Constructorul de tramvaie în miniatură

Constructorul de tramvaie în miniatură
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un gălăţean îşi petrece timpul liber asamblând machete de tramvaie aidoma celor care au circulat de-a lungul timpului la noi în oraş.

Nicolae Bârsan are 39 ani şi îşi aminteşte că pasiunea lui a început încă din  copilărie, când îşi făcea singur maşinuţe. Dar pe vremea aceea era mai greu pentru că nu prea găsea materiale.

Apoi, în armată, la Mihail Kogălniceanu, a făcut machetele avioanelor MIG 21 şi 29. „În momentul când ne-am înrolat, ne-au întrebat pe fiecare: «Ce-ţi place să faci?» M-am trezit vorbind că mie îmi plac machetele. Am făcut cele două avioane şi macheta unui aeroport. Apoi am devenit vatman în `95 şi normal că m-am axat pe tramvaie”, povesteşte Nicolae Bârsan.

Materialele pe care le foloseşte sunt unele obişnuite: carton, folie de retroproiector pentru geamuri, adezivi, iar pentru culori - autocolant ori vopsea spray. Îşi începe proiectul cu o schemă, face calcule şi măsurători prin depou, iar apoi confecţionează un şablon după care lucrează.

„Asamblarea în sine nu e aşa grea, cel mai greu e să obţin forma şi simetria. Mi s-a întâmplat să nu se potrivească, să lucrez până într-un anumit punct unde să mă blochez, dar m-am perfecţionat. Totul e să perseverezi”, spune vatmanul, recunoscând că această îndeletnicire nu este chiar la îndemâna oricui, fiind nevoie de ceva talent şi pasiune.

Unde circulă tramvaiele lui Bârsan

Lui Nicolae Bârsan îi face plăcere să confecţioneze tramvaie pentru alţii, iar dacă cele mai multe lucrări sunt pentru colegi sau şefi una dintre ele a ajuns tocmai la Oradea. Este vorba despre modelul unui tramvai care a circulat pe la anii 1900 şi care le-a fost dăruită orădenilor cu ocazia aniversării a 100 de ani de transport în comun electric.

O altă machetă, pe care scrie „Transport ecologic”, se află la viceprimarul Ciumacenco, fiind un cadou din partea sindicatului pentru Consiliul Local.

În prezent, construieşte un model care va ajunge la un alt pasionat despre care a aflat din întâmplare, de la ştiri. „Am fost surprins că mai există cineva în România care face acelaşi lucru ca şi mine. Am obţinut numărul de telefon de la televiziune, am luat legătura cu el şi m-a invitat la Iaşi pentru un schimb de experienţă. Lucrez acum un tramvai pentru el, care e pasionat constructor de machete Tatra.”

N-are loc de şine

Deşi mai are acasă doar câteva dintre lucrările sale, Nicolae Bârsan îşi doreşte să realizeze o colecţie a tramvaielor care au circulat în Galaţi începând de la primul tip şi până la ultimul. Ar dura cam jumătate de an, spune el, să facă modelele Timiş, Tatra 3 şi 4, ZGD, KT4, ITB 56 - care a circulat până în 1974 şi un altul de pe la 1900.

Lucrează când este în concediu sau câte-o oră, două pe zi, când are timp. Spune că-i trebuie puţină concentrare, linişte şi înţelegere din partea soţiei.

„Mi-aş dori să le fac şi linii, dar nu am destul spaţiu. Ar fi foarte simplu pentru că roţile pot fi prevăzute cu bandaj pentru şină şi aş putea face machete electrice”, a răspuns gălăţeanul pasionat de tramvaie atunci când l-am întrebat dacă nu s-a gândit să facă un circuit pentru micuţele mijloace de transport în comun.

Măiestria cu care Nicolae Bârsan prelucrează fiecare detaliu face ca pasiunea lui să fie demnă de admirat. Să sperăm că într-o zi vom putea vedea expuse machetele tramvaielor care au circulat de-a lungul timpului prin Galaţi confecţionate de talentatul vatman. Asta dacă acest tip de transport în comun, vedetă în oraşele europene, dar soră săracă la noi, nu dispare definitiv din Galaţi.

Citit 1648 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.