazăr Ionel cu spray în ochi.

Acesta a fost motivul pentru care Lazăr Ionel şi Grosu Nelu au sărit apoi pe Stan Marian şi l-au lovit până ce a căzut la pământ, răstimp în care primul „tratat” cu spray s-a dus la un canal de irigaţii pentru a se spăla la ochi.

S-a întors însă şi a dat şi el în cel căzut la pământ. Acesta a fost atât de bine bătut, încât a ajuns la spital, unde a fost internat în perioada 15-21 aprilie a.c., având nevoie în total de 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.

Mai trebuie precizat că, în cazul lui Georgian P., minor la data comiterii faptelor, sunt luate în considerare prevederile art.99 din Codul penal, care se referă la limitele răspunderii penale în minorat.

De asemenea, în cauza respectivă se va reţine şi circumstanţa atenuantă a provocării, deoarece pulverizarea de substanţe iritant-lacrimogene reprezintă, aşa cum se specifică şi în rechizitoriul Parchetului, o acţiune violentă, de natură să provoace o puternică tulburare celor care au reacţionat vizavi de atac, autorilor infracţiunii de lovire în cazul de faţă.

Evident, urmează judecata în instanţă, acolo unde vor fi cântărite toate aspectele problemei.

Citit 626 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.