Ardei umpluți cu orez și brânză, în sos de roșii, la cuptor

Ardei umpluți cu orez și brânză, în sos de roșii, la cuptor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ingrediente: 6 ardei grași de mărime potrivită, sănătoși, 150 g ceapă, 3 căței de usturoi, 4 linguri de ulei,1 kg tomate cărnoase, 150 g orez cu bobul lung, 150 g brânză care se topește (cașcaval, mozzarella); opțional: câteva fire de șofran, 2-3 rămurele de busuioc, 1 foaie de dafin, pătrunjel verde pentru presărat, sare și piper.

Preparare: Pentru sosul de roșii, vom avea nevoie de 2/3 din ceapă și usturoi și, firește, de roșii, care se vor opări în apă fierbinte, se vor scoate într-un castron cu apă rece, se vor decoji și se vor tăia în cuburi. Tocăm ceapa și usturoiul (păstrăm deoparte 1/2) și le călim într-o cratiță largă, adăugând de la început un praf de sare. După ce se înmoaie ceapa, se adaugă cuburile de roșii și se gătește sub capac 15 minute, la foc potrivit. La final, se asezonează cu sare și piper și, opțional, se adaugă busuiocul tocat. Sosul nu trebuie să fie foarte scăzut, dacă e nevoie se mai adaugă apă fierbinte. Cât timp sosul clocotește, se încinge într-o tigaie o lingură de ulei și se prăjesc ardeii, până se rumenesc ușor și încep să se înmoaie. Se lasă să se răcească, se taie pe lung cu un cuțit și se scobesc în interior de conținut, golindu-se de semințe și cotor. Se călește restul de ceapă și usturoi  într-o crăticioară. Când ceapa se înmoaie, se adaugă orezul spălat și zvântat. Se călește totul amestecând constant, după două minute se adaugă 300 ml de apă și, opțional, o frunză de dafin. Orezul se fierbe la foc mic, timp de 10 minute din momentul în care începe să clocotească. Dacă dorim să adăugăm și un strop de șofran (cât prindem cu 2 degete), îl dizolvăm în 2-3 linguri de apă clocotită și îl adăugăm peste orezul care fierbe la finalul celor 10 minute. Asezonăm cu sare și piper, acoperim cu capacul, oprim focul și lăsăm să se răcească. Apoi, se taie cubulețe 100 g brânză, din restul de 50 g vom face felii subțiri. Pornim cuptorul și îl fixăm la 180 de grade Celsius. Amestecăm orezul cu cele 100 g brânză cubulețe și umplem jumătățile de ardei golite de cotor și semințe. Deasupra fiecărei jumătăți punem o felie de brânză și aranjăm ardeii în cratița cu sosul de roșii, sos care trebuie să ajungă aproape până la marginea ardeilor, fără să atingă orezul (dacă mai e nevoie, mai completăm cu apă fierbinte). Se dă la cuptor pentru 30 de minute. Se presară cu pătrunjelul verde tocat și se servesc ardeii calzi, alături de sosul din cratiță.

De ce este bine să mâncăm brânză

În categoria brânzeturi întră toate tipurile de brânză, fie dulci, fie fermentate. Singurele care trebuie consumate cu prudență sunt brânzeturile foarte sărate. Benefice sunt toate produsele lactate, fie că provin de la vacă, capră sau oaie.

Deși brânza este frecvent denigrată pentru conținutul ridicat de grăsimi saturate, există date care arată ca aceasta este chiar foarte sănătoasă. Cercetările au demonstrat clar beneficiile importante pentru sănătate ale brânzei pentru prevenirea diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare și a cancerului de ficat (în special brânzeturile maturate).

Un consum regulat de brânză are capacitatea de a îmbunătăți sistemul imunitar și previne cariile dentare.

În ceea ce privește aportul adus sistemului imunitar, consumul unei bucăți de brânză în fiecare zi ar putea fi benefic pentru persoanele în vârstă. Francezii se bucură de o incidență scăzută a bolilor coronariene și de o speranță medie de viață de 82 de ani, în timp ce consumă până la 23,9 kg de brânză anual. De asemenea, cercetătorii au constatat că brânza consumată regulat poate ajuta la slăbit și la stimularea inteligenței.

Citit 760 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iunie 2024 23:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.