* Spiritele nu-şi fac de cap în Cetatea Sighişoarei, am încercat experienţa asta pe propria piele * Bine, nici locuitorii singurei citadele medievale cu chiriaşi din Europa n-au voie să-şi scoată termopanele şi parabolicele, antichitatea păstrându-şi aura * Ce-i cu rovinieta? Dacă nu ţi-o achiziţionezi, nu poţi călători în timp până în inima Transilvaniei, deşi s-ar mai rezolva cu trenul sau cu maxi-taxi *
Care frunză? Maxilarul vinde cel mai bine
Dracula e-n toţi şi-n toate, mai ales atunci când vorbim despre turismul românesc. Unde lucrurile merg încă foarte bine, înseamnă că nu şi-a băgat coada cel pomenit ceva mai devreme, deşi Contele cu acelaşi nume se remarca mai degrabă prin maxilarul degrabă râcâitor de beregate.
Mă rog, legende, însă este clar că această poveste hematologică se vinde de mii de ori mai bine decât frunza Elenei Udrea pe care scrie de ceva timp încoace „Explore the Carpathian garden”.
Nu se sperie nimeni, până şi cei mici sunt dornici să calce prin cetatea celebrului vampir, pentru că sângele, chiar şi în absenţă, face cel mai mare rating.
Bine, nu de asta am vizitat Sighişoara, dar aveam nevoie de o motivaţie, ceva, altfel m-aş fi oprit la micii de la Hanu Conachi. Care, fie vorba-ntre noi, nici ei nu mai sunt ce erau odată…
Fără „Contele Rigips”
Când Dracula nu-i acasă, joacă spiritele pe masă. O poate spune oricine, sună ludic şi, deopotrivă, incitant-terifiant, dar odată intrat în singura cetate medievală locuită din Europa îţi fuge mintea peste tot, numai la atrocităţi ba.
În timp ce unele castele servesc doar pe post de muzeu şi sunt tratate ca atare, Sighişoara îşi păstrează din plin tuşa antichităţii, dar e mereu surprinzătoare prin vietăţile care o populează şi care mereu repară/consolidează/amenajează. Totuşi, nimic care să fure strălucirea acestui colţ de Ev Mediu, adică termopanele, antenele parabolice şi „Contele Rigips” sunt bine camuflaţi.
Cetatea atestată documentar în anul 1280 nu trebuie confiscată de apucăturile contemporane, iar de acest lucru se îngrijeşte probabil Primăria, al cărei sediu se află tot pe deal, între impunătoarele ziduri.
Cimitirul în care aş merge la 12 noaptea
Este fascinant să ajungi în segmentul istoric dintre Antichitatea Târzie şi Epoca Modernă după ce ţi-ai cumpărat rovinietă (iată, abia acum i-am găsit adevărata utilitate acestei taxe care nu se justifică!). Îţi parchezi „maşina timpului” contra modicei sume de 5 lei, apoi urci până la graniţa gâfâielii: obiectivele, multiple, îţi „muşcă” juma’ de zi şi te rogi să nu se mai termine excursia.
Turnul cu ceas (FOTO 1), Scările acoperite (am găsit şi pornografii scrise cu creta pe interior, semn că inventivitatea românului vine din Cretacic sau Paleolitic), Turnurile breslelor (fierarilor, cizmarilor, croitorilor etc.) şi vechiul cimitir evanghelic (FOTO 3 - pe cuvânt, e singurul ţintirim în care aş intra şi la 12 noaptea, poate chiar m-aş caza acolo) te cheamă şi data viitoare în municipiul-minune din inima Transilvaniei.
Groază! Dacă rămâi fără baterii…
Din Cetate, priveliştea este fantastică (amatorii de englezisme ar zice „vintage”) şi cel mai angoasant lucru care ţi se poate întâmpla este să rămâi fără baterii la aparatul de fotografiat sau să nu mai ai destule poziţii pe card.
Cotropit de atâta cultură (mi-am băgat ignoranţa în sperieţi), aproape că nu l-am zărit pe-un nene fără casă care dormea buştean pe gazonul impecabil de la poalele citadelei. Abia dintr-a treia încercare l-am remarcat în poziţia „încolăcit visând” la o aruncare de băţ de istorie, tradiţie şi civilizaţie.
Şi pentru el există Dracula: vin turiştii şi-i mai scapă şi lui un mărunţiş, doar nu se cade să-i tratezi cu dispreţ pe cerşetorii colosalei fortăreţe.
Ex. Foto 1: Turnul cu ceas, aflat chiar la intrarea în Cetatea Sighişoara, mai este cunoscut şi ca „turnul mare al porţii din faţă”
Ex. Foto 2: Iată cimitirul evanghelic, un adevărat muzeu!
