Florin Radu

Florin Radu

România, șanse compromise pentru Mondiale

Vineri, 02 Aprilie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
După doar trei etape parcurse din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal ce se va disputa în Qatar, în iarna anului viitor, România și-a compromis considerabil șansele de calificare, chiar și cele pentru obținerea locului secund. Echipe de pe locul 2 din fiecare grupă va avea de trecut apoi două tururi de baraj pentru a obține calificarea la Mondiale. Cu toate că a început cu un rezultat pozitiv, scor 3-2, pe teren propriu, cu Macedonia de Nord, România a pierdut a ...

Spectatorii revin pe stadioane din vară

Joi, 01 Aprilie 2021 01:40 | Publicat în SPORT
Primele partide de fotbal din România la care va avea din nou acces publicul se vor desfășura la vară, la Campionatul European pe care îl va găzdui țara noastră. Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) a anunțat că 25% din capacitatea tribunelor va putea fi ocupată la Arena Națională, la meciurile pe care Bucureștiul le va găzdui la Euro. "Un scenariu de ocupare a 25% din capacitatea stadionului ar însemna 12.500 de spectatori prezenți în tribune, iar siguranța acestora, ...

România U21, final de drum la Euro

Joi, 01 Aprilie 2021 01:40 | Publicat în SPORT
Echipa națională a României Under 21 a părăsit cu fruntea sus competiția europeană, la care au participat cele mai bune echipe de fotbal de pe continent. Tricolorii conduși de Adrian Mutu au remizat în ultima partidă a grupei, scor 0-0, cu Germania, astfel că, deși a încheiat neînvinsă parcursul, România a terminat pe locul 3, după nemți și olandezi. În celălalt meci al grupei, Olanda a învins-o, scor 6-1, pe Ungaria. România U21 a terminat astfel aventura europeană, î ...

O nouă înfrângere pentru CSM Galați

Joi, 01 Aprilie 2021 03:00 | Publicat în SPORT
Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal Galați a pierdut, scor 19-25 (6-9), cu CSM Slatina, în Liga Florilor. Golurile gălățencelor au fost reușite de: Vălean (4 goluri), Knezevici, Şeiko (câte 3), Marcu, Vizitiu, Andrița (câte două), Conache, Cioaric și Lopătaru. Ca urmare a acestui eșec, CSM Slatina, una dintre contracandidatele la evitarea retrogradării, a reușit să se distanțeze. CSM Galați a rămas pe locul 13, cu 7 puncte, la o distanță de cinci puncte ...

Modernizarea infrastructurii sportive în județul Galați

Joi, 01 Aprilie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
O nouă arenă urmează să se consturiască în Tecuci, iar alte două baze sportive din localitățile județului nostru au parte de modernizări. Infrastructura sportivă din România a rămas una dintre problemele arzătoare, drept urmare și rezultatele din ce în ce mai slabe, la mai toate disciplinele sportive. Totuși, există și câteva zone în care autoritățile locale se preocupă de îmbunătățirea acestor aspecte. În județul Galați se preconizează construirea unei noi baz ...

Sportul gălățean, din inimă pentru Liviu. Mobilizare pentru o cauza nobilă

Miercuri, 31 Martie 2021 08:00 | Publicat în SPORT
Mai mulți oameni de sport din Galați și nu numai au pus umărul la strângerea de fonduri pentru un tânăr diagnosticat cu leucemie acută. Liviu Șoimu, un tânăr gălățean în vârstă de 20 de ani, suferă de leucemie acută și are nevoie de tratament corespunzător plus transplant la o clinică din Italia. Cum costurile totale depășesc 300.000 de euro, a început mobilizarea în mediul online pentru strângerea de fonduri într-un grup de Facebook intitulat "Din inimă pentru Livi ...

România joacă în Armenia

Miercuri, 31 Martie 2021 01:20 | Publicat în SPORT
Echipa națională de fotbal seniori a României va juca în această seară, de la ora 19:00, în deplasare, cu Armenia, în cea de-a treia etapă din preliminariile Cupei Mondiale. Partida va fi mult mai importantă decât părea la tragerea la sorți, pentru că armenii au reușit să învingă surprinzător Islanda (scor 2-0) și speră la ocuparea locului secund, care duce la baraj. În confruntările directe, România are patru victorii din cinci jocuri, iar cel de-al cincilea meci s-a î ...

Germania, obstacolul României

Marți, 30 Martie 2021 01:25 | Publicat în SPORT
Echipa națională de fotbal a României și-a compromis considerabil șansele la obținerea primului loc în grupa de calificare la Campionatul Mondial, după ce a pierdut, scor 0-1, pe teren propriu, cu Germania, care şi-a confirmat statutul de favorită. Tricolorii vor mai avea de disputat un meci în această săptămână, mâine seară, cu Armenia, în deplasare. Altfel, tot Germania este obstacolul de care are de trecut reprezentativa de tineret a României, în cursa pentru calificarea ...

Simona Halep s-a retras de la Miami

Luni, 29 Martie 2021 01:25 | Publicat în SPORT
Simona Halep și-a anunțat retragerea de la turneul de la Miami, după ce trecuse de Caroline Garcia, în turul secund. Jucătoarea clasată pe locul 3 în clasamentul WTA ar fi trebuit să joace duminică seară cu Sevastova, însă o accidentare mai veche a determinat-o să renunțe. "Îmi pare foarte rău că trebuie să mă retrag, dar accidentarea nu mă lasă să joc la nivelul dorit. Sunt supărată că nu pot continua, sper ca la anul să particip din nou", a fost parte din mesajul pub ...

Simona Halep, în cărți la Miami

Vineri, 26 Martie 2021 12:35 | Publicat în SPORT
Simona Halep, jucătoarea numărul 3 WTA, se află în cărți pentru a merge până la capăt în turneul de la Miami, după ce a învins-o în turul al doilea de Caroline Garcia, scor 3-6, 6-4, 6-0, după ce jucătoarea de origine franceză a trecut în turul anterior de Mihaela Buzărnescu. În faza șaisprezecimilor de finală, Halep va juca, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu Anastasija Sevastova (locul 57 WTA), jucătoare în fața căreia are un bilanț pozitiv în confruntări ...
Pagina 212 din 255