Chirurgul estetician gălăţean dr. Călin Doboş, cel care le-a operat pe Gina Pistol, Dana Săvuică şi Ozana Barabancea, ne-a oferit detalii despre intervenţiile rare şi dificile pe care le-a făcut, în ultima vreme.
Implantul de gambă
„Este o intervenţie care nu se face foarte des, la noi în ţară. Compania care vinde aceste implanturi mi-a comunicat că eu am cele mai multe intervenţii reuşite, realizate anual. Vorbim despre circa 15 operaţii, destul de multe dacă ne gândim că medicul brazilian care a inventat implanturile face cam 40 pe an. Implantul propriu-zis este compus dintr-un gel siliconic, învelit într-o pungă de silicon. Se aplică pe interiorul gambei, pe exterior sau ambele părţi, în cazul persoanelor cărora picioarele le stau, cum se spune popular, „în paranteze”, ne spune dr. Călin Doboş.
Implantul de pectorali la bărbaţi
„O operaţie pe care am făcut-o în premieră în România este implantul de pectoral la bărbaţi. Prima intervenţie a fost în cazul unui pacient care avea un defect, dar chiar şi aici putem spune că această chirurgie este una de moft. Motivul: pacientul putea trăi şi fără această corecţie. Ulterior, am fost contactat de mai mulţi bărbaţi care îţi doreau implanturi pectorale cu silicon fără a avea vreun defect. Am făcut şi câteva din acestea, dar nu foarte multe”, spune chirurgul estetician.
Implantul de grăsime proprie în fese
„Este o intervenţie pe care o fac cu foarte mare plăcere şi care, de asemenea, se efectuează destul de rar în România. Implantul de grăsime proprie în fese se asociază, de regulă, cu un procedeu de lipo-aspiraţie. Dacă grăsimea este recoltată cum trebuie şi preparată corect, potrivit unui protocol special, ţine 5 până la 10 ani. Injectări pe care le-a făcut acum şase sau şapte ani arată încă bine. Am avut şi paciente care au fost mai întâi la clinici din Bucureşti pentru injectare şi rezultatele aproape că nu se mai vedeau după şase sau şapte luni. Presupun că, în cazurile respective, nu a fost bine preparată grăsimea. Motivul: rezultatele bune atunci când vorbim despre această procedură şi despre chirurgia estetică, în general, implică o informare temeinică şi permanentă a medicului. Tocmai de aceea, voi pleca la un curs în Italia a cărui unică tematică va fi utilizarea grăsimii în chirurgia estetică”, conchide medicul.